Publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă în domeniul comercializării de produse
Susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al unui consumator și expres interzisă prin lege, publicitatea înșelătoare își găsește definiția în mai multe acte normative, printre care: Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare al conținutului audiovizual, Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, dar și în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.
În timp ce Legea nr. 158/2008 definește publicitatea inșelătoareca fiind aceea ,,care în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora i se adresează ori care iau contact cu aceasta și care, din cauza caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurent”, Legea nr. 363/2007 precizează că practicile comerciale înșelătoare se raportează la elemente precum: existența sau natura produsului; principalele caracteristici ale produsului (disponibilitatea, avantajele, compoziția, livrarea, cantitatea etc.); prețul sau modul de calcul al prețului; necesitatea service-ului, a înlocuirii sau a reparării produsului; natura, competențele și drepturile comerciantului; drepturile consumatorului.
Practicile comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață constituie concurență neloială. Totodată, conform art. 4 din Decizia 220/2011, publicitatea și teleshoppingul în care se utilizează practici comerciale înșelătoare sau agresive sunt interzise.
Conform OG 99/2000, comercianții sunt obligați să respecte o serie de reguli care privesc etichetarea, ambalarea, indicarea prețurilor și a cantității produselor deoarece ,,consumatorii au dreptul de a fi informați în mod complet, corect și precis (…) astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor”. De asemenea, în cuprinsul aceluiași act normativ sunt precizate și regulile care guvernează reducerile, promoțiile și soldările. Odată încălcate aceste obligații, cu sau fără știință, operatorii economici pot afecta consumatorii prin intermediul publicității înșelătoare.
Practicile comerciale înșelătoare pot consta atât în acțiuni, cât și în omisiuni. Așadar, o omisiune înșelătoare este sancționabilă în eventualitatea în care dispune de capacitatea de a determina un consumator mediu, rezonabil informat și precaut, la luarea unei decizii de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o. Cu titlu de exemplu, fapta comerciantului de a ascunde o informație esențială referitoare la produsul supus comercializării va reprezenta omisiune înșelătoare. În aceeași ordine de idei, există publicitate înșelătoare ca urmare a unor acțiuni sau inacțiuni, printre care: afișarea mai multor prețuri pentru același produs; mențiunea neatestată din care reiese că produsul comercializat este singurul care conține un anumit element; omisiunea menționării unor posibile efecte adverse; utilizarea sintagmelor de tipul ,,PREŢ ȘOC” sau ,,PREŢ BOMBĂ”, fără însă a se putea demonstra faptul că respectivul preț este într-adevăr foarte avantajos pentru cumpărător; falsele reduceri; inducerea în eroare privitoare la locul de origine al unui produs ori cea referitoare la procedeele prin care acesta este fabricat etc.
O formă a publicității înșelătoare, des întâlnită și interzisă expres de Legea audiovizualului nr. 504/2002, este publicitatea mascată. Motivul pentru care publicitatea mascată este considerată deosebit de periculoasă este acela că, în majoritatea cazurilor, receptorul nu conștientizează că urmărește o reclamă, nefiind astfel în măsură să proceseze într-o manieră corectă informațiile primite. Campaniile PR, comunicările de sănătate publică în spatele cărora se ascund reclamele unor mari producători sau ,,cadourile” oferite alegătorilor în preajma alegerilor electorale pot reprezenta publicitate mascată. De asemenea, aceasta mai poate fi realizată și în spațiul online, prin intermediul site-urilor, blogurilor sau a rețelelor de socializare.
O altă practică comercială care poate fi considerata a fi incorectă este publicitatea comparativă. Fiind în măsură să identifice în mod explicit sau implicit un concurent ori bunurile sau serviciile oferite de acesta, publicitatea comparativă este considerată legală atât timp cât îndeplinește cumulativ o serie de condiții menționate în art. 6 din Legea 158/2008. Publicității comparative îi este interzis caracterul înșelător, aceasta fiind permisă doar în măsura în care compară produse care răspund acelorași nevoi sau care sunt destinate acelorași scopuri. De asemenea, publicitatea comparativă nu trebuie să creeze confuzie între comercianți și nici să conducă la denigrarea reputației unui alt concurent. În acest sens s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea în cauza C-562/15 Carrefour Hypermarchés SAS v ITM Alimentaire International SASU.
Competența constatării și sancționării publicității înșelătoare și publicității comparative revine atât Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cât și Ministerului Finanțelor Publice. În eventualitatea în care constată existența practicilor comerciale incorecte, ambele autorități pot dispune încetarea sau interzicerea publicității înșelătoare, în cazul în care aceasta nu a fost încă adusă la cunoștința publicului. Ordinul de încetare va trebui să indice, în mod obligatoriu: faptele sau omisiunile care reprezintă practicile înșelătoare; tipurile de contracte care se fac expresia acestor practici; practicile care trebuie să înceteze și momentul încetării lor; modurile prin care comerciantul trebuie să elimine din comportamentul său viitor aceste practici și efectul erga omnes.
Întrucât platformele prin intermediul cărora comercianții pot recurge la practici comerciale incorecte sunt diverse, publicitatea înșelătoare poate fi realizată și prin comunicații audiovizuale comerciale, situație care va atrage competența Consiliului Național al Audiovizualului. Conform Legii audiovizualului nr. 504/2002, Consiliul este în măsură să oprească difuzarea unui asemenea spot, să controleze îndeplinirea obligațiilor impuse și să aplice sancțiuni.
Constantin Bulancea, colaborator Grecu & Asociații
