De cele mai multe ori, atunci cand auzim noțiunea de ,,clauze abuzive”, ne gândim la relația dintre un consumator și un profesionist, astfel cum este definită de Legea nr. 193/2000.
Începând cu anul 2013, această noțiune și-a făcut simțită prezența si in relațiile comerciale ce au loc între profesioniști, aceștia fiind persoane fizice sau juridice care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ, astfel cum sunt definiți de Legea nr. 72/2013, ori între profesioniști și o autoritate publică contractantă.
Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executare obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante instituie o serie de elemente care ne ajută să determinăm daca o clauză este sau nu abuzivă, atrăgând sancțiunea nulității absolute alături de raspunderea civila, în condițiile Noului Cod Civil, atunci cand se constatată caracterul abuziv al acesteia.
Astfel, sunt considerate abuzive, conform art. 14 din Legea nr. 173/2000, următoarele
- clauzele care exclud posibilitatea aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare;
- clauzele care fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor;
- cluzele care elimină posibilitatea plăţii de daune-interese suplimentare;
- clauzele ce stabilesc un termen pentru emiterea/primirea facturii.
De asemenea, conform art. 12, practica sau clauza contractuală prin care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare este considerată abuzivă.
Dreptul la actiunea in constatarea nulitatii și la actiunea in daune interese apartine oricarui profesionist, indiferent daca partea contractanta este un alt profesionist (o banca, un transportator) sau o autoritate.
Daca legea, pentru a determina caracterul abuziv al unei clauze, impune instanței să țină cont de criterii precum abaterile grave de la practicile statornicite între părţi sau de la uzanţele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri; nerespectarea principiului bunei-credinţe şi a principiilor de diligenţă în executarea obligaţiilor; natura bunurilor sau serviciilor; neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plată sau de la rata dobânzii; poziţia dominantă a cocontractantului în raport cu o întreprindere mică sau mijlocie, in cazul clauzelor menționate la art. 14, Legea 72/2013 le califică ca fiind abuzive, nefiind necesară verificarea acestor criterii.
Pentru profesioniștii care au putere de negociere egală sau mai mare cu cea a cocontractanților aceste clauze nu reprezintă o problemă, însă pentru IMM-urile care sunt oarecum forțate să accepte aceste contracte, aceste clauze vor putea fi considerate un abuz de putere economica, fiind catalogate ca abuzive.
Avocat Laura Mihu
