Intermedierea în transporturile rutiere este definită de O.G. nr. 27/2011 ca fiind activitatea unei intreprinderi cu scop patrimonial care constă în preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier național și/sau internațional, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unuia sau mai multor operatori de transport.
Această activitate este, de obicei, prestată în temeiul unui contract de expediție, prin preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier, acestea urmând a fi însă executate de un intermediar, în numele său, prin intermediul unui operator de transport rutier.
Operatorii economic care desfășoară activități conexe transportului rutier trebuie să fie înscriși în Registrul operatorilor economici al Autorității Rutiere Române, care cuprinde datele de identificare ale operatorilor economici, date privind managerii de transport care conduc activitatea operatorilor economici, date privind licențele deținute, dar și date privind sancțiunile aplicate operatorilor economici.
Așadar, exercitarea activității este condiționată de obținerea unei licențe pentru activitățile conexe transportului rutier, licența fiind eliberată de către Autoritatea Rutieră Română în a cărei rază administrativă se desfășoară tipul de activitate conexă. Această licență se eliberează pentru fiecare activitate conexă și este valabilă pentru o perioadă de 5 ani, operatorul economic fiind obligat să îndeplinească urmatoarele condiții cumulative:
- Baza materială;
- Competența profesională;
- Onorabilitate;
- Capacitate financiară.
Eliberarea licenței se face pe baza unei cereri transmise on-line cu semnătura electronică sau prin serviciile poștale cu confirmare de primire la Autoritatea Rutieră Română care va fi însoțită de documentele care atestă îndeplinirea condițiilor menționate anterior.
În termen de 15 zile de la data înregistrării cererii, operatorului economic fie i se va elibera licența pentru activitați conexe transportului rutier – activități de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost, fie i se va comunica în scris refuzul motivat al eliberării, în funcție de îndeplinirea condițiilor necesare rezultate din înscrisurile atașate cererii sau din verificările efectuate de ARR.
Prin urmare, atât cererea, cât și documentele ce trebuie atașate pentru dovedirea îndeplinirii condițiilor pentru emiterea licenței, trebuie redactate de către un specialist, societatea noastră având experiența necesară efectuării tuturor demersurilor pentru obținerea licenței pentru activitățile conexe transportului rutier.
Avocat Daniel Pavelescu