În cadrul procedurilor de executare silită, una din modalităţile de recuperare a debitelor alături de executarea mobiliară, imobiliară, sau a fructelor şi veniturilor imobilelor este poprirea.
Potrivit art. 781 alin. 1 din Codul de procedură civilă:
“Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului ori deţinute în numele sau de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, în condiţiile art. 733 alin. (1), pot fi poprite şi bunurile mobile corporale ale debitorului deţinute de un terţ în numele său.”
Aşadar, pot apărea situaţii în care o societate angajată într-un contract civil cu o altă societate sau printr-un contract de muncă încheiat cu o persoană fizică, este somată de un executor judecătoresc pentru că toate sumele datorate debitorului să fie consemnate în contul de executare silită, până la concursul valorii debitului de recuperat, în loc să îi fie plătite partenerului de afaceri sau angajatului, după caz.
Practic, dacă datoraţi sau aţi datorat într-un interval de timp apropiat o sumă de bani unei persoane care este în executare silită, executorul judecătoresc, pe baza informaţiilor primite în urma interogărilor pe care le face la diferite instituţii ale statului (e.g. ANAF, ITM), va transmite către dumneavoastră o adresă de înfiinţare a popririi.
Odată ce v-a fost comunicată această adresă, aveţi în sarcină o serie de obligaţii, evidenţiate în art. 787 din Codul de procedură civilă:
“(1)În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat:
- să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înfiinţate pentru realizarea altor creanţe decât cele arătate la pct. 2;
- să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reşedinţa indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.
(2)Dacă sunt înfiinţate mai multe popriri, terţul poprit va proceda potrivit alin. (1), comunicând, după caz, executorului ori creditorilor arătaţi la pct. 1 şi 2 din acelaşi alineat numele şi adresa celorlalţi creditori, precum şi sumele poprite de fiecare în parte.
(3)Terţul în mâinile căruia se află bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor şi sancţiunilor prevăzute de lege pentru administratorii-sechestru de bunuri sechestrate.
(4)În cazul când poprirea s-a făcut asupra unor bunuri mobile incorporale şi termenul de restituire este scadent, terţul poate cere executorului să le încredinţeze unui administrator-sechestru.
(5)Terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi. El îşi va formula apărările în instanţa de validare.”
În concret, odată ce v-a fost comunicată adresa aveţi două posibilităţi:
- Dacă datoria există:
Să plătiţi, în termen de maxim 5 zile de la primirea adresei, în contul indicat de executorul judecătoresc în adresă, suma pe care o datoraţi (dacă este mai mică decât debitul arătat în adresă) sau suma arătată în adresă (dacă debitul dumneavoastră este mai mare decât debitul indicat în adresă), după care să comunicaţi executorului judecătoresc dovada plăţii;
- Dacă datoria nu există:
Să transmiteţi o adresa executorului, în termen de maxim 5 zile de la primirea adresei, în care să arătaţi că datoria nu există şi să faceţi eventual dovada în acest sens. Dovada poate fi făcută prin anexarea OP privind facturile care au existat dar care au fost achitate (dacă este cazul).
Sancţiunea care poate interveni în urma nerespectării obligaţiilor menţionate este aceea că împotriva societăţii având calitatea de terţ poprit se va putea introduce o cerere de validare a popririi, în faţa instanţei. Odată admisă cererea şi validată poprirea, societatea devine debitor în dosarul de executare silită, având aceleaşi obligaţii pe care le are debitorul principal.
Important de semnalat este faptul că şi dacă debitul nu există şi se primeşte o somaţie de la executor la care nu se va formula un răspuns, există riscul de a fi chemat în judecată într-un dosar de validare a popririi. Desigur că odată îndeplinită în mod legal procedura de citare în dosarul de instanţă, partea chemată în proces ca şi terţ poprit pentru validare va avea posibilitatea de a formula întâmpinare şi de a arată faptul că la data respectivă nu datorează nicio sumă de bani debitorului executat silit, dovedind prin probe, caz în care instanţa de judecată va lua act şi va pronunţa o hotărâre de respingerea a cererii de validare a popririi.
Cu toate acestea, pentru a evita din punct de vedere logistic antamarea unui proces, recomandarea legală este de a formula răspuns la somaţia executorului judecătoresc în ambele situaţii expuse mai sus.
Acţiunea de validare a popririi poate fi introdusă inclusiv împotriva terţului care a virat totuşi suma de bani în contul debitorului desocotind adresa de înfiinţare a popririi primită de la executor.
În ceea ce priveşte proporţionalitatea recuperării creanţei de la un terţ poprit, menţionăm faptul că raportul de plată în contul executorului este de 100% din suma datorată în cazul debitorilor persoane juridice şi nu mai mult de 1/3 din veniturile băneşti datorate persoanelor fizice în calitate de salariaţi, cu excepţia debitelor cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii când se poate reţine până la jumătate din suma totală a veniturilor.
Dacă există mai multe urmăriri silite asupra aceluiaşi venit bănesc, în cazul salariaţilor, nu se va consemna la executor mai mult de jumătate din sumă reprezentând venitul realizat lunar de angajat.
Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel, potrivit codului de procedură civilă.
38 comments
Alexandra
November 5, 2018 at 9:11 pm
Buna seara,mă puteți ajuta cu o informare privind înființarea unei popriri pe o societate care este acționar la o alta și societate. Care este răspunsul corect pe care societatea care îl are ca și actionar pe debitorul poprit de a răspunde către BEJ in termenul de 5zile conform adresei de înființare poprire?
Mulțumesc frumos!
Grecu si Asociații
November 7, 2018 at 7:43 am
Buna ziua,
In situatia semnalata de dvs. este foarte important ca societatea care a primit adresa de infiintare a popririi pentru debitorul actionar/asociat sa comunice BEJ in termenul legal de 5 zile daca datoreaza sau nu, la acest moment, vreo suma de bani acestui actionar/asociat in urma anumitor operatiuni contabile (ex. restituire imprumut, acordare dividende etc.), precum si faptul ca aceste sume vor fi consemnate la dispozitia BEJ de indata ce vor fi scadente, daca este cazul.
De asemenea, daca astfel de sume nu sunt datorate in prezent, trebuie sa mentionati si faptul ca, in cazul in care debitorul actionar/asociat va avea de primit, in viitor, anumite sume din partea societatii in urma operatiunilor contabile mentionate, ele vor fi consemnate la dispozitia BEJ pana la concurenta sumei pentru care s-a infiintat poprirea.
O zi frumoasa!
Grecu si Asociatii
mariana Ciobanu
December 7, 2018 at 9:17 am
Buna ziua,
daca este o persoana cu un concurs de popriri (2) dar este si mama divortata, si isi creste singura copilul tot 1/2 retin?
Va multumesc anticipat pentru raspuns
Grecu si Asociații
December 14, 2018 at 7:44 am
Buna ziua!
Din pacate, nu exista un text legal care sa limiteze acest procent si care sa fie aplicabil situatiei dumneavoastra. Totusi, in cazul in care va incadrati pe dispozitiile art. 729 alin. 3 din Codul de procedura civila (venituri mai mici decat salariul minim net pe economie).
Astfel, in cazul in care va pliati pe aceste prevederi, procentele de poprire nu se vor raporta la venitul total, ci doar la jumatate din acesta.
O zi frumoasa!
Grecu si Asociatii
Mariana
March 11, 2019 at 2:16 pm
Bună ziua, o datorie neachitata pe persoana fizica se poate ca, un executor sa pună poprire pe contul de pers juridică? Multumesc
Grecu si Asociații
March 21, 2019 at 7:09 am
Buna ziua!
Conturile persoanei juridice nu pot fi poprite pentru debitele persoanei fizice, in afara cazului in care persoana juridica nu are calitatea de tert poprit, validat pentru veniturile din dividende sau salariu pe care le are persoana fizica in cadrul celei juridice.
O zi frumoasa!
Grecu si Asociatii
elena
April 9, 2019 at 11:15 am
Buna ziua,
In cazul unui angajat cu 2 popriri cum se imparte suma de 1/2 din salarul net:
e corect 1/3 pentru poprirea mai veche si diferenta pana la 1/2 din salar la ultima poprire primita?
Multumesc
Grecu si Asociații
April 19, 2019 at 10:39 am
Buna ziua,
Conform dispozitiilor art. 865 Cod procedura civila, in cazul createlor care au aceeasi ordine de preferinta, daca legea nu prevede altfel, suma realizata se repartizeaza intre creditori, proportional cu creantele fiecaruia. Drept urmare, ar trebui sa analizati proportia celor doua creante si sa distribuiti sumele conform procentelor rezultate. Sa va asigurati ca sunt creante de acelasi rang si nu au izvor diferit sa existe o prioritate in cazul vreuneia dintre ele.
O zi frumoasa!
Grecu si Asociatii
Iacoban Roxana
June 11, 2019 at 8:33 am
Buna ziua,
In cazul in care angajatul a demisionat de la locul de munca in momentul in care a fost i-am adus la cunostinta faptul ca i se va opri din salariu pana la achitarea creantei, pe mine ca si angajator in calitate de tert poprit ce lege ma protejeaza de actiunea Biroului Executorului?
Grecu si Asociații
July 12, 2019 at 8:34 am
Buna ziua,
Daca angajatorul nu da curs notificarii executorului judecatoresc, creditorul are la dispozitie validarea de poprire in fata instantei de judecata si avand o hotarare judecatoreasca urmeaza sa execute silit societatea angajatoare.
Astfel, in orice modalitate s-ar pune problema, se ajunge in acelasi punct al executarii obligatiei de plata.
Salariatul care si-a dat demisia trebuie sa inteleaga faptul ca din culpa sa angajatorul retine suma din poprire si independent de vointa acestuia.
Din pacate nu exista niciun instrument juridic prin care sa va puteti opune la plata creantei.
Va multumim!
Echipa Grecu si Asociatii
nico
July 1, 2019 at 3:27 pm
Buna ziua,
Daca angajatul unei firme are deja 2 popriri, sumele de plata deja stabilite, si mai apare o noua poprire la un interval de 3 ani, cum se calculeaza procentajul? la sumele (sold) ramase de plata ale primelor 2 popriri sau la cele intiale ale primelor 2 popriri? multumesc mult!
Grecu si Asociații
July 18, 2019 at 9:08 am
Buna ziua,
In situatia in care sunt mai multe urmariri asupra aceleiasi sume, urmarirea (suma poprita) nu poate depasi jumatate din venitul lunar net al debitorului. Astfel, procentul nu se raporteaza la sumele poprite in integralitate acestora sau la debitele creditorului, ci la suma poprita lunar pentru fiecare poprire in parte, iar toate aceste sume cumulat nu pot reprezenta mai mult de jumatate din venitul lunar net al dumneavoastra.
Multumim!
Echipa Grecu si asociatii
Slabu ionel
December 12, 2019 at 12:33 am
Buna dimineata in anul 2006 am avut de plata500 lei la telefon ,in 2019 a vent o somatie de 10.000 mii e posibil 9500 mii dobanda ?
Grecu si Asociații
December 18, 2019 at 2:30 pm
Bună ziua,
În funcție de clauzele contractului pentru servicii de telefonie mobilă nu este exclus ca furnizorul să poată calcula penalități care să depășească valoarea debitului principal. Problema însă este că debitul din 2006 ar trebui să fie prescris. Vă rog să verificați aceste informații pentru că există posibilitatea de a nu mai datora valoarea respectivă.
Echipa Grecu și Asociații
Claudia Danci
January 27, 2020 at 11:20 pm
Buna! am doua nelamuriri:
1. impotriva executarii silite pornite impotriva tertului poprit (urmare a admiterii cererii de validare a popririi) nu se poate formula contestatie la executare?
2. daca prin sentinta de admitere a cererii de validare a popririi, instata a dispus obligarea tertului poprit la plata sumei totale pe care debitorul angajat persoana fizica il are fata de creditor, iar in urma executarii silite, conturile tertului poprit au fost blocate, normal tertul poprit nu ar trebui sa vireze 1/3 din veniturile salariale ale debitorului? cum e posibil sa fie blocate conturile tertului poprit pentru suma totala datorata de debitor, cand creanta datorata de tertul poprit debitorului reprezinta venituri din salarii, care se popresc in cuantum de 1/3, respectiv 1/2. Multumesc anticipat!
Grecu si Asociații
February 28, 2020 at 1:03 pm
Buna ziua.
Poate fi formulata contestatie la executare, daca mai sunteti in termenul legal. Contul va fi blocat pentru toata suma, dar platile catre executor se fac in limitele stabilite de codul de procedura civila.
Va multumim!
Echipa Grecu si Asociatii
Florin
June 3, 2020 at 9:43 pm
Buna ziua. Imi puteti va rog raspunde la urmatoarea intrebare. In cazul in care am castigat in instanta anularea executarii silite, banii pe care angajatorul meu i’a platit catre biroul executorului judecatoresc timp de 30 de luni, 1/3 din drepturile salariale, vor fi returnati in contul angajatorului sau in contul meu
Va multumesc.
Grecu si Asociații
June 9, 2020 at 10:44 am
Buna ziua,
In baza hotararii judecatoresti definitive puteti solicita intoarcerea executarii silite cu indicarea contului dumneavoastra personal, ca fiind beneficiarul sumelor executate.
Intoarcerea executarii este o procedura distincta pe care trebuie sa o urmati in instanta.
Echipa Grecu si Asociatii
Felica
June 5, 2020 at 2:20 pm
Buna ziua!
Pentru un salariat cu CIM partial de 2 ore, venit brut lunar 560 lei, angajatorul e obligat sa plateasca ceva executorului?
Multumesc!
Grecu si Asociații
June 9, 2020 at 10:43 am
Buna ziua,
Conform art. 169 alin. (3) din Codul muncii, in cazul pluralitatii de creditori ai salariatului va fi respectata urmatoarea ordine:
a) obligatiile de intretinere, conform Codului familie;
b) contributiile si impozitele datorate catre stat;
c) daunele cauzate proprietatii publice prin fapte ilicite;
d) acoperirea altor datorii.
Daca sunt mai multe urmariri asupra aceleiasi sume, urmarirea nu poate depasi jumatate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creantelor, in afara de cazul in care legea prevede altfel.
Echipa Grecu si Asociatii
Multumesc!
Feder PETRISOR
July 25, 2020 at 10:39 pm
Ca tert poprit nu am raspuns la instiintarile de poprire de la anaf(cand le am vazut era prea tarziu),in instanta un avocat “neinspirat” a pierdut procesul,am aflat dupa 6 luni,mult prea tarziu,debitorul a avut in balanta o suma de 59000 lei,de unde nu stiu.Singurele afaceri cu acest debitor au fost doua contracte de proiectare,ambele insumate aprox 37000 lei,ambele achitate cu OP inainte cu mult de infiintarea popririi.Am inteles ca somatia va veni pe 104000 lei cat are debitorul de plata.Mai pot face ceva sa evit blocarea conturilor,sa iasa dreptatea la lumina?Multumesc
Grecu si Asociații
July 30, 2020 at 7:41 am
Buna ziua,
intr-adevar, avand in vedere faptul ca au trecut 6 luni, sentinta nu mai poate fi apelata, insa o solutie ar fi contestatia la executare, avand in vedere faptul ca, intelegem din mesajul dvs, s-a incheiat relatia contractuala inainte de infiintarea popririi, practic dvs nu mai puteati avea calitatea de tert poprit. Pentru o analiza detaliata a dosarului, insa, va trebui sa studiem toata documentatia. In acest sens, daca doriti, puteti sa ne scrieti si, implicit, sa ne trimiteti documentele la adresa: office@greculawyers.ro.
O zi frumoasa!
Grecu si Asociatii
Tudor Todeasa-Barbatei
September 22, 2020 at 9:59 am
Buna ziua,ANAF poate imparti un debit la toti actionarii unui srl ( suntem 3 actionari,toti cu parti egale33,33 %) ? Va multumesc.
Grecu si Asociații
September 23, 2020 at 10:32 am
Buna ziua,
Raspunderea pentru pasivul societatii, inclusive debitele catre ANAF se realizeaza in procentele in care asociatii detin partile sociale. Raspunderea in modalitatea expusa de dumneavoastra intervine doar atunci cand cei 3 asociati detin un numar egal de parti sociale.
Multumim,
Echipa Grecu si Asociatii
Tutunaru Andrei
January 22, 2021 at 12:07 pm
Buna ziua,
tertul poprit, in acest caz angajatorul, refuza sa imi elibereze o adeverinta care sa ateste sumele poprite si virate de catre acesta in contul executorului. Dupa calculele mele, s-au poprit si trimis o suma care depaseste cu 7000 ron debitul datorat.
Cum pot proceda mai departe?
Va multumesc frumos pentru timpul acordat !
Grecu si Asociații
January 26, 2021 at 4:19 pm
Buna ziua,
Va recomandam sa ii inaintati o adresa oficiala prin care sa solicitati acelasi tip de informatii, doar ca in scris.
Informatiile legate de veniturile dumneavoastra si modalitatea in care va sunt acordate sau poprite trebuie sa fie transparenta, in caz contrar putand sa va adresati cu o plangere la Inspectoratul Teritorial de Munca.
Daca aveti nevoie de informatii suplimentare sau doriti sa va asistam in aceste demersuri, ne puteti scrie la dresa de e-mail: office@greculawyers.ro .
Echipa Grecu si Asociatii
Neli
February 24, 2021 at 11:12 pm
Buna seara! La o persoana juridica s-au inregistrat 2 popriri tert , instituite pentru o societate cu care are relatii contractuale , una de la un Birou de executare silita si ulterior una de la ANAF pentru obligatii fiscale. Sumele aflate la dispozitia persoanei juridice care a primit popririle nu sunt acoperitoare pentru stingerea sumelor poprite. In ce ordine se vor vira sumele pentru aceste popriri si daca este cazul sa se faca instiintari pentru sumele virate catre BEJ si catre ANAF.Va rog sa ma ajutati cu un raspuns . Va multumesc!
Răspunde
Grecu si Asociații
March 1, 2021 at 10:37 am
Buna ziua,
ordinea de preferinta in stingerea sumelor poprite este urmatoarea: creante fiscale, apoi cele bancare, daca exista, apoi cele comerciale rezultate din raporturi contractuale. Exista si o exceptie, cea legata de obligatia de intretinere. Poprirea unor astfel de sume vine cu prioritate in fata creantelor fiscale. Recomandarea noastra este ca BEJ-ul sa fie instiintat de fiecare data.
Pentru mai multe informatii, ne puteti suna la numarul de telefon afisat pe site sau ne puteti scrie pe adresa de office@greculawyers.ro.
Multumim,
Echipa Grecu si Asociatii
Nitu
February 25, 2021 at 7:36 pm
Buna seara! Ce se intampla daca angajatorul nu raspunde in termen de 5 zile somatiei de proprire pe salariul angajatului?
Grecu si Asociații
March 1, 2021 at 10:35 am
Buna ziua,
In lipsa raspunsului la somatia de poprire, creditorul poate introduce o actiune de validare a popririi prin care sa obtina o incheiere din partea instantei cu ajutorul careia poate popri direct conturile angajatorului, in limita sumei respective. Pentru mai multe informatii, ne puteti suna la numarul de telefon afisat pe site sau ne puteti scrie pe adresa de office@greculawyers.ro .
Multumim.
Echipa Grecu si Asociatii
Danci Alexandra
April 14, 2021 at 11:35 am
Buna.Daca o societate,a angajat o pers pt o perioada scurta de timp,acesta fiind in proba,iar dupa incetarea contractului acestuia,societatea a primit o instiintare de adresa poprire,din partea executorului judecatoresc,pt pers respectiva,se poate ca societatea sa fie nevoita sa plateasca datoria fostului angajat,chiar daca acesta nu mai figureaza,sa se afle in situatia de a fi pusa poprire pe conturile societatii?Multumesc!
Grecu si Asociații
May 10, 2021 at 9:29 am
Buna ziua,
Din datele prezentate de dvoastra, deduc ca ati primit o astfel de adresa de la un executor judecatoresc prin care ati fost instiintat cu privire la instituirea popririi asupra conturilor, in cazul in care nu veti da curs adresei executorului. Ceea ce este foarte important in astfel de cazuri, angajatorul trebuie sa raspunda in cel mai scurt timp executorului printr-o adresa in care sa fie prezentata situatia angajatului, respectiv, daca acel angajat mai are contractul de munca activ sau daca este concediat,precum si informatii cu privire la drepturile salariale ce i se cuvin acelui angajat. Daca acel salariat nu mai era angajat la dvoastra la momentul la care ati primit instiintarea respectiva, trebuia de indata sa anunatati executorul judecatoresc cu privire la acest fapt. Daca totusi ati omis sa informati executorul judecatiresc, va recomand sa il contactati in cel mai scurt timp si sa contestati masurile pe care acesta le-a demarat. Va stam la dispozitie pentru clarificari suplimentare la urmatoarea adresa de email: office@greculawyers.ro.
O zi buna!
Echipa Grecu si Asociatii
Bogdan
July 12, 2021 at 12:24 pm
Buna ziua, am primit doua popriri si urmeaza sa o primesc si pe cea de a 3-a. stiu ca imi va fi oprit jumatate din salariu care se va imparti la cei 3 executori, dar nu stiu de cand ar trebui sa se inceapa oprirea banilor …am gasit o modificare in CPC pe care nu stiu cum sa o interpretez : ” umele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de trei luni de la data înființării popririi; atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de trei luni în care se pot efectua plăți aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înființării primei popriri” … sa inteleg ca pot incepe sa platesc peste 3 luni, sau mi se va incepe poprirea la urmatoarea lichidare salariala? Va multumesc anticipat pt raspuns
Grecu si Asociații
July 15, 2021 at 12:18 pm
Bună ziua,
situația dumneavoastră nu este vizată de prevederile art.781 alin.5 din Codul de procedura civilă și nu puteți beneficia de vreun termen de grație în situația celor 3 popriri pe care le aveți, întrucât nu aveți calitatea de terț poprit (angajator) ci pe aceea de debitor(angajat). Însă, vă recomandăm să acordați atenție modului de calcul al reținerilor din salariu, mai ales dacă popririle vin de la executori judecătorești diferiți. Trebuie ținută evidență separată pe fiecare executor, pe fiecare sumă, în fiecare luna trebuie virată suma corespunzătoare, iar dacă se termină de achitat o suma, atunci celelelalte rețineri trebuie recalculate. Vă stăm la dispoziție pentru clarificări suplimentare!
O zi frumoasă!
Echipa Grecu și Asociații
Andrei Stoica
December 23, 2023 at 4:01 am
Buna seara! Respectuos va rog, ati putea sa-mi explicati daca se poate,ce as putea sau nu face,in situatia nefericita prin care trec?
In anul 2018,am fost rugat de catre o persoana din familia mea,daca doresc sa il ajut, prin a prelua societatea dansului la care actionar unic,din cauza unor motive pe care nu le pot detalia,dar care nu ma afectau pe mine( gen – eu pe acte unic actionar,dar tot dansul se ocupa de administrare-avand procura din partea mea,solicitata din cauza faptului ca,locuiam in localitati diferite si nu tocmai apropiate). Precizez faptu ca, societatea in cauza la vremea aceea nu era sub vreun incident de orice natura. La inceputul anului 2019, am fost instintat in legatura cu accesarea unui credit bancar,in vederea achizitionarii unor utilaje,credit la care a fost solicitata si contributia sotiei mele. DE AICI INCEP etapele pe care nu le inteleg, si anume:
– la sfarsitul anului 2019,primesc prima instintare-atentionare pentru intarzierea achitarii debitului aferent creditului accesat.
– in anul 2020,luna mai,se achizitioneaza un autoturism in leasing, de unde si aici primeam periodic mesaje tip sms pe telefonul propriu in urma unor diferente foarte mici care depaseau termenele scandente,dar care au fost reglementate pe cale amiabila,
– in anul 2020 luam decizia de comun acord decizia ca eu sa renunt la societate in favoarea fiului dansului.
– mentionez faptul ca nu am fost invitat la semnarea vreunui act pentru decizia mea,am fost doar anuntat verbal.
-acum 2 zile pe data de 21.12.2024, am primit si eu si sotia mea – incheiere solutionarii de executare silita, datorita faptului neachitarii ratelor restante creditului accesat in anul 2019, insumand o suma foarte mare in valoare de 900.786,86RON.
-cum as putea sa gasesc un raspuns sau macar un sfat care sa imi explice de ce eu mai sunt raspunzator pentru acest lucru,atata timp cat in momentul in care a fost preluata de fiul dansului,nu figura sub vreo incidenta fiscala
-este posibil sa preiei o societate despre care ai luat la cunostinta ca are debite,dar fara sa ii preiei si debitele?
Imi cer scuze pentru acest roman,imi doresc sa aud si parerile altor specialisti,cu toate ca situatie in cauza a fost prezentata si avocatului meu.
Multumes!
Grecu și Asociații
January 12, 2024 at 12:28 pm
Buna ziua!
Pentru a vă răspunde, trebuie să facem o cercetare privind documentele înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului și, de asemenea, trebuie analizate toate documentele semnate de dumneavoastră și de soția dumneavoastră.
Pentru mai multe detalii puteți să ne contactați la numărul de telefon: 031 426 0745 sau la adresa de e-mail office@grecupartners.ro.
Iulian Condescu
March 12, 2024 at 4:31 pm
Buna ziua. Societatea noastra are urmatoarea problema: a sosit o poprire de la un executor judecatoresc pe numele unei angajate. Aceasta angajata invoca art 781 din noul cod de procedura civila, punctul (5), litera c) astfel: Nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele aferente plăţii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înfiinţării popririi. Ea spune ca ar trebui sa punem in aplicare poprirea dupa acordarea salariilor pe 3 luni de la momentul inregistrarii popririi la firma noastra. Este corecta interpretarea asta ??? Sau trebuie sa punem in aplicare poprirea imediat ???
Grecu Partners
March 16, 2024 at 4:34 pm
Bună ziua!
Trebuie să puneți în aplicare poprirea imediat. Acel articol se referă la o situație în care societatea dvs. ar fi debitorul, iar conturile acesteia sunt poprite. Legea îi permite acestei societăți debitoare să își plătească angajații încă 3 luni, deși se află într-o situație dificilă. Acest articol protejează angajatul debitorului aflat în imposibilitate de plată. Nu se aplică situației dvs., în care debitorul este angajatul.
Vă dorim o zi frumoasă! În cazul în care aveți nevoie de mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la: (+4) 031 426 0745