Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311
ArticoleAv. Silviu CipuOctober 17, 20190

Procedura de restituire a cauțiunii în fața consiliului național de soluționare a contestațiilor

În conformitate cu legislația achizițiilor publice orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice poate formula contestație împotriva actelor autorității contractante în legatură sau emise pe parcursul procedurii de atribuire.

Potrivit Legii 101/2016  privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, contestația se poate introduce la Tribunalul în a cărui arie de competenţă teritorială se află sediul autorităţii contractante, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sau la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

De principiu, pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sau 49 din Legea 101/2016, sub sancțiunea respingerii contestației, contestatorul este obligat să depună o cauțiune în cuantum de 2% din valoarea estimată a contractului.

Legiutorul a prevăzut această obligație legală pentru a elimina contestațiile abuzive formulate de operatorii economici, care deseori, ulterior atribuirii contractului de lucrări către o altă entitate, formulau contestație/plângere pentru a suspenda procedura de atribuire. Totodată, în ceea ce privește cuantumul cauțiunii, legiuitorul a stabilit valori maximale, cuprinse între 35.000 lei și 880.000 lei, în funcție de tipul procedurii de atribuire.

Indiferent de soluția pe care CNSC o dispune în legătură cu contestația/plângerea formulată de către persoana vătămată, cauțiunea va putea fi restituită doar prin formularea unei cereri distincte în fața CNSC.

Astfel, în temeiul art. 611 din Legea 101/2016, cel ce a depus cauțiunea va trebui să formuleze o cerere adresată CNSC după soluționarea definitivă a plângerii/contestației, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire.

Mai precis, după soluționarea plângerii/contestației, oricare dintre părțile implicate în litigu va avea dreptul de a formula plângere împotriva soluției pronunțate de către CNSC, iar cazul în care niciuna dintre părti nu își exercită dreptul de a ataca decizia CNSC, aceasta din urmă va deveni definitivă după expirarea termenului de 10 zile.

Prin același act normativ, se prevede faptul că restituirea nu va putea fi dispusă decât după expirarea unui termen de 30 de zile de la data în care decizia CNSC a devenit definitivă. După expirarea celor două termene, respectiv cel de 10 zile acordat părților pentru a formula plângere împotriva deciziei și cel de 30 de zile care începe să curgă de la data la care decizia devine definitivă, persoana interesată de restituirea cauțiunii va putea solicita CNSC restituirea cauțiunii.

Procedura de restituire a cauțiunii potrivit art. 611 alin. (7) va fi supusă principiului contradictorialității, întrucât în privința soluționării acestei cereri, CNSC este obligat să citeze părțile pentru a avea loc o dezbatere în contradictoriu. CNSC se va pronunța asupra cererii de restituire pintr-o încheiere ce poate fi atacată la rândul ei cu recurs.

În cazul în care CNSC va admite cererea de restituire a cauțiunii, persoana interesată va avea nevoie de recipisa de consemnare depusă în original la dosarul cauzei (cel ce a facut obiectul contestației/plângerii) pentru a putea ridica suma de bani depusă la dispoziția instituției bancare.

În acest sens, va fi necesară efectuarea unei deplasări la sediul CNSC, unde cel ce a depus cauțiunea se va prezenta cu un act de identitate și, după caz, cu o împuternicire din partea societății in numele căreia a fost depusă cauțiunea. Reprezentantul CNSC nu va elibera recipisa de consemnare fără mențiunea expresă în cadrul împuternicii a numărului de dosar ce a făcut obiectul contestației/plângerii, datele de identificare ale recipisei și suma consemnată la dispoziția instituției bancare.

Ulterior ridicării recipisei în original, persoana interesată va trebui să se deplaseze la aceeași sucursală a instituției bancare la dispoziția căreia a fost depusă suma de bani consemnată. La fel ca în cazul ridicării recipisei în original, persoana interesată se va prezenta cu o Carte de Identitate, recipisa în original, și, după caz, cu o împuternicire din partea societătii îndreptățite la restituirea sumei consemnate. Pe lângă aceste documente, persoana interesată va avea nevoie în original, de încheierea emisă de CNSC în baza căreia a fost admisă cererea de restituire a cauțiunii.

Este lesne de înteles că, în cazul în care, operatorul economic care a câștigat procedura de atribuire a suferit vreun prejudiciu în urma plângerii/contestației formulată de persoana interesată, cel dintâi va putea solicita repararea prejudiciului, îndestulându-se din cauțiunea depusă de către cel ce a formulat contestația/plângerea.

Acesta din urmă este și rolul cauțiunii, respectiv o garanție oferită de legiutor, ca în situația în care contestația formulată de persoana vătămată este abuzivă și este exercitată doar pentru a șicana entitatea care a caștigat licitația, această din urma entite să aibă posibilitatea de a își recupera prejudiciul suferit apelând la cauțiunea depusă, în cazul în care contestația va fi respinsă. Desigur, în cazul în care contestația va fi admisă, cauțiunea îi va reveni de drept contestatorului.

Avocat Silviu Cipu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținut protejat!!