Dreptul de preempţiune asupra imobilelor monumente istorice                                                                             

În conformitate cu prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (denumita în continuare „Legea nr. 442/2001”) monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune al statului român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa A (monumentele istorice de valoare naţională şi universală), sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B (monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local), ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării.

Legea nr. 422/2001 stabilește următoarele categorii de monumente istorice, bunuri imobile situate suprateran, subteran şi subacvatic:

1. a) monument – construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;
2. b) ansamblu – grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic;
3. c) sit – teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural.

Titularul dreptului de preempțiune este statul român, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale pentru monumentele istorice clasate în grupa A și prin Direcțiile Locale pentru monumentele istorice clasate în grupa B. În situația în care statul român nu își exercită dreptul de preempțiune, acest drept se transferă autorităților publice locale.

Termenul în cadrul căruia Ministerul Culturii și Identității Naționale sau Direcțiile Locale trebuie să își manifeste intenția de a achiziționa monumentul istoric sau să informeze vânzătorul cu privire la neexercitare dreptului de preempțiune este de 25 de zile calendaristice de la data înregistrării înștiințării și documentației aferente la Ministerul Culturii și Identității Naționale sau la  Direcțiile Locale.

În situația în care autoritățile nu își exercită dreptul de preempțiune în termenul mentionat anterior, dreptul se transferă către unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia este situat imobilul. Aceasta din urmă are la rândul său la dispoziție un termen de 15 zile calendaristice în care își poate exercita dreptul de preempțiune.

În cazul în care nici Ministerul Culturii și Identității Naționale sau Direcția Locală, nici unitatea administrativ-teritorială fie nu și-au exercitat dreptul de preempțiune, fie au informat vânzătorul cu privire la neexercitarea acestui drept, atunci dreptul de preempțiune care afecta imobilul se va considera stins.

În ceea ce priveste înstrăinarea, închirierea sau concesionarea imobilelor monumente istorice proprietarii acestora au următoarele obligaţii:

1. a) să înştiinţeze în scris direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţeană, respectiv a Municipiului Bucureşti, despre intenţia de a înstrăina monumentul istoric, în vederea exercitării dreptului de preemţiune al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, în condiţiile prezentei legi;
2. b) să notifice viitorului proprietar, chiriaş sau concesionar regimul juridic al monumentului istoric pe care îl deţine, precum şi obligația privind folosinţa monumentului istoric;
3. c) să înştiinţeze în scris direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţeană, respectiv a Municipiului Bucureşti, despre schimbarea proprietarului sau a administratorului în termen de 15 zile de la data încheierii contractelor, potrivit legii, şi să transmită acesteia o copie de pe acte.

Avand in vedere faptul ca sancțiunea prevăzută de lege pentru nerespectarea formalităților aferente dreptului de preempțiune al statului român cu privire la un imobil clasat ca monument istoric este nulitatea absolută a contractului de vânzare, punctăm faptul că nulitatea absolută poate fi invocată oricând și de către orice persoană care are un interes just.