Răspunderea patrimonială a administratorului pentru intrarea în insolvență a persoanei juridice

Potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței “Legea nr. 85/2014”, persoanele răspunzătoare pentru intrarea în insolvență a persoanei juridice sunt membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a acesteia.

Asadar, din categoria persoanelor răspunzătoare pentru insolvența societății fac parte nu doar administratorii, directorii, cenzorii, dar și orice persoană care a contribuit la starea de insolvență a debitorului, inclusiv asociații sau administratorii de fapt.

Administratorul de fapt este acea persoană care nu a fost învestită în mod oficial în funcția de conducere, dar la instrucțiunile căreia acționează efectiv societatea, respectiv cei al căror mandat a încetat, dar care continuă să acționeze în această calitate, în condițiile în care hotărârea de numire nu a fost publicată în Monitorul Oficial și nu a fost înscrisă în registrul comerțului pentru opozabilitate erga omnes.

Cei care pot formula această cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului pentru intrarea în insolvență a societății sunt fie administratorul/lichidatorul judiciar, fie președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor, fie un creditor care deține mai mult de 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.

Acțiunea președintelui comitetului creditorilor, în baza hotărârii adunării creditorilor sau a creditorului care deține mai mult de 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală are caracter subsidiar fiind condiţionată de neindicarea persoanei culpabile ori de neintroducerea acţiunii de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

Precizăm faptul că prevederile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, iar ca urmare a acestor modificări, introducerea acţiunii în răspundere patrimonială nu mai reprezintă o facultate a administratorului/lichidatorului judiciar, ci o obligaţie a acestuia, ori de câte ori a identificat persoanele vinovate de intrarea în insolvenţă, prin indicarea acestora.

Răspunderea juridică a administratorului este ca natură juridică o răspundere civilă delictuală reglementată de dispozițiile art. 1.349 din Codul civil, care capătă în această situație unele conotații speciale. Așadar, pentru a fi angajată răspunderea administratorului în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 trebuie îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, dar și condiții speciale prevăzute de Legea insolvenței. De aceea, pentru ca cererea să fie admisibilă trebuie dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta administratorului care a acționat cu rea-credință sau neglijență și starea de insolvență a societății.

Răspunderea patrimonială a administratorului are ca scop acoperirea tuturor datoriilor societății din bunurile proprii ale acestuia atunci când creditorii persoanei juridice nu pot fi îndestulați din activul acesteia, totuși, prejudiciul suferit de societate se produce în patrimoniul acesteia și nu în patrimoniul creditorilor săi, el nefiind identic cu suma creanţelor înscrise în tabelul definitiv al creanţelor, de aceea, întinderea prejudiciului pentru care poate fi antrenată răspunderea administratorului nu poate fi mai mare decât pasivul societății.

 

Faptele care atrag răspunderea administratorului, dacă au contribuit la starea de insolvență a persoanei juridice, sunt enumerate exemplificativ de prevederile art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și angajează răspunderea acestuia dacă:

 

  • a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Sunt considerate astfel de fapte plata unor dividende fictive, ridicarea de sume de bani din casieria societății fără a le restitui sau justifica;
  • a făcut activități de producție, comerț sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice. Sunt considerate astfel de fapte: obţinerea unui împrumut bancar în folosul propriu, pentru care s-a garantat cu bunurile societăţii; subcontractarea în condiții prejudiciabile a unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii contractate de societate, în beneficiul unei societăți în care administratorul are interese;
  • a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, precum fapta administratorului care cunoștea starea de insolvență a societății și nu au declanșat procedura insolvenței, acumulând datorii tot mai mari până la la declanșarea procedurii de un creditor;
  • a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă iuris tantum și poate fi răsturnată prin proba contrară. Această faptă poate constitui nu doar o faptă ilicită din punct de vedere civil, ci poate realiza conţinutul infracţiunii de bancrută frauduloasă sau al unei infracţiuni ori contravenţii la regimul fiscal;
  • a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia. Sunt considerate astfel de fapte: faptele ilicite prin care se realizează dispariţia unor acte contabile justificative, falsificarea unor acte contabile în sensul modificării destinaţiei bunului sau al naturii bunului intrat în patrimoniul societăţii, falsificarea registrelor contabile prin introducerea unor obligaţii inexistente sau păstrarea unor datorii deja plătite, motivele diferenţelor dintre tabelul de creanţe şi evidenţa contabilă a creditorilor/furnizorilor;
  • a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, precum orice împrumut contractat în condiţii mai oneroase decât condiţiile pieţei (de exemplu la o dobândă mult mai ridicată decât cea de pe piaţă);
  • în luna precedentă încetării plăților, a plătit sau a dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori, precum plata unei datorii neexigibile în timp ce societatea avea alte datorii scadente care, ca efect al neachitării la termen, au făcut să fie îndeplinite condițiile deschiderii procedurii insolvenței;
  • orice altă faptă săvârșită cu intenție, care a contribuit la starea de insolvență a debitorului, constatată potrivit prevederilor art. 169 din Legea nr. 85/2014, spre exemplu fapta administratorului statutar de a reţine la sursă obligaţiile constând în impozite şi contribuţii din salariile angajaţilor şi a nu le vira la bugetul general consolidat al statului.

 

Legea nr. 85/2014 instituie două cauze de exonerare a răspunderii administratorului:

  • dacă în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice (Adunarea Generală a Asociaților/Acționarilor), acesta s-a opus faptelor care au contribuit la starea de insolvență sau a lipsit de la luarea deciziilor care au contribuit la starea de insolvență și a făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția sa la aceste decizii;
  • dacă, în luna precedentă încetării plăților s-au efectuat, cu bună-credință, plăți în executarea unui acord cu creditorii. Acord încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, cu condiția ca acordul să fi fost de natură a conduce la redresarea financiară a debitorului și să nu fi avut ca scop prejudicierea și/sau discriminarea unor creditori. Aceste prevederi se vor aplica și în cazul acordurilor realizate în cadrul procedurii concordatului preventiv.

 

Referitor la termenul de prescripţie al acţiunii în antrenarea răspunderii pentru apariția stării de insolvenţă, aceasta se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de data publicării în BPI a raportului administratorului judiciar/lichidatorului judiciar asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență.

Răspunderea patrimonială a administratorului pentru intrarea în insolvență a societății nu înlătură răspunderea penală pentru faptele care constituie infracțiuni.

Persoana împotriva căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă de atragere a răspunderii nu mai poate fi desemnată administrator sau, dacă este administrator în alte societăți, va fi decăzută din acest drept timp de 10 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

 

În concluzie, recomandăm ca administratorii societăților în insolvență să fie asistați de către un avocat pe întreaga perioadă a derulării acestei proceduri, pentru a putea combate în mod eficient o eventuală cerere de antrenare a răspunderii personale.

 

Avocat Daniela Devencea

Lasă un comentariu