REZILIEREA CONTRACTELOR CU FIRMELE INTRATE ÎN  INSOLVENȚĂ

Practica în contractele încheiate între profesioniști, indiferent de natura lor, este aceea de a stabili exact când și în ce condiții pot și trebuie să înceteze raporturile juridice dintre aceștia, în alte situații decât prin ajungerea la termen, în cazul celor încheiate pe perioada determinată, sau prin denunțarea unilaterală, în cazul contractelor încheiate pe perioada nedeterminată.

Numit și „clauză de reziliere”, articolul din contract prin care părțile se înteleg asupra modului în care acesta poate înceta, presupunând o neexecutare culpabilă a uneia dintre părți, stabilește, de regulă, modalitatea în care se poate solicita rezilierea anticipată, precum și efectele pe care le va produce asupra creditorului și debitorului.

Deseori, părțile impun o prevedere, potrivit cu care, un contract va înceta la intrarea în insolvență a uneia dintre societăți, fapt care era perfect valabil sub imperiul vechii legi a insolvenței 85/2006, dar care nu mai subzistă în prezent, fiind aplicabile dispozițiile noului Cod al insolvenței, Legea 85/2015 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență care, spre deosebire de vechea lege, reglementează exact situația contractelor în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței, prin articolul 123 al aceluiași act normativ.

Mai concret, legea veche, prin dispozițiile art. 86, viza creșterea la maximum a valorii averii debitoarei, administratorul/lichidatorul judiciar putând să mențină sau să denunțe orice contract, în favoarea debitoarei. În ceea ce îl privea pe contractantul creditor, acesta putea să trimită o scrisoare prin care denunța contractul, avand în vedere starea de insolvență, iar dacă administratorul judiciar nu răspundea într-un termen de 30 de zile, privind acceptarea denunțului unilateral sau o propunere de menținere a contractului, acesta se consideră denunțat și inceta să își mai producă efectele. Totuși, creditorul nu putea fi obligat să rămână în contract.

            În împrejurarea prezentată mai sus, părțile erau în continuare libere să mențina sau să denunțe un contract, având în vedere starea de insolvență a debitoarei, iar clauza contractuală prin care la deschiderea procedurii contractul va înceta, își găsea aplicabilitatea.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod al insolvenței, situația contractelor în derulare nu mai este aceeași, legiuitorul alocând o atenție deosebită acestora și stabilind cu precizie atitudinea juridică a fiecăreia dintre părțile implicate într-un contract.

Articolul 123 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, intitulat chiar „situația contractelor în derulare” aduce o noutate în materia denunțării întelegerilor cu societățile în insolvență, în sensul că declară menținute de drept toate contractele în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței, art. 1417 din Codul civil privind beneficiul termenului nemaifiind aplicabil, iar toate clauzele de desființare a contractelor și de exigibilitate anticipată pe motivul insolvenței devin NULE. Această prevedere arată faptul că orice clauză de reziliere anticipată la intrarea în insolvența a uneia dintre părțile semnatare este lovită de nulitate și contranctanții sunt tinuți de respectarea dispozițiilor Codului insolvenței care va prevala asupra derulării sau încetării contractului.

Exceptate de la prevederile privind obligativitatea menținerii contractelor și nulitatea clauzelor sunt contractele financiare calificate sau acordurile de compensare bilaterală.

Însemnătatea menținerii contractelor în derulare este aceeași, în sensul că se propune asigurarea protecției debitoarei și maximizarea veniturilor societății în scopul unei redresări economice. Ce este diferit însă, este faptul că obligația care rezultă din lege este de a menține contractele și nu de a le denunța, situația denunțării fiind una stabilită de legiuitor și care va prevala clauzei de reziliere anticipată prevăzută de părți în contract.

În concret, deși părțile convin asupra încetării contractului la data intrării în insolvență, ambele vor fi ținute de obligația de menținere a contractului la momentul deschiderii procedurii, urmând toate formalitățile prevăzute în continuare de art. 123 din Legea 85/2014 privind notificarea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, după caz, care trebuie să raspundă în 30 de zile de la primire, în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul sau lichidatorul judiciar nemaiputând menține contractul, acesta considerându-se denunțat.

În masura în care administratorul judiciar apreciază corespunzator să mențină contractul și formulează un raspuns înăuntrul termenului de 30 de zile, acesta trebuie să precizeze în rapoartele sale de activitate, trimestrial, dacă dispune de fonduri bănești pentru plata prestațiilor creditorului.

Notificarea privind denunțarea unilaterală a contractului din partea creditorului trebuie să fie formulată în maxim 3 luni de la data deschiderii procedurii insolvenței. Dacă se pune problema unei neexecutări culpabile și se solicită rezilierea anticipată cu respectarea termenelor de mai sus, creditorul poate depune o acțiune pentru eventuale despăgubiri, ce va fi soluționată de judecatorul sindic.

Într-o altă ordine de idei, privind perspectiva în care creditorul dorește menținerea unui contract profitabil pentru acesta, dar debitorul său a intrat în procedura insolvenței, trebuie urmarită cu strictete procedura pe care o are la dispoziție administratorul judiciar de a denunța contractul respectiv, obligativitatea menținerii contractului fiindu-i opozabilă și acestuia din urmă.

În concret, teza din art. 123 Legea 85/2014 potrivit cu care „ în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, într-un termen de prescriptie de 3 luni de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate, alte contracte pe termen lung, atat timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate” interpretată per a contrario și coroborată cu prima ipoteză a aceluiași articol, arată că dacă administratorul judiciar nu denunță în 3 luni de la deschiderea procedurii insolvenței un contract neexpirat, în derulare, și acesta este obligat să îl mențină, clauza de reziliere anticipată din contract nefiind nici de aceasta dată aplicabilă.

Creditorul poate să opună administratorului judiciar obligația de menținere a unui contract în derulare prin aplicarea forței articolului de mai sus, riscul la care se supune fiind neplata obligațiilor de către debitoare, situație în care, pentru prestațiile deja realizate și neachitate să depună o cerere de plată a creanței curente, conform diapozițiilor art. 75 alin 3 din Legea 85/2014, până la intrarea în faliment când, se va depune o declarație de creanță și aceasta va fi înscrisă în tabelul creditorilor.

Leave A Comment