În data de 12 iulie 2019 a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Directiva (UE) 2019/1158 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului („Directiva Europeana”).
Această directivă cuprinde mai multe noțiuni interesante, iar una dintre acestea se referă tocmai la faptul ca parinții cu copii mici își vor putea face programul de muncă în funcție de necesitățile lor/ale copiilor.
Prezenta directivă stabilește cerințe minime menite să asigure egalitatea între femei și bărbați în ceea ce privește șansele pe piața muncii și tratamentul la locul de muncă, facilitând concilierea vieții profesionale cu viața de familie în cazul lucrătorilor care sunt părinți sau îngrijitori.
În acest scop, prezenta directivă prevede drepturi individuale legate de următoarele aspecte: (a) concediul de paternitate, concediul pentru creșterea copilului și concediul de îngrijitor; (b) formulele flexibile de lucru pentru lucrătorii care sunt părinți sau pentru îngrijitori.
Conform dispozițiilor Directivei Europene, angajatorii vor fi obligati sa respecte legislatia si sa le ofere salariatilor care au copii cu vârsta pana la 8 ani un program flexibil. De asemenea, Directiva Europeana reglementează mai multe tipuri de concedii:
- Concediul de paternitate (În cazul nașterii copilului) – 10 zile din ziua nașterii;
- Concediu pentru cresterea copilului (În cadrul perioade de la 1 la 8 ani a copilului) – orice lucrator (femeie/barbat) are un drept individual la un concediu de 4 luni;
- Concediu de îngrijitor (în cazul unei rude/persoane care își are traiul în gospodăria lucrătorului și care are nevoie de îngrijire) – 5 zile lucrătoare pe an.
Directiva Europeană reglementeaza, de asemenea, si dreptul fiecarui lucrator de a absenta de la locul de muncă din motive de forță majoră în situații de urgenta familială, de exemplu în caz de boală sau de accident care face indispensabilă prezența imediată a lucrătorului.
Conform dispozițiilor Directivei Europene angajatorii vor lua măsurile necesare pentru a se asigura că lucrătorii cu copii de până la o anumită vârstă, de cel puțin opt ani, precum și îngrijitorii, au dreptul de a solicita formule flexibile de lucru în scopuri de îngrijire. Durata unor astfel de formule flexibile de lucru poate fi supusă unor limitări rezonabile.
Angajatorii sunt obligati sa ia în considerare solicitările de formule flexibile de lucru astfel cum sunt menționate in Directiva și au obligația de a răspunde acestor solicitări, într-un termen rezonabil, ținând cont atât de propriile necesități, cât și de necesitățile lucrătorului.
De asemenea, dreptul intern urmează să stabilească o remunerație sau o indemnizație adecvată pentru persoanele care-și exercită dreptul la concediu. Un element foarte important este reprezentat de faptul că Directiva Europeană protezează lucrătorii de la concedieri abuzive, atunci când acestea sunt inițiate ca urmare a solicitării unor astfel de concedii.
Directiva (UE) 2019/1158 urmeaza a fi transpusa in legislația naționala pana in 2022.
Avocat Ana Anton