Aspecte fiscale privind telemunca din afara țării

Telemunca este reglementată în România prin Legea nr. 81/2018, “Legea nr. 81/2018” potrivit căreia aceasta reprezintă acea forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.

Potrivit legislației din România, telemunca poate fi desfășurată și din afara țării. În acest caz, angajatorul care permite angajaților săi să lucreze din altă țară pentru o perioadă mai lungă de timp se expune anumitor riscuri, in principiu legate de plata impozitului pe salariu și a contribuțiilor sociale în jurisdicția străină.

Ca regulă, veniturile sub forma salariilor sunt supuse impozitării în țara din care salariatul își desfășoară efectiv activitatea.

Cu toate acestea, în situația existenței unei Convenții de evitare a dublei impuneri încheiate între România și statul pe teritoriul căruia se află salariatul, acesta din urmă poate fi scutit de plata impozitului pe venit în jurisdicția statului străin dacă angajatul este prezent în statul străin pentru o perioadă care nu depășește 183 de zile într-un an.

În cazul în care angajatul desfășoară activitate în regim de telemuncă pentru o perioadă care depășește 183 de zile într-un an, acesta are obligația completării și depunerii formularului “Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”.

Ca urmare a analizării datelor declarate prin formular și a documentelor justificative anexate, organul fiscal stabilește rezidența fiscală și va notifica contribuabilul, dacă i se păstrează sau nu rezidența fiscală în România.

Cum România are încheiate peste 90 convenții de evitare a dublei impuneri, o scurtă ședere în străinătate, în multe situații, nu va determina în mod automat obligații de plată a impozitului pe salariu în străinătate.

În ceea ce privește contribuțiile sociale, potrivit dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (CE) 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, art. 11 alin. (3) lit. a), contribuțiile sociale se datorează în statul în care salariatul prestează activitate.

 

De la această regulă sunt stabilite două excepții în ceea ce îi privește pe salariați:

(i) detașarea transnațională pe o perioadă de cel mult 24 de luni;
(ii) pluriactivitatea (activitatea prestată simultan în două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene).

 

Pentru aplicarea excepțiilor se eliberează de către Casa Națională de Pensii documentul portabil A1 în baza căruia angajatul dovedește faptul că achită contribuțiile sociale în România.

 

Cum angajatul care își desfășoară activitatea în regim de telemuncă nu este detașat, documentul portabil A1 se poate obține de angajator doar dacă acesta prestează activitatea în două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene.

 

În ceea ce privește contribuțiile sociale în afara Uniunii Europene, acestea nu se vor datora dacă între România și statul respectiv există încheiat un acord reciproc  în domeniul asigurărilor sociale.

De asemenea, există riscul ca prestarea unei activități în regim de telemuncă din afara țării să genereze pentru angajator o impozitare suplimentară. Astfel, în funcție de circumstanțele fiecărui caz, angajatul poate fi obligat la înregistrarea fiscală în statul respectiv, dar si plata unui impozit pe profit în jurisdicția străină unde angajatul își desfășoară fizic activitatea.

 

În plus, angajatorul ar putea fi obligat sa asigure drepturi mai avantajoase telesalariaților, deoarece angajații care lucrează în regim de telemuncă din străinătate pot avea drepturi egale cu cele ale lucrătorilor din statul respectiv.

 

În concluzie, în situația desfășurării unei activități în regim de telemuncă în altă țară, pe o perioadă mai mare de sase luni, este recomandabil ca angajatorul să efectueze consultații fiscale prelabile pentru a preîntâmpina riscurile fiscale ce pot apărea, în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte și prin luarea în considerare a legislației aplicabile în țara respectivă.

 

Avocat Daniela Devencea

Leave A Comment