Reguli privind comunicarea informațiilor “voluntare” pe ambalajul produselor alimentare

Un scop continuu al legiuitorului european și național este acela al protejării consumatorilor, în special raportat la consumul produselor alimentare ce pot pune în pericol chiar sănătatea acestora. În afara regulilor stricte previne producția, fabricarea, manipularea și depozitarea produselor alimentare, există numeroase alte prevederi imperative aplicabile comunicării comerciale pentru produsele alimentare. Această comunicare se realizează în primul rând prin intermediul informațiilor aplicate de către producător/distribuitor pe ambalajul și eticheta produselor alimentare.

Astfel, informațiile furnizate consumatorilor pe ambalajul și eticheta produselor este o formă de publicitate, fiecare producător/distribuitor urmărind să “înfrumusețeze” nu doar forma acestora, ci și fondul.

Cu toate acestea însă, art. 3 lit. b) din OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, specifică foarte clar faptul că unul dintre principalele drepturi ale consumatorilor este acela de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legatură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori

Ansamblul regulilor privind ambalarea și etichetarea produselor este constituit atât din norme speciale aplicabile acestui domeniu, cât și din norme care au un obiect de reglementare diferit, dar tangențial ambalării și etichetării.

Ca norme speciale putem menționa următoarele:

  • Regulamentul (UE) NR. 1169/2011 din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei;
  • Hotărârea nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor;
  • Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje;
  • Ordinul 45 /2012 privind controlul pe piață al mențiunilor nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare;
  • Hotărârea nr. 723/2011 privind stabilirea cadrului legal necesar pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare.

Desigur că în funcție de fiecare tip de produs, alimentar sau nealimentar, vor fi aplicabile norme particulare, individualizate.

Tangențial, vor fi aplicabile activității de ambalare și etichetare a produselor urmatoarele acte normative:

  • OG 21/1992 privind protecție consumatorilor, republicată;
  • Legea nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.

Principala autoritate împuternicită să supravegheze respectarea normelor aplicabile ambalării și etichetării este Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Conform art. 3 din HG 106/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de acest act normativ se mai poate face de către reprezentanții împuterniciți ai Ministerului Sănatății și Familiei și ai Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Menționăm faptul că noțiunile de „ambalaj” și „etichetă” cuprind, în contextul prezentului capitol, același înteles. Chiar și actele normative aplicabile mai sus citate reglementează informațiile care sunt puse de dispoziția consumatorului fie prin raportate la ambalaj, fie prin raportare la etichetă.

Normele mai sus menționate prevăd dispoziții imperative de respectat în cazul informațiilor obligatorii ce trebuie inserate în cadrul ambalajelor/etichetelor produselor.

În cazul produselor alimentare, Regulamentul (UE) NR. 1169/2011 este foarte specific în ceea ce privește nu doar lista informațiilor obligatorii, ci și privind fontul cu care acestea sunt scrise și locul în care sunt amplasate pe ambalaj/etichetă. Se face astfel vorbire despre noțiuni precum „câmp vizual”/”câmp vizual principal” al ambalajului.

Dacă în cazul informațiilor obligatorii, îndatoririle producătorilor/distribuitorilor sunt rezonabil de clare, în cazul informațiilor „voluntare” legislația nu mai este atât de acoperitoare. Informațiile „voluntare”sunt acele informații suplimentare privind anumite caracteristici speciale fie ale produsul, fie ale modului de fabricare/ambalare a produsului sau ale producătorului/distribuitorului în baza cărora emițătorul comunicării comerciale urmarește să atragă consumatorul și să iși poziționeze produsul în fața altor produse concurente.

Această situație a informațiilor „voluntare” prezentate de către producători pe ambalajul produselor alimentare a fost pusă în discuție Comisiei Europene de către membrii Parlamentului European înainte de adoptarea Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare (a se observă aceste discuții pe site-ul  http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=OJ%3AJOC_2013_117_E_0001_01). Astfel, Comisia Europeană a apreciat faptul că unele informații „voluntare”, precum „pur”, „făcut în casă”/”home made” sau „autentic” sunt strâns legate de cultura și practicile naționale ale Statelor Membre. S-a agreat astfel că acești termeni ar trebui reglementați local, prin norme naționale sau prin reguli conturate la nivel național.

Desigur, practica este rareori acoperită în integralitate de teorie, astfel încât și în cazul informațiilor „voluntare” există unele lacune legislative. Acestora le vor fi aplicabile însă, în lipsa unor reglementări exprese, regulile generale fundamentale aplicabile corectei comunicări comerciale.

Cu titlu de exemplu numim afirmații precum „No. 1 în România, după volumul vânzărilor*” și Nr. 1 în calitate. Categoria ……………….*” (categoria din care face produsul alimentar).”

Aceste afirmații pot fi aduse la cunoștința consumatorului doar dacă beneficiază de studii relevate care să le susțină. În majoritatea cazurilor aceste studii sunt efectuate de societăți specializate în realizarea de complexe studii de marketing și de piață la solicitarea agenților economici interesați. De asemenea, comunicare trebuie să fie clară, corectă, vizibilă, lizibilă și inscripționată pe ambalaj într-un mod care să nu permită ștergerea informației.

De asemenea, în practică sunt adesea folosiți termeni precum “de casă”, “ca acasă”, “țărănești, gust tradițional, respectă tradiția”, “natural “, “savoarea unei vechi tradiții, rețetă tradițională” metodă tradițională”. Referitor la aceste afirmații, ANPC a declarat într-un comunicat de presă din data de 23.01.2013 faptul că utilizarea acestor din urmă termeni poate induce consumatorului ideea falsă de reîntoarcere la rețele și calitatea de odinioară, de tradiționalitate, de produs fabricat după metode si rețete artizanale, fiind interzisă în cazul în care, în realitate, produsele sunt convenționale, sunt produse în regim industrial sau sunt produse pentru care nu se evidențiază elemente de autenticitate prin care să se diferențieze de produse similare. O astfel de utilizare nejustificată a respectivilor termeni constituie o practică comercială incorectă (a se vedea în integralitate comunicatul de presă urmărind linkul: http://www.anpc.gov.ro/articol/426/verificarea-modului-de-comercializare-a-produselor-alimentare-traditionale-si-a-produselor-alimentare-cu-indicatie-geografica-sau-cu-denumire-de-origine).

Concluzia acestei analize este că indiferent de tipul informației, fie ea obligatorie sau “voluntară”, comunicată prin intermediul ambalajului/etichetei produselor alimentare, aceasta va trebui să urmeze regulile fundamentale legale și etice ale unei informări corecte.

Leave A Comment