În data de 2 mai 2019 a fost lansat numărul unic de telefon 1911 pentru raportarea incidentelor de securitate cibernetică
Prin intermediul Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică („CERT-RO”) s-a lansat numărul unic de telefon 1911, unde persoanele juridice pot raporta orice atac cibernetic.
Astfel, persoanele juridice care raportează un incident de securitate cibernetică vor beneficia de asistență de specialitate primară precum și de consiliere pentru diagnosticarea și remedierea problemelor apărute în urma unor astfel de incidente.
Potrivit ministrului comunicațiilor, Alexandru Petrescu, în anul 2018 aproximativ 80% din societățile din Uniunea Europeană s-au confruntat cu cel puțin un incident de acest gen. În vederea remedierii breșelor de securitate ce intervin în sistemele informatice, ca urmare a unor atacuri cibernetice, societățile sunt încurajate să utilizeze serviciul pus la dispoziție de CERT-RO pentru remedierea eficientă a situațiilor problematice.
Potrivit estimărilor recente, atacurile cibernetice prejudiciază anual economia globală cu 400 miliarde euro, iar impactul economic al criminalității cibernetice a crescut de cinci ori din 2013, fiind considerată o provocare pentru însăși securitatea internă a Uniunii Europene.
În acest sens, CERT-RO are în vedere în special incidentele de securitate cibernetică suferite de către intreprinderile mici și mijlocii care sunt afectate de campanii precum „phishing”-ul, reprezentând un tip de atac cibernetic folosit pentru a accesa și prelua în mod nelegal date ale utilizatorilor, inclusiv datele de logare sau numerele cardurilor de credit, „vishing”-ul, reprezentând o fraudă electronică în care utilizatorii sunt induși în eroare pentru a-și dezvălui informațiile personale sau financiare esențiale către entități neautorizate, fraude cu suport tehnic fals, reprezentând un tip de fraudă în care prin intermediul unor mesaje false de eroare care blochează browser-ul și utilizatorii sunt îndemnați să apeleze un număr de telefon fals pentru suport tehnic imediat etc.
Nu în ultimul rând, este important a se menționa faptul că este necesar să acordăm o atenție sporită incidentelor de acest gen, acestea creând prejudicii nu numai în rândul societăților ce au făcut obiectul unui astfel de atac cât și în rândul persoanelor fizice ale căror date cu caracter personal sunt accesate, preluate și transferate către terțe persoane în mod abuzit.