Recuperarea creanțelor după încetarea pandemiei – Ordonanță de plată

 

Relațiile economice și contractuale au fost afectate în mod substanțial în ultima perioadă din cauza instaurării stării de urgență prin Decretul nr.195/2020, precum și prin valul de reglementări și acte normative care au sistat activitățile economice din diferite sectoare (restaurante, baruri, cafenele, clinici stomatologice, centre comerciale s.a.m.d.).

Cu toate că statul a încercat să intervină în ajutorul operatorilor economici prin amânarea/sistarea plății către furnizori a anumitor servicii, actele normative nu au, în majoritatea cazurilor, puterea de a modifica forța obligatorie a contractului și efectele relative ale acestuia. Mai precis, statul nu a putut intervenii în acele raporturi contractuale dintre operatorii economici și clienții acestora pentru a reglementa neexecutarea obligațiilor contractuale pe durata acestei stări de urgență. Operatorii economici afectați în mod direct de deciziile statului au fost nevoiți în aceste cazuri să încerce negocierea clauzelor contractuale, să invoce forța majoră, imposibilitatea fortuită de executare, impreviziunea sau să încerce să ajungă la un acord de încetare a contractului.

Cu toate acestea, cazurile descrise mai sus sunt scenarii fericite, întrucât de cele mai multe ori, creditorii obligațiilor de a da o sumă de bani, pot invoca cu succes dispozițiile art. 1634 alin. (5) din Codul Civil care prevăd în mod foarte clar că: „Dacă obligaţia are că obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare”. Cea mai elocventă obligație de a da bunuri de gen este reprezentată de obligația unui cocontractant de a plăti prețul unui serviciu (spre exemplu: chiria, rata de leasing, rata unui împrumut) către cealaltă parte contractantă.

În ceea ce privește creditorii obligațiilor de a da o sumă de bani se pune problema alegerii pârghiilor legale cele mai avantajoase pentru recuperarea creanțelor datorate de debitorii acestora. Creditorii au la dispoziție desigur posibilitatea de a apela la forța coercitivă a statului și să introducă o cerere de chemare în judecată împotriva debitorilor pentru recuperarea creanțelor, având la dispoziție trei modalități prevăzute de lege, respectiv: cererea de chemare în judecată de drept comun, ordonanța de plată și cererea cu valoare redusă.

Însă, în aceste cazuri, cea mai rapidă și avantajoasă procedură este cea prevăzută de art. 1014-1025 din Codul de procedură civilă care reglementează procedura specială a ordonanței de plată.

O considerăm mai avantajoasă, întrucât spre deosebire de cererea de chemare în judecată, este o procedură ce se judecă de urgență.

Taxa de timbru este una fixă de 200 de RON, pe când în cazul cererii de chemare în judecată, se achită o taxa de timbru la valoare ce poate reprezenta un impediment pentru creditor de cele mai multe ori, în funcție de cuantumul creanței.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond reprezintă titlu executoriu de la pronunțare, chiar dacă împotriva acesteia se formulează o cerere în anulare. Chiar și în acest caz, procedura executării silite va putea continua, iar hotărârea se va bucura de autoritate de lucru judecat provizorie până la soluționarea cererii în anulare. Desigur, dacă cererea în anulare urmează să fie respinsă de instanță, hotărârea se vă bucura de autoritate de lucru judecat și va dobândi caracter definitiv.

Pentru a apela la această procedură a ordonanței de plată, creditorii trebuie să urmărească condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 1014: „Prevederile prezentului titlu se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţîi de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege”. Prin urmare, daca creanța este certă (există dovada prestării serviciului de către creditor), lichidă (cuantumul creanței este determinat sau determinabil) și exigibilă (scadența obligației a fost depășită), iar aceasta rezultă dintr-un contract civil, atunci creditorul poate apela la această procedură în fața instanței, cu condiția îndeplinirii procedurii prealabile a somației prevăzute la art. 1015 Cod Procedură Civilă.

Creditorul trebuie să îi comunice debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, o somaţie, prin care îi vă pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Această somație reprezintă o ultima șansă acordată debitorului de „salvare”, iar în cazul în care acesta refuză până la expirarea termenului de 15 zile să își îndeplinească obligația de a achita debitul restant, atunci creditorul se vă putea îndreptă împotrivă acestuia în fata instanțelor de judecată competente.

Avocat Silviu Cipu

Lasă un comentariu