Se poate întâmpla ca după semnarea unui contract care presupune drepturi și obligații pentru ambele părți, una dintre acestea să refuze executarea propriei obligații, deși, conform legii ori convenției dintre părți, ar fi trebuit executată.
Un exemplu practic pentru înțelegerea acestei situații poate fi următorul: în cadrul unui contract de vânzare, una dintre părți refuză plata prețului, ori cealaltă refuză remiterea, în sens larg, a obiectului contractului.
În cazul unui bun mobil, vânzătorul are obligația de a preda bunul de îndată ce a primit plata prețului, ceea ce duce la concluzia că vânzătorul ar putea refuza executarea obligației de predare a bunului până când cumpărătorul va efectua plata.
Astfel, una dintre părți se va putea apăra invocând excepția de neexecutare, atunci când cealaltă parte solicită executarea obligației, fară însă ca cea din urma să-și fi executat propria obligație, conform articolului 1556 din Codul Civil.
Pentru a putea opera această instituție, este necesar ca obligațiile părților să își aibă fundamentul în același contract sinalagmatic, să existe o neexecutare din partea părții care pretinde executarea, iar neexecutarea să fie imputabilă părții care o solicită. Trebuie ca ambele obligații să fie exigibile la data invocării excepției și ca acestea să nu comporte o anumită ordine de executare prestabilită de către părți care impune solicitantului să își fi îndeplinit primul propria obligație, iar refuzul parții de a-și executa obligația să fie contrar bunei-voințe,
Odată îndeplinite aceste condiții, partea poate invoca în mod direct excepția de neexecutare, atât pe cale principala, cât și ca mijloc de apărare în eventualitatea intervenirii unui proces.
În cazul în care instituția excepției de neexecutare este incidentă, efectul acesteia va consta în suspendarea executării obligației părții care o invocă, până atunci când cealaltă parte își vă duce la îndeplinire propria obligație.
Avocat Diana Dulama
