Societatea comercială este persoana juridică constituită în vederea efectuării de acte de comerț, fiind constituită pe baza unui contract de societate, fiind rezultatul voinței asociaților.

Deși fiecare asociat are drepturi și obligații, există și situații în care unii dintre aceștia nu își îndeplinesc obligațiile, cazuri în care este necesar să analizăm posibilitatea excluderii asociatului din cadrul societății.

Soluțiile sunt oferite de Legea 31/1990 privind societățile comerciale, articolul 222 menționând situațiile în care poate fi exclus asociatul. De rețiunut este faptul că aceste cazuri sunt aplicabile pentru societaățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspudere limitată, fără a se putea extinde dispozițiile și pentru societățile pe acțiuni. De asemenea, dispozițiile acestui articol se aplică și comanditaților în societățile în comandită pe acțiuni.

Astfel, sunt prevăzute 4 situații în care putem exclude un asociat:

  1. atunci când asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat.

acest caz se referă la obligația de a aduce aportul în momentul constituirii societății sau majorării capitalului social, fiind asumată de către părți prin actul constitutiv sau printr-un act adițional.

  1. când asociatul cu răspundere nelimitată este în stare de faliment sau devine legalmente incapabil

această situație se poate întâlni numai în cazul societăților unde există răspundere nelimitată (cele în nume colectiv sau în comandită simplă)

  1. când asociatul cu răspundere nelimitată se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82

– se poate aplica doar în cazurile menționate la pct. 2 (societăț în nume colectiv sau în comandită simplă)

– articolul 80 se referă la asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalţi asociaţi, întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său sau în acela al unei alte personae și este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat şi să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate.

– în cazul prevăzut de articolul 82 vorbim despre faptul că asociaţii nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al altora, în acelaşi fel de comerţ sau într-unul asemănător, fără consimţământul celorlalţi asociaţi;

  1. când asociatul administrator comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura social sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.

 

– această situație se poate întâlni doar în cazul în care asociatul este și administrator al scoietății și încalcă cu viovăție obligațiile în exercitarea atribuțiilor sale

– pot fi considerate fapte în dauna societății, de exemplu, asumarea de obligații care nu au legătură cu activitatea firmei sau încheierea de contrcate fără a le înregistra în evidența contabilă.

 

O problemă pe care articolul 222 o pune este dacă enumerarea cazurilor este una exemplificativă sau limitativă, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 2393 din 9 mai 2012, stabilind că enumerarea este una limitativă. Așadar, asociatul poate fi exclus doar într-una din cele patru situaț prevăute expres de art. 222 din Legea 31/1990 privind societățile.

 

Astfel, în orice alt caz nu este posibilă excluderea asociaților, neînțelegerile dintre aceștia, dacă au caracter grav și reprezintă un impediment pentru buna funcționare a societății, reprezentând doar un caz de dizolvare a societății

 

Cine poate cere excluderea asociatului?

  • Societatea, prin decizia Adunării Generale
  • Unul/mai mulți asociaț, caz în care se vor cita atât pârâtul, cât și societatea

 

Excluderea va fi pronunțată de către instanță, prin hotărâre judecătorească, conform art. 223 din aceeași lege, aceasta dispunând și cu privier la structura capitalului social a celorlalți asociați.

Hotărârea irevocabilă de excludere trebuie depusă la Registrul Comerțului în termen de 15 zile. Astfel documentele necesare pentru înregistrarea mențunilor privind excluderea asociatului sunt următoarele: cererea de înregistrare, hotărârea judecătorească irevocabilă, actul constitutive actualizat (dacă este cazul), împuternicire (dacă este cazul), declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice și dovezile privind plata tarifului legal. De asemenea, hotărârea se va publica în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

 

Ce se întâmplă cu asociatul exclus?

Acesta pierde calitatea de asociat din momentul pronunțării hotărârii judecătorești de excludere, dar acest lucru nu înseamnă că este lipsit de obligații. Asociatul exclus răspunde de toate pierderile până la momentul excluderii sale, adică până în momentul pronunțării hotărârii judecătorești, moment până la care, de asemenea, are dreptul la beneficiile firmei. Acesta nu va avea dreptul să solicite lichidarea beneficiilor până la data la care toate beneficiile nu vor fi repartizate conform actului constitutive.

Este important de reținut și faptul că asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte valoarea acesteia.

În ceea ce privește drepturile sale cuvenite pentru părțile sale sociale, acestea se vor stabili de către asociați, de comun acord sau de către un expert pe care aceștia îl vor desemna. Totuși, dacă există neînțelegeri în acest sens, acestea vor fi stabilite de instanța care a pronunțat și hotărârea ajudecătorească de excludere.

Lasă un comentariu