Consultanță juridică GDPR

Echipa Grecu și Asociații acordă consultanță juridică în toate etapele de conformare la normele de protecție a datelor cu caracter personal (GDPR).

 

AUDIT GDPR   Doresc ofertă

Abordarea noastră este bazată pe risc pentru a identifica operațiunile de prelucrare a datelor care prezintă riscuri pentru protecția datelor și pentru a prioritiza implementarea recomandărilor de securitate.

Etapa de audit are rolul de a cartografia activitatea de prelucrare a datelor cu caracter personal și de a ne ajuta să stabilim planul de lucru și metodologia necesară pentru ca activitatea de prelucrare să răspundă cerințelor de conformitate prevăzute de GDPR și legislația națională.

Raportul de audit emis la finalul acestei etape concretizează planul de lucru pe care îl recomandăm spre implementare.

 

IMPLEMENTARE GDPR  Doresc ofertă

Odată stabilit planul de lucru, echipa noastră acordă suportul profesional pentru implementarea recomandărilor.

În cadrul etapei de implementare, ne ocupăm de elaborarea documentației specifice activității de prelucrare, redactăm ghiduri privind protecția datelor sau proceduri de securitate și acordăm îndrumare pentru adoptarea măsurilor tehnice și organizatorice de securitate. Asigurăm, prin intermediul partenerilor noștri specialiști, implementarea efectivă a măsurilor tehnice corespunzătoare exigențelor GDPR.

Stabilim și urmăm îndeaproape strategia de conformare, în tot acest timp fiind partenerul de discuție care promovează protecția datelor.

 

Data Protection Officer și Data Protection Counsel Doresc ofertă

După etapa de audit și de implementare, respectarea normelor de protecție a datelor presupune o monitorizare constantă.

Echipa Grecu și Asociații asigură un nivel de expertiză corespunzător pentru monitorizarea operațiunilor de prelucrare complexe, având calitățile profesionale relevante pentru a ocupa poziția de DPO sau DPC:

  • Notificăm calitatea de DPO autorității de supraveghere;
  • Avem experiență în legislația și bunele practici privind protecția datelor, o înțelegere complexă a GDPR și suntem la curent cu evoluția în domeniul protecției datelor;
  • Asigurăm consultanță și îndrumare adaptate sectorului de afaceri pentru a răspunde necesităților de securitate și protecție a datelor;
  • Lucrăm în echipa pentru a asigura disponibilitate, suport profesional și nivelul corespunzător de prioritate pentru rolul de DPO sau DPC;
  • Abordarea noastră este pragmatică pentru a elimina sau reduce riscurile semnificative pentru protecția datelor;

În cazul unui control din partea ANSPDCP, echipa noastră de avocați poate asigura asistență sau reprezentare juridică specializată în domeniul protecției datelor.