Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311

Cum procedăm cu absențele nemotivate ale salariatului?

Se întâmplă uneori ca unii angajați să nu vină la locul de muncă, fără a anunța în prealabil angajatorul, deci fără a se învoi pentru o problemă și fără a aduce un certificat de concediu medical. Astfel, în această situație, angajatorul trebuie să ia o decizie în cazul în care salariatul nu poate aduce nicio justificare pentru absentarea sa.

În cazul în care salariatul comunică faptul că are probleme de sănătate, acesta trebuie să se prezinte la medic în vederea obținerii unui certificat medical dacă îndeplinește condițiile de stagiu de cotizare. În lipsa stagiului de cotizare, chiar dacă s-ar prezenta la medic, angajatul nu poate beneficia de concediu medical, însă măcar poate prezenta angajatorului o adeverință medicală care să-i motiveze absențele. În lipsa unui document din care să rezulte că salariatul a avut probleme de sănătate, salariatul este absent nemotivat.

Conform prevederilor Codului Muncii, respectiv art. 51 alin. (2), contractul individual de muncă poate fi suspendat în situația absențelor nemotivate ale salariatului, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum și prin regulamentul intern. Întrucât suspendarea pentru absențe nemotivate nu este un caz de suspendare întemeiat pe un certificat medical, suspendarea se înregistrează în Revisal.

În acest caz, este necesar ca angajatorul să aibă în vedere art. 4 alin. (1) lit. e) din HG 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, datele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. o) se transmit cel târziu în ziua anterioară datei suspendării/ datei încetarii suspendării, cu excepția situației absențelor nemotivate când transmiterea în registru se face în termen de 3 zile lucratoare de la data suspendării. Astfel, este important de reținut faptul că pentru absențe nemotivate suspendarea se transmite în Revisal în termen de 3 zile lucrătoare de la data suspendării.

Și în situația în care salariatul absentează o singură zi, absența se transmite în Revisal în termen de 3 zile lucrătoare de la ziua în care a absentat și tot în aceeași zi se transmite și încetarea suspendării.

În cazul în care zilele de absențe nemotivate se repetă sau acestea sunt consecutive, salariatul poate fi cercetat disciplinar în vederea stabilirii caracterului absenței, dacă în Regulamentul intern al societății sunt prevăzute regulile concrete privind disciplina muncii, inclusiv enumerarea abaterilor disciplinare și procedura de cercetare disciplinară și de aplicare a sancțiunilor.

Potrivit art. 248 din Codul muncii, sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară sunt: avertismentul scris, retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile, reducerea salariului de bază pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%, reducerea salariului de baza și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%,  desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabilește un alt regim sancționator, va fi aplicat acesta.

Modalitatea legală de a sancționa salariații care lipsesc nemotivat mai multe zile dintr-o lună de la locul de muncă trebuie să se realizeze așa cum angajatorul a reglementat procedura de sancționare pentru absențe nemotivate în propriul Regulament Intern. Prin urmare, sancționarea salariatului și aplicarea unei măsuri sancționatorii corespunzătoare revin în integralitate angajatorului, acesta trebuind însă să urmeze întreaga procedură disciplinară, inclusiv cercetarea disciplinară prealabilă.

Așadar, pe perioada de abesență nemotivată nu este suficientă pontarea salariatului ca fiind absent ci trebuie să se raporteze în Revisal. Având în vedere că termenele sunt deja împlinite în cazul menționat, dacă angajatorul decide totuși aplicarea acestor prevederi legale, în opinia noastră, devin incidente prevederile art. 8 alin. (2) lit. d) din HG nr. 905/2017 conform cărora netransmiterea datelor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. l)-p), în termenele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c)-f) constituie contravenție și este sancționată cu amendă de la la 5.000 RON la 8.000 RON.

Avocat Ana Maria Nistor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținut protejat!!