Ca regulă, toate preocuparile salariatului în îndeplinirea sarcinilor de serviciu se desfășoară la sediul angajatorului. Totodată, în această circumstanță a răspândirii acerbe a virusului SARS COVID-19 pe teritoriul României, pentru a asigura un echilibru între diminuarea impactului economic, dar și protejarea stării de sănătate a fiecărei persoane, angajatorii împreună cu salariații pot conveni, unde este posibil ca prestarea serviciilor de muncă să fie efectuate de la domiciliu sau în regim de telemuncă. Munca la domiciliu este reglementată în Codul Muncii în cadrul Titlului II, Capitolul IX, iar normele de desfășurare a activității de către angajat în regim de telemuncă sunt prevăzute de Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.
Munca la domiciliu reprezinta îndeplinirea atribuțiilor specifice unei meserii la domiciliul salariatului, conform articolului 87 din Codul civil, acolo unde acesta își are locuința principală.
Telemunca este acea formă de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiie specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care acesta o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tenologia informației și comunicațiilor.
Astfel, principala diferență dintre cele două varietăți de muncă la distanță este data de aspectul teritorialității în sensul că în cazul telemuncii va putea fi nu numai domiciliul, dar și în orice alt loc ales de catre telesalariat (orice salariat care desfasoara activitatea in regim de telemunca), in afara locului de munca organizat de angajator.
De asemenea, comparativ cu situatia in care salariatul presteaza munca la domiciliu si isi organizeaza singur programul de lucru, telesalariatul isi organizeaza programul de lucru de comun acord cu angajatorul, in conformitate cu prevederile contractului individual de munca, regulamentului intern si/sau contractului colectiv de munca aplicabil.
O altă diferență între cele două se referă la faptul telemunca se realizeză prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, în schimb munca la domiciliu nu presupune în mod obligatoriu accesul la mijloacele telecomunicațiilor.
Cu toate acestea, munca la domiciliu și telemunca se află în relație de complementaritate, de la general la special, ținând cont de dispozițiile articolului 10 din Legea nr. 81/2018.
În concluzie, din punct de vedere forma, putem ăncadra salariatul atât în tipologia muncii la domiciliu, cât și în tipologia telemuncii, în funcție de cuprinsul contractului individual de munca/ actului adițional.
Alexandra Marin
