În contextul actual al reglementărilor privind piața muncii, un aspect deosebit de important îl constituie încadrarea în muncă a minorilor. Legislația în vigoare stabilește cu rigurozitate condițiile și limitele în care tinerii pot fi angajați, asigurând protecția drepturilor acestora și garantând un echilibru între dezvoltarea profesională timpurie și necesitatea de a finaliza educația obligatorie.
Conform prevederilor Codului Muncii, orice persoană fizică dobândește capacitatea de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Cu titlu derogatoriu, se prevede posibilitatea persoanei fizice de a încheia un contract de muncă în calitatea de salariat odată cu împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, pentru activități adecvate dezvoltării sale fizice, aptitudinilor și cunoștințelor, cu condiția ca acestea să nu îi pună în pericol sănătatea, dezvoltarea și formarea profesională. Astfel, retragerea acordului acestora are ca urmare încetarea de drept a contractului de muncă. Totodată, angajarea în poziții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase este permisă exclusiv după împlinirea vârstei de 18 ani, aceste categorii fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Codul muncii instituie prevederi cu caracter obligatoriu în ceea ce privește timpul de muncă al tinerilor în vârstă de până la 18 ani, astfel că durata programului acestora este de 6 ore pe zi și de 30 de ore pe săptămână. În plus, le este interzisă prestarea muncii suplimentare, precum și a muncii de noapte. Totodată, dacă durata zilnică a timpului de muncă depășește 4 ore și jumătate, aceștia beneficiază de o pauză de masă de cel puțin 30 de minute.
Tinerii în vârstă de până la 18 ani au dreptul la un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare. Încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condițiilor legale privitoare la vârstă sau folosirea sa pentru desfășurarea unor activități în contradicție cu prevederile legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracțiune.
HG nr. 75 din 2015 reglementează prestarea activităților remunerate de către copii în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modeling în România. În mod specific, hotărârea stabilește reguli și condiții stricte pentru implicarea minorilor în aceste domenii, având în vedere protecția lor specială și necesitatea asigurării unui mediu sigur și sănătos de muncă.
Astfel, copilul poate presta activități remunerate în domeniile anterior menționate în baza contractelor încheiate între organizator și părinți sau reprezentantul legal al copilului. În cazul copilului care a împlinit 14 ani, cu încuviințarea prealabilă a părinților/reprezentantului legal, se pot încheia contracte direct cu acesta. Totodată, Hotărârea reglementează numărul maxim de ore pe zi și pe săptămână pe care un minor le poate lucra în aceste domenii, în conformitate cu vârsta și starea de sănătate a acestuia, precum și regularitatea și frecvența pauzelor. Pe durata prestării activităților reglementate, copilul este însoțit de un adult. De asemenea, este impusă obligația de a nu afecta negativ educația și dezvoltarea minorilor prin aceste activități, astfel încât să aibă suficient timp pentru școală, odihnă și alte activități recreative.
În final, hotărârea antereferită prevede obligația depunerii unei note de informare de către părinți sau reprezentantul legal la serviciul public de asistență socială înainte de începerea efectivă a activității. De asemenea, nota de informare trebuie însoțită de documente expres prevăzute în cuprinsul hotărârii. După încheierea contractului, o copie certificată se transmite serviciului public de asistență socială în termen de 10 zile lucrătoare de la începerea efectivă a activității.
Pentru mai multe informații sau orice întrebări suplimentare, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați:
➡ Telefon: (+4) 031 426 0745
📧 Email: office@grecupartners.ro
Suntem aici pentru a vă ajuta și pentru a oferi suportul nostru legal la toate situațiile dumneavoastră.
Așteptăm cu nerăbdare să discutăm cu dumneavoastră.
Avocat Ana Maria Nistor