Contractul de asociere în participaţie – (Joint Venture)

Asocierea în participaţie are actualmente sediul materiei în art. 1949-1954 din noul Cod Civil iar potrivit definiției pe care o identificam în legislatie contractul de asociere în participaţie este contractul prin care o persoană acordă uneia sau mai multor persoane o participaţie la beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni pe care le întreprinde.

Conform noilor reglementări, contractul de asociere în participație reprezintă, într-o definiție reformulată, un raport juridic contractual prin intermediul căruia o persoană acordă alteia o participație asupra beneficiului sau pierderilor obținute în urma unei/unor operațiuni întreprinse.

Contractul de asociere în participaţie are un caracter consensual, fiind suficient pentru încheierea sa acordul de voinţă al părţilor iar redactarea sub forma unui înscris sub semnătură privată aşa cum prevede art. 1950 NCC este o condiţie ad probationem, iar nu ad validitatem.

Asfel, pentru încheierea valabilă a contractului nu este necesară forma scrisă, în sensul art. 1241 NCC, ci aceasta este cerută doar pentru proba contractului (ad probationem).

Cu toate acestea, potrivit art. 1883 NCC care prezinta o serie de dispoziţii generale în cadrul contractului de societate, prevede ca în cazul aportului unor bunuri imobile sau, după caz, al altor drepturi reale imobiliare, contractul se încheie în formă autentică.

Acordul de asociere încheiat între părţi întruneşte caracteristicile contractului de asociere în participaţie, în condiţiile în care acesta stipulează că părţile pun în comun contributia personala pentru realizarea scopului contractului, contribuţii ce pot fi calificate ca bunuri incorporale puse împreună de părţi pentru realizarea scopului asocierii. Legea nu limitează aportul asociaţilor numai la bunurile corporale iar menţionarea în contract a procentului de participare atât la sarcinile economice, cât şi la beneficiile ce se vor realiza exclude calificarea acordului în cauză ca fiind contract nenumit.

Potrivit art. 1951 NCC asocierea în participaţie nu poate dobândi personalitate juridică şi nu constituie faţă de terţi o persoană distinctă de persoana asociaţilor. Terţul nu are niciun drept faţă de asociere şi nu se obligă decât faţă de asociatul cu care a contractat.

Practic, distincţia între societatea comercială şi contractul de asociere în participaţie o reprezinta faptul că prima se constituie cu capital social comun, distinct de patrimoniul asociaţilor şi autonom, acesta fiind substratul personalităţii juridice proprii societăţii, pe când cea de-a doua, lipsită de această personalitate, se caracterizează doar prin imixtiunea unui bun al asociatului în fondul asociatului (capitalul social), fără ca, de aici, să rezulte un fond comun.

De asemenea, regimului juridic special prevăzut de lege se completeaza cu dispozitii prevazute de Legea nr. 31/1990 relative la societatea în nume colectiv, in special cele care privesc elementele principale ale contractului de asociere, şi anume: aportul asociaţilor, affectio societatis, participarea fiecărui asociat la beneficiile şi pierderile înregistrate de asociaţiune, la acestea adăugându-se elementul intuitu personae, specifice numai societăţilor de persoane, deci şi societăţii în participaţiune.

Lipsa personalităţii juridice a asocierii, în plan concret, semnifică faptul că asocierea nu poate intra în circuitul civil în nume propriu. Din această caracteristică fundamentală rezultă faptul că asociaţii – care sunt subiecte de drept – în raporturile juridice cu terţii, atunci când acţionează în contul asocierii, se angajează în nume propriu faţă de terţi.

Concret, potrivit art. 1953 NCC raporturile dintre asociaţi şi faţă de terţi prezinta urmatoarele particularitati: 

  • asociaţii, chiar acţionând pe contul asocierii, contractează şi se angajează în nume propriu faţă de terţi.
  • dacă asociaţii acţionează în această calitate faţă de terţi sunt ţinuţi solidar de actele încheiate de oricare dintre ei.
  • asociaţii exercită toate drepturile decurgând din contractele încheiate de oricare dintre ei, dar terţul este ţinut exclusiv faţă de asociatul cu care a contractat, cu excepţia cazului în care acesta din urmă a declarat calitatea sa la momentul încheierii actului.
  • orice clauză din contractul de asociere care limitează răspunderea asociaţilor faţă de terţi este inopozabilă acestora.
  • orice clauză care stabileşte un nivel minim garantat de beneficii pentru unul sau unii dintre asociaţi este considerată nescrisă.
  • clauzele prin care se limitează răspunderea asociaților față de terti sunt inopozabile.

 

Totodata, legiuitorul instituie răspunderea solidară a asociaţilor faţă de terţi, atunci când acţionează în numele asocierii astfel incat asociatul care acţionează în numele asocierii trebuie să-şi declare această calitate faţă de terţi, neputându-se prezuma o astfel de calitate prin simpla existenţă a contractului de asociere în participaţiune.

In acest sens, amintim ca prin Decizia nr. 3705 din 17 iunie 2021, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a hotărât că în cazul unei asocieri fără personalitate juridică, veniturile şi cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare în asociere (conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 571/2004 privind Codul fiscal).

De regula, s-a observat că principalele clauze inserate într-un contract de asociere în participaţie sunt: părţile contractante; obiectul contractului; durata şi condiţiile asocierii – drepturile şi obligaţiile fiecărui asociat; răspunderea contractuală; clauze privind jurisdicţia şi legea aplicabilă; dispoziţii finale.

Principalele obligaţii ale asociaţilor constau în aportul la asociere şi împărţirea beneficiilor şi suportarea pierderilor. Părţile au libertatea de a stabili modul de împărţire a beneficiilor, singura regulă ce trebuie respectată fiind aceea că nu trebuie stabilit un nivel minim garantat pentru vreunul dintre asociaţi.

Avocat Alexandra Florescu

Leave A Comment