În baza acordului părților și în funcție de specificul muncii desfășurate de către salariat, la momentul încheierii contractului individual de muncă sau prin act adițional la acesta se poate stabili, în mod clar și neechivoc, ca executarea obligațiilor de serviciu să nu se realizeze într-un loc de muncă stabil, ci în mai multe locuri succesive.
Munca neremunerată în folosul comunității este o măsură ce poate fi dispusă de instanța de judecată, după ce a aplicat pedeapsa amenzii în urma săvârșirii unei infracțiuni, amendă ce nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate.
În data de 19 octombrie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 283/2022, care aduce o serie de modificări și completări importante Codului Muncii. Această lege transpune la nivel național, cu întârziere, două Directive Europene care conțin noutăți din sfera relațiilor de muncă. Documentul se referă în principal la apariția de noi ocazii...
Instanța competentă pentru judecarea conflictelor de muncă în lumina deciziei Curții Constituționale a României nr. 335/2022 La fel ca în cadrul oricărui raport juridic, și părțile unui raport de muncă se pot regăsi, pe parcursul sau la finalul desfășurării acestuia, în ceea ce legiuitorul denumește conflict de muncă. Un conflict de muncă reprezintă acea situație...
Ca orice alt raport contractual, și raporturile de muncă au la bază încrederea reciprocă dintre cele două părți implicate, precum și buna-credință care trebuie să le însoțească pe acestea atât în negocierea și la momentul încheierii contractului de muncă, cât și ulterior acestor momente, până la încetarea, din orice motiv, a raportului de muncă. Întrucât...
Concedierea, soluția „last resort” la care pot apela angajatorii pentru încetarea contractului individual de muncă din inițiativa acestora, reprezintă o instituție care poate ridica dificultăți în practică, cu precădere atunci când discutăm de concediere pe criteriul necorespunderii profesionale. Concedierea pentru necorespundere profesională este tipul de concediere pentru motive care țin de persoana salariatului. Ea poate...
Concediul medical în interiorul perioadei de probă. Poate înceta în mod legal contractul de muncă? Perioada de probă stipulată în cuprinsul unui contract individual de muncă reprezintă acea perioadă de timp în care salariatului îi sunt verificate aptitudinile și care, de regulă, este fie de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de...
Atunci când încheiem un contract de muncă, este important să cunoaștem care sunt drepturile noastre în calitate de salariați, inclusiv în cazul încetării respectivului contract, pentru a putea fi protejați împotriva eventualelor abuzuri ale angajatorilor. Confom art. 58 Codul Muncii, concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului. Concedierea poate fi dispusă...
Telemunca este un fenomen care prinde din ce în ce mai multă amploare în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în cadrul companiilor românești, procentul celor care au lucrat în telemuncă în România trecând de 20% în 2020, potrivit unor cifre prezentate recent de confederația patronală Concordia. Există inclusiv sectoare de activitate unde firmele au trecut...