Despre noi

Misiune și valori

Experiența pe care am acumulat-o incepand cu anul 2006 are ca fundament cunoașterea în profunzime a legislatiei in vigoare dar si efortul permanent in a gasi solutiile cele mai ingenioase.

Credem că talentul individual este mai bine evidențiat atunci când este susținut de o echipă. Punerea în practică este superioară atunci când ideea unui singur membru este dezvoltată de o întreagă echipă.

Tratăm fiecare decizie pe care o luăm împreună cu clienții noștri cu seriozitate și integritate, menționând de fiecare dată șansele reale pe care le are clientul.

Valorile ce ne ghidează ca profesioniști sunt: loialitatea, confidențialitatea, creativitatea, etica și dedicarea cu care ne angrenăm în fiecare proiect.

Alături de clienți

Mediul de afaceri, atât în România, cât și în afara granițelor, este asemenea unei table de șah, unde ai nevoie de îndemânare și competențe solide de strategie. Drumul către succes în acest mediu dinamic reprezintă o provocare atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.

Echipa de avocați Grecu și Asociații vă ajută să parcurgeți cu ușurință acest drum și vă ghidează fiecare mișcare. Pentru că a fi performant presupune stabilirea unei strategii de amploare dar și cunoașterea la perfecțiune a regulilor și a mutărilor câștigătoare.

Suntem creativi în găsirea soluțiilor optime, anticipăm obstacolele care pot apărea pe parcurs pentru a elimina eventualele riscuri și pentru a deschide calea unor oportunități. Într-un mediu meticulos și exigent cum este cel al dreptului, este nevoie imaginație și inovație, astfel că noi vom oferi cele mai îndrăznețe soluții.

Așa cum pe tabla de șah fiecare piesă are rolul și importanța sa, integrăm în strategia pe care o concepem pentru nevoile dvs variatele cunoștințe ale avocaților noștri specializați. Acordăm o deosebită atenție fiecărui pas pe care îl facem, tratăm fiecare solicitare cu pragmatism și promptitudine și facem tot posibilul să depășim așteptările.

Suntem interesați de experiență dar mai mult de inteligență

Ești avocat stagiar sau un avocat definitiv? Felicitări! În cazul în care ești interesat de unul dintre locurile vacante în echipa noastră, citește cerințele noastre și trimite CV-ul tau împreună cu scrisoare de intenție.