Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311

Constatarea nulității absolute a documentelor constitutive ale fundației vs. constatarea dizolvării de drept

Fundația este subiectul de drept înființat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauza de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent și irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivități. (art. 15 alin. 1 din OG 26/2000).

Pentru a putea înființa o fundație membrul/ii fondator/i trebuie să încheie actul constitutiv și statutul fundației, în forma autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

Potrivit legii, actul constitutiv va conține, sub sancțiunea nulității absolute, următoarele:

a) datele de identificare a fondatorului sau, după caz, a fondatorilor: numele sau denumirea și, după caz, domiciliul sau sediul acestora;

  1. b) scopul fundației;
  2. c) denumirea fundației;
  3. d) sediul fundației;
  4. e) durata de funcționare a fundației – pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului sau, după caz, pe termen nedeterminat;
  5. f) patrimoniul inițial al fundației;
  6. g) componenta nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale fundației ori regulile pentru desemnarea membrilor acestor organe;
  7. h) persoana sau persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice;
  8. i) semnăturile fondatorului sau, după caz, ale fondatorilor.”

De asemenea, statutul va trebui să conțină, sub aceeași sancțiune a nulității absolute, după cum urmează:

a) elementele prevăzute la alin. (2), cu excepția celor de la lit. g) și h);

  1. b) explicitarea scopului și a obiectivelor fundației;
  2. c) categoriile de resurse patrimoniale ale fundației;
  3. d) atribuțiile organelor de conducere, administrare și control ale fundației;
  4. e) procedura de desemnare și de modificare a componenței organelor de conducere, administrare și control, pe parcursul existenței fundației;
  5. f) destinația bunurilor, în cazul dizolvării fundației, cu respectarea dispozițiilor art. 60.”

            Cu toate acestea, în ceea ce privește acțiunile în constatarea nulității absolute a actului constitutiv, ori a statutului fundației, pentru lipsa unuia dintre elementele arătate în rândurile anterioare, instanțele tind a respinge aceste cereri, prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, prezumându-se că acest aspect a făcut deja obiectul controlului unui judecător, odată cu înființarea fundației.

            Mai mult decât atât, prin dispozițiile art. 197 alin. 2 din Codul Civil, este instituită o excepție de la regula conform căreia nulitatea absolută nu poate fi acoperită.

             Astfel, “nulitatea absolută sau relativă a persoanei juridice se acoperă în toate cazurile dacă, până la închiderea dezbaterilor, în fața primei instanțe de judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată”.

Dispozițiile Codului Civil referitoare la persoanele juridice constituie norma generală în materia asociațiilor și fundațiilor, iar OG 26/2000, norma specială și, pe cale de consecință, dispozițiile celei din urmă se vor completa cu cele ale codului civil. Astfel, chiar dacă ar fi intentată o acțiune prin care s-ar solicita instanței să constate nulitatea absolută a actului constitutiv și/sau a statutului, pârâta ar avea posibilitatea să complinească lipsurile, pe parcursul procesului, până la închiderea dezbaterilor.

            În ceea ce privește dizolvarea unei fundații, izvorul legislativ al acestei noțiuni se regăsește în art. 54 și art. 58 – 60 din OG 26/2000.

            Potrivit art. 54 alin. 2 din acest act normativ, fundațiile se pot dizolva de drept, sau prin hotărârea judecătoriei.

Dizolvarea de drept este prevăzută în cadrul art. 58 din OG 26/2000: „Fundația se dizolvă de drept în cazurile prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) și b), precum și în situația imposibilității constituirii consiliului director în conformitate cu statutul fundației, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, consiliul director trebuia constituit. Dispozițiile art. 55 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.”

Prin trimiterea către art. 55 alin. 1 lit. a) și b), sunt instituite ca motive de dizolvare de drept a fundației următoarele:

  • „Împlinirea duratei pentru care a fost constituită;
  • realizarea sau, după caz, imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop.”

Referitor la posibilitatea de a solicita instanței să constate că a intervenit dizolvarea de drept, ca urmare a intervenirii motivelor prevăzute la art. 58, această neconformitate nu va putea fi acoperită pe timpul procesului, deoarece dizolvarea intervine ope legis prin simplul fapt al intervenirii evenimentelor cărora legea le dă puterea producerii de evenimente juridice.

Astfel, instanța va fi investită doar cu constatarea acestui fapt producător de efecte juridice, și nu cu a constata nulitatea actului constitutiv și/sau a statutului, care poate fi acoperită.

În jurisprudență, există o practică quasi – unanimă, în sensul în care neconformitățile pentru care a fost solicitată dizolvarea de drept a unei fundații nu pot fi acoperite pe timpul procesului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținut protejat!!