Drepturile de proprietate intelectuală reprezintă unul din motoarele cele mai serioase de dezvoltare ale societății. Într-un studiu mai vechi (2010) publicat de OHIM (actualul Oficiu de Proprietate Intelectuale al Uniunii Europene – EUIPO), la nivelul României, industriile care utilizează intensiv drepturile de proprietate intelectuală generează aproximativ 45% din Produsul Intern Brut al României, una dintre cele mai ridicate cote din UE, si asigura 2 din 10 locuri de muncă.
Drepturile de proprietate intelectuală sunt acele creații ale minții, respectiv, invenții, opere literare și artistice și simboluri, nume și imagini utilizate în comerț.
Astfel, este de la sine înțeles faptul că sunt necesare o reglementare și o protejare serioasă a acestora. În acest articol, vom trata subiectul drepturilor de proprietate intelectuală care se nasc în cadrul raporturilor de muncă derulate între un angajator și un salariat.
Mai exact, deși sfera drepturilor care se pot naște în acest context este mai largă, în acest articol vom trata exclusiv drepturile de autor și invențiile.
Este extrem de important pentru orice companie să aibă noțiunea drepturilor de proprietate care iau ființă având ca autori morali (sau inventatori) pe salariații lor, dar în contextul raporturilor de muncă existente cu aceștia.
Astfel, legea prevede o serie de reguli și de normative care reglementează proprietatea drepturilor de creație intelectuală, însă părțile (respectiv salariatul și angajatorul pot deroga de la acestea).
Pe cale de consecință, în cele ce urmează, vom prezenta, în prima parte, felul în care cele două tipuri de drepturi privind creațiile spiritului sunt reglementate de lege, iar în a doua parte, care sunt soluțiile și recomandările pentru profesioniști.
Ce prevede legea
În ceea ce privește drepturile de autor, Legea nr. 8/1996 distinge cu privire la trei tipuri de opere ce se pot naște în relația angajator – salariat:
- Operele de creație artistică în general
Conform art. 45 din Legea nr. 8/1996, în cazul operelor care sunt create în îndeplinirea atribuțiilor fișei postului, drepturile patrimoniale de autor vor aparține salariatului, dacă părțile nu dispun altfel prin contractul de muncă sau prin alt scris. Deși titular al drepturilor patrimoniale de autor, salariatul va putea permite altor terți să utilizeze opera exclusiv pe baza acordului angajatorului și cu acordarea unei compensații. Fiind opera creată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, compania angajatoare nu are nevoie de niciun acord sau demers suplimentar pentru folosirea operei.
- Programele de calculator
În acest al doilea caz specific, situația este puțin diferită, în sensul în care, potrivit art. 75 din Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe dispune că, pentru programele de calculator create în exercitarea atribuțiilor de serviciu revin angajatorului, în cazul în care părțile nu decid de comun acord altfel.
- Operele fotografice
Cazul operelor fotografice este ultimul care este tratat în legislația drepturilor de autor, vis-a-vis de relațiile de muncă. În cazul acestora, se prevede că, în lipsă de stipulație contrară, drepturile patrimoniale de autor vor aparține angajatorului pentru o perioadă de trei ani de la crearea operei.
În cazul invențiilor, lucrurile sunt tratate prin intermediul Legii nr. 83/2014 privind invențiile de serviciu. Și în această situație, cazurile privind apartenența dreptului la brevetul de invenție sunt multiple, respectiv două. Dată fiind maniera de reglementare, pentru o mai mare claritate în prezentarea informației, întâi vom arăta categoriile, după care vom explica care sunt principiile după care dreptul la brevetul de invenție va aparține angajatorului sau salariatului.
- Invențiile care au rezultat din atribuțiile exercitate de salariat în conformitate cu fișa postului sau cu alte documente interne ale angajatorului prin care se dau directive de lucru salariatului și care prevăd o misiune inventivă.
- Invențiile care au rezultat pe durata contractului individual de muncă, sau în maxim 2 ani de la încetarea acestuia, prin cunoașterea sau utilizarea experienței angajatorului prin folosirea mijloacelor materiale ale angajatorului, ca urmare a pregătirii şi formării profesionale dobândite de inventatorul salariat prin grija şi pe cheltuiala angajatorului ori prin utilizarea unor informații rezultate din activitatea angajatorului sau puse la dispoziţie de acesta.[1]
Astfel, după crearea invenției, salariatul are obligația de a informa angajatorul în acest sens, iar acesta din urmă va putea ca, în termen de 4 luni (dacă în Regulamentul Intern nu se face referire la alt termen) de la notificare, să facă încadrarea în una din categoriile arătate mai sus, precum și dacă respectiva creație a salariatului este o invenție și dacă angajatorul dorește să o revendice. Dacă salariatul este nemulțumit de răspunsul/încadrarea angajatorului, acesta are posibilitatea contestării în fața instanțelor judecătorești (Tribunalul de la sediul angajatorului).
Față de titularul dreptului la brevetul de invenție, deși există doar două tipuri de invenții de serviciu, sunt întâlnite trei situații posibile:
- Pentru invențiile din prima categorie, dacă angajatorul este o persoană juridică de drept privat, dreptul la brevet de invenție aparține angajatorului;
- Pentru invențiile din prima categorie, dacă angajatorul este o persoană juridică de drept public şi are în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea dreptul la brevetul de invenție aparține angajatorului;
- Pentru invențiile din cea de-a doua categorie, în cazul în care angajatorul nu revendică invenția în termenul de 4 luni (nefiind alt termen prevăzut in Regulamentul Intern), dreptul la brevetul de invenție aparține salariatului.
Deși legea nu prevede în mod expres, credem că dreptul la brevetul de invenție aparține salariatului și în toate cazurile în care, deși notificat, angajatorul refuză în mod expres și în scris să revendice invenția.
Soluții pentru angajatori
Soluția pentru ca angajatorii să fie feriți de orice neajunsuri în ceea ce privește drepturile de proprietate intelectuală ce se nasc în baza raporturilor de lucru pe care le au cu salariații lor este să prevadă în chiar contractele individuale de muncă, precum și în restul reglementărilor aplicabile la nivel intern (RI, CCM), care este soarta acestor drepturi.
În redactarea acestor clauze, trebuie să se acorde o atenție specială definirii drepturilor transferate angajatorului, prețului pentru care are loc transferul și, nu în ultimul rând, perioadei pentru care are loc cesiunea.
Mai ales în cazul drepturilor de autor, dacă nu este prevăzută o durată în acordul părților, cesiunea se face pentru o perioadă de trei ani de la data predării lucrării. La expirarea termenului, drepturile se întorc în patrimoniul salariatului.
În încheiere, trebuie avut în vedere că, chiar și în acele situații în care legea arogă drepturile privind creațiile intelectuale direct în patrimoniul angajatorului, pentru o bună securizare a business-ului, este mereu recomandat ca în contractele de muncă să existe o secțiune dedicată proprietății intelectuale.
Avocat Alexandru Teodorescu
[1] Citat partial din art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 83/2014
