Noțiunea de „publicitate înșelătoare” are un înțeles foarte vast, fiind regăsită în numeroase acte normative. Această versatilitate a sa o face îndeosebi periculoasă pentru operatorii economici care urmăresc să atragă, uneori cu orice preț, publicul țintă.
Printre definițiile noțiunii de „publicitate înșelătoare” putem enumera după cum urmează:
- 3 lit. b) din Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă: „publicitatea care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează ori care iau contact cu aceasta și care, din cauza caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurent”;
- 18 din Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor: “Consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către agenții economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate”.
Alte definiții ale publicității înșelătoare mai pot fi regăsite în art. 6 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor și în art. 2 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale (în acest din urmă act normativ este vorba despre practici neloiale, acestea putând fi însă asimilate unei publicități înșelătoare în anumite cazuri).
Autoritatea cea mai implicată în constatarea și sancționarea publicității înșelătoare este Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (în continuare denumită „ANPC”). Această autoritate are, în baza actelor normative mai sus menționate, capacitatea de a emite amenzi contravenționale și de a dispune măsuri suplimentare în vederea limitării prejudicierii consumatorilor, precum oprirea temporară a prestării serviciilor, respectiv a comercializării produselor, până la remedierea deficiențelor în cazul produselor care nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate.
În același sens, în funcție de interesele implicate în fiecare cauză, se poate atrage competența Ministerului Finanțelor Publice, care, în același sens ca ANPC poate aplica amenzi contravenționale și poate dispune respectarea următoarelor măsuri complementare:
- Încetarea publicității înșelătoare;
- Interzicerea publicității înșelătoare care nu a fost adusă încă la cunoștința publicului.
În cazul în care publicitatea înșelătoare se realizează prin comunicații audiovizuale comerciale difuzate în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, vor deveni aplicabile și prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002, atrăgându-se de asemenea și competența Consiliului Român pentru Publicitate.
În cazul constatării unui caz de publicitate înșelătoare, Consiliul Național al Audiovizualului va dispune, prin decizie, oprirea de la difuzare a respectivei comunicații comerciale, va monitoriza aplicarea deciziei și în caz de nerespectare, va aplica sancțiunile Legii nr. 504/2002.
Cazuistica acestor autorități este extrem de vastă, iar o analiză a sa poate ajuta operatorii economici să înțeleagă în mod practic aspectele ce conturează publicitatea înșelătoare. Menționăm că veți putea regăsi în cartea noastră, „Cum să comunici în mod legal sau Dreptul publicității” (co-autori Elena Grecu, Andreea Rusu și Andreea Țigău), în cadrul Capitolului II. Publicitatea înșelătoare și etica în publicitate, numeroase astfel de exemple, comentate și analizate.
Astfel, sfatul nostru către orice operator economic este ca, înainte de elaborarea unei campanii publicitare, să cunoască și să înțeleagă regulile de bază ale unei comunicări corecte și legale.
