Metode de recuperare a creanțelor – 5. Cererea de chemare în judecată
Cea mai simplă și cea mai ușor de înțeles metodă de recuperare a creanțelor poate fi în multe cazuri și cea mai bună.
Dintre toate procedurile este, în mod clar, și cea mai accesibilă publicului larg, neavând atât de multe restricții precum procedurile speciale.
În esență, o cerere de chemare în judecată trebuie să cuprindă elemente simple de identificare a părților, eventual a reprezentanților părților, obiectul cererii și valoarea lui, motivele de fapt și de drept pe care se sprijină cererea, dovezi de care intenționează să se folosească reclamantul și semnătura acestuia.
Dintre acestea, numele, prenumele sau denumirea părților, obiectul cererii și motivele de fapt sunt preponderente.
Revenind la recuperarea creanțelor, cererea de chemare în judecată este procedura cea mai sigură de recuperare a creanțelor, neexistând riscul respingerii ei în totalitate în ipoteza în care nu sunt respectate cerințele specifice procedurilor urgente.
În esență, o procedură urgentă poate fi respinsă pe motive de lipsuri procedurale chiar dacă pe fond cererea ar fi admisibilă. „Procedura comună”, așa cum mai este denumită procedura demarată printr-o cerere de chemare în judecată simplă, nu dispune de aceste dezavantaje.
Mai mult, în anumite condiții, procedurile urgente pot fi uneori transformate în procedură comună atunci când sunt identificate anumite lipsuri care ar duce la respingerea acestora în lipsa transformării.
Deși sigură, principalul dezavantaj al unei simple cereri de chemare în judecată este, desigur, durata medie de soluționare a acesteia. Dacă în cazul unor proceduri urgente recuperarea creanțelor ar dura câteva luni, în cazul cererii de chemare în judecată, poate dura și 2 ani până la obținerea unei hotărâri executorii.
Un alt dezavantaj îl poate constitui modul de calcul al taxei de timbru. Neexistând prevederi speciale, calculul taxei de timbru se face la valoare, în funcție de creanța ce se dorește a se recupera.
Dacă în cazul unei Ordonanțe de plată taxa este fixă în cuantum de 200 de lei, pentru o creanță de 10.000 lei, spre exemplu, dacă nu se folosește procedura Ordonanței de plată, ci se face o cerere de chemare în judecată pe procedura comună, taxa ajunge la aproximativ 600 lei.
Sunt însă cazuri în care procedurile rapide nu pot fi folosite, și se apelează la cererea de chemare în judecată, de exemplu, când creanța nu este certă, când aceasta nu rezultă dintr-un înscris sau în cazul în care este necesar un probatoriu mai complex, cum ar fi o expertiză contabilă.
Pentru mai multe informații sau orice întrebări suplimentare, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați:
➡ Telefon: (+4) 031 426 0745
📧 Email: office@grecupartners.ro
Suntem aici pentru a vă ajuta și pentru a oferi suportul nostru legal la toate situațiile dumneavoastră.
Așteptăm cu nerăbdare să discutăm cu dumneavoastră.
Avocat Vladimir Catargiu
Către: Metode de recuperare a creanțelor – 4. Somația Europeană de plată