Este considerat că un contract valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Așadar contractul este guvernat de principiul forței obligatorii (art. 1270 Cod Civil), impunându-se părților precum legea.

Mai mult, chiar dacă prestațiile au devenit mai oneroase, fie datorită creșterii costurilor executării  propriilor obligații, fie datorită  scăderii valorii contraprestației, părțile sunt ținute să își execute obligațiile.

Totuși potrivit Codul Civil Român cazul de forță majoră este o cauză de exonerare de răspundere și de asemenea, sunt prevăzute și condițiile în care poate interveni adaptarea contractului.

Astfel, potrivit art. 1351 Cod Civil: ,,Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit”.

În general, clauza de forță majoră este prevăzută în contracte fără să-i fie atribuită o atenție sporită, mai ales cu privire la condițiile în care aceasta operează, iar o clauză insuficient definită, cu termeni prea generali (de exemplu: referitoare doar la cutremure, inundații, fenomene naturale), ar putea fi considerată insuficientă pentru a exonera de răspundere.

 

Ce este forța majoră?

Potrivit Codului Civil forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil (art. 1351 alin. (2) C.civ.).

Așadar forța majoră este: un eveniment extern, fără vreo legătură cu lucrul care a produs prejudiciul sau cu însușirile sale;

imprevizibil, fiind suficient ca aceasta să fie normală și fără să fie necesar să fie o imprevizibilitate absolută sau extraordinară. Pentru a determina imprevizibilitatea se poate lua ca etalon prudenţa şi diligenţa unei persoane ce depune toată grija de care este capabil un om în activitatea sa;

absolut invincibil și inevitabil, în sensul că trebuie să vizeze orice persoană care depune diligență și prudență maximă.

De regulă pot constitui cazuri de forță majoră cutremurele, inundațiile, catastrofele, trăsnetele și alte fenomene naturale neobișnuite, însă în practica judiciară s-a admis că pot avea efect exonerator și alte fenomene sociale, cum sunt măsurile luate de organele de stat competente (spre exemplu: oprirea transporturilor, interzicerea deplasărilor, închiderea granițelor), acte de piraterie, sabotaj, greve, conflicte de muncă, dacă acestea fac imposibilă executarea obligațiilor înscrise în contracte.

 

Ce este impreviziunea contractuală?

Impreviziunea presupune într-o primă fază încercarea de adaptare a contractului, iar în cazul în care aceasta nu mai este posibilă sau echitabilă, încetarea contractului.

Este de remarcat faptul că teoria impreviziunii a fost, ca noutate, reglementată expres de către legiuitorul român, avându-și originea în principiile dreptului european al contractelor și Principiile UNIDROIT în tendința majoritară de uniformizare a dreptului comerțului internațional.

Revizuirea efectelor contractului este o excepție de la principiul forței obligatorii cauzat de ruperea echilibrului contractual în urma schimbării împrejurărilor avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului.

La prima vedere impreviziunea contractuală se aplică la contractele cu executare succesivă, însă este posibilă adaptarea contractului și atunci când executarea este instantanee, atunci când împrejurarea care rupe echilibrul contractual intervine după ce s-a încheiat contractul, dar înainte ca prestația să fie executată.

Codul Civil reglementează expres impreviziunea în art. 1271: ,,Părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații, fie datorită scăderii valorii contraprestației”.

(2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, instanța poate să dispună:

  1. Adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
  2. Încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care le stabileș”

 

Așadar, condițiile de fond pentru a se putea dispune revizuirea efectelor contractului sunt:

  • Schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului. Dacă dezechilibrul contractual apare înainte de încheierea contractului, nu mai este vorba de impreviziune, ci de imposibilitatea inițială de executare.
  • Schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului. Dacă acestea au fost avute în vedere la încheierea contractului, se poate presupune că aceștia și-au asumat consecințele schimbării împrejurărilor ori au prevăzut o clauză de hardship, prin care să rezolve chestiunea dezechilibrului.
  • Debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc.

Evident pot exista clauze prin care debitorul prestației să își asume răspunderea pentru cauza de forță majoră sau să își asume riscul evenimentelor imprevizibile.

La acestea se adaugă și o condiție procesuală respectiv:

  • Debitorul a încercat, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.

Ultima fiind o condiție procesuală, reprezintă o procedură prealabilă și obligatorie sesizării instanței de judecată, dovada îndeplinirii ei fiind anexată la cererea de chemare în judecată.

În consecință, debitorul are îndatorirea rezonabilă de a-l notifica pe creditor cu privire la existența evenimentului imprevizibil prin care să solicite, pe calea negocierii, reechilibrarea contractului.

Există posibilitatea ca un anumit eveniment să deschidă în același timp atât caz de forță majoră cât și caz de revizuire a efectelor contractului (impreviziune) și se pune problema la ce remediu să apeleze partea aflată în imposibilitate de executare.

Răspunsul poate fi dat în funcție de intenția părții care are interes să invoce existența dificultăților în executarea obligației sale, astfel, dacă partea invocă forța majoră, aceasta este pentru a fi exonerată de răspundere și a înceta contractul, iar dacă partea invocă impreviziunea, aceasta are intenția de a renegocia clauzele contractuale, astfel încât contractul să rămână în vigoare, chiar dacă are efectele revizuite.

 

Ce poate face un debitor aflat în situația descrisă mai sus?

  • Să notifice celeilalte părți cazul de forță majoră sau cazul care a determinat impreviziunea;
  • Avizarea de către Camera de Comerț și Industrie a României a existenței cazului de forță majoră, pe baza documentelor doveditoare depuse exclusiv de către solicitant.

Este de menționat faptul că sigurul atribut al CCIR și al Camerelor județene este de a analiza, la cererea comercianților și a aviza sau nu, existența forței majore – privită exclusiv din perspectiva efectelor și influenței acesteia asupra executării obligațiilor rezultate dintr-un contract comercial.
Cu alte cuvinte, CCIR și Camerele județene nu sunt abilitate să declare o anumită situație ca fiind un caz de forță majoră la nivel național sau internațional.

Totodată simplul fapt că există avizarea cazului de forță majoră de către CCIR sau că a fost făcută notificarea celeilalte părți, nu sunt suficiente, ci persoana trebuie să demonstreze faptul că nu poate executa contractul datorită împrejurărilor, dincolo de controlul său.

După o astfel de notificare, cealaltă parte poate să nu ia în considerare existența dovezilor și motivelor suficiente invocate de către cocontractant, în acest caz instanța de judecată fiind cea care, după administrarea probelor, va avea ultimul cuvânt.

În concluzie:

Se poate aprecia că într-un caz excepțional cum este contextul actual se poate invoca forța majoră, însă doar în măsura în care aceasta își păstrează caracterul de imprevizibilitate.

Așadar orice contract trebuie să fie încheiat ținând cont de contextul în care se desfășoară raporturile contractuale și deci având în vedere și dificultatea cu care s-ar putea executa obligațiile părților.

De aceea este necesar întotdeauna să fie atribuită o atenție sporită clauzei de forță majoră, clauzelor privind impreviziunea și convențiilor de adaptare a contractului, clauze de indexare, cazurilor de încetare ori a celor de suspendare a efectelor contractului în caz de întrerupere temporară a raporturilor contractuale.

Evident, prin prevederea în contract a evenimentului imprevizibil care generează efecte, cât și a modalității prin care se realizează reechilibrarea contractului, nu mai suntem în ipoteza impreviziunii, ci chiar a principiului forței obligatorii.

De altfel, este recomandat ca în contextul în care toate părțile pot invoca forța majoră, să se analizeze avantajele și dezavantajele pe care le pot obține și dacă se ajunge la concluzia că este mai importantă păstrarea raporturilor contractuale, să se încerce adaptarea contractului, astfel încât toate părțile contractante să suporte o parte din pierderi.

 

Avocat Cristian Badea

Leave A Comment