„Cazierul judiciar virtual” – până unde poate merge libertatea de exprimare sau a presei
Ne aflăm în era informației și a tehnologiei, perioadă în care libertatea de exprimare împreună cu libertatea presei au devenit adevărate trend-uri sau chiar motive de dispută. Astfel, deși dinamica sferei digitale a oferit, printre altele, publicațiilor de știri online posibilitatea de a ținti către o audiență cât mai numeroasă, atât legislația europeană în materie, cât și organele jurisdicționale au instituit o serie de limitări în acest sens.
Până unde poate merge libertatea presei ori libertatea de exprimare prin raportare la dreptul de a fi uitat sau care dintre aceste drepturi primează în ipoteza unui conflict?
Cu toate că răspunsul la această întrebare poate să difere în funcție de particularitățile fiecărui caz concret analizat, în cauza Hurbain contra Belgiei[1] Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a statuat că, în anumite situații, site-urilor de presă le incumbă obligația de a anonimiza numele și prenumele persoanelor vizate în articolele publicate în spațiul virtual.
Decizia instanței de la Strasbourg vizează hotărârea civilă prin care s-a dispus măsura anonimizării unui articol din arhivele digitale ale cotidianului Le Soir, în cuprinsul căruia figura numele complet al unui șofer implicat într-un accident rutier fatal în anul 1994. În acest sens, analizând optica instanțelor naționale competente, CEDO a apreciat că dreptul la respectarea vieții private a persoanei vizate de o anumită prelucrare a datelor cu caracter personal ale acesteia – și, în mod implicit, dreptul la ștergerea ori eliminarea datelor respective – prevaleaza în raport cu libertatea de exprimare a presei.
Acest verdict nu este, în mod evident, emis în mod arbitrar și nu poate fi extins la toate cazurile de conflict între dreptul la viață privată și ștergere a datelor și libertatea presei sau de exprimare, după caz.
Care sunt argumentele ce au stat la baza adoptării deciziei CEDO?
- În primul rând, argumentarea reținută de CEDO se bazează pe faptul că aspectele de ordin factual menționate în articolul de presă în dezbatere datează de mai bine de două decenii și, pe cale de consecință, deși acestea nu mai au caracter relevant ori de actualitate, științific sau istoric pentru informarea publicului cititor, continuă să aducă atingere dreptului la viață intimă al persoanei menționate la nivelul acestui articol.
- Mai mult decât atât, prevalarea dreptului de a fi uitat a fost întemeiată și pe argumentul potrivit căruia autorul accidentului (deci persoana vizată) nu reprezenta o persoană de notorietate, o persoană publică, astfel că sfera privată a acestuia ar fi trebuit să se bucure în mod considerabil de protecție juridica sporită în acest sens.
- Nu în ultimul rând, alături de notorietatea persoanei vizate, este de amintit că CEDO a enunțat de-a lungul cauzelor cu privire la care a fost sesizată să se pronunțe și alte criterii de natură să călăuzească inclusiv instanțele naționale în contextul punerii în balanță a libertății de exprimare și a dreptului la respectarea sferei private în privința publicațiilor. Fără a fi redate cu titlu exhaustiv, acestea au în vedere aspectul dacă diseminarea unor informații ce conțin informații cu caracter personal contribuie la o dezbatere de interes general, metoda de obținere a informațiilor și caracterul veridic al acestora, precum și examinarea conduitei anterioare a persoanei vizate de prelucrare.
Prin urmare, diseminarea în sfera digitală a conținutului articolului analizat de CEDO, prin intermediul căruia se putea asocia infracțiunea săvârșită cu autorul acesteia, a determinat invariabil consecința creării unui veritabil „cazier judiciar virtual”, cu toate că în privința persoanei condamnate a fost dispusă reabilitarea conform rigorilor legale.
Trebuie precizat și faptul că inclusiv doctrina de specialitate recunoaște un așa-numit „drept la reabilitare”[2], privit drept o dimensiune a spectrului larg al dreptului la ștergerea datelor cu caracter personal, conferit de GDPR. În virtutea acestui drept este recunoscută prerogativa persoanei vizate de a solicita eliminarea anumitor informații ce conțin date personale din cazierul judiciar, în vederea reintegrării din punct de vedere social a acesteia. Astfel, individul în cauză ar avea oportunitatea de a-și construi o nouă imagine, șansă de care nu s-ar putea bucura în ipoteza în care informațiile despre condamnările anterioare ar continua să figureze în conținutul unei publicații.
În concluzie, cu toate că nu putem indica în mod clar care sunt limitele exercitării libertății presei, căci acestea sunt analizate de la caz la caz, în contextul fiecărei situații particulare, putem conchide că libertatea de exprimare, respectiv a presei nu sunt valori absolute, ele trebuind manifestate în anumite condiții și cu diverse limite pentru a nu aduce atingere drepturilor conferite persoanelor vizate.
Avocații din cadrul Grecu Partners sunt implicați în numeroase spețe de tipul celei mai sus precizate, susținând atât persoanele vizate în demersul acestora de exercitare a dreptului de a fi uitat, cât și publicațiile jurnalistice și media în privința demonstrării primării libertății presei. De cele mai multe ori astfel de situații pot fi sensibile, fiind la limita interpretării, motiv pentru care consultanța juridică oferită de un avocat specializat se dovedește a fi, de cele mai multe ori, utilă.
➡📞Contact: (+4) 031 426 0745 – office@grecupartners.ro
Avocat Mihaela Bălău
[1] Hotărârea CEDO din 4 iulie 2023 în cauza Hurbain contra Belgiei, cererea nr. 57292/16.
[2] A se vedea în acest sens Voss, W.G., Renard, C.C., Proposal For An International Taxonomy On The Various Forms Of The ”Right To Be Forgotten”: A study on the convergence of norms, pag. 299, 2016, precum și Faisal, K., Balancing between Right to Be Forgotten and Right to Freedom of Expression in Spent Criminal Convictions, Security and Privacy, vol. 4, issue 4, 2021.
