În cadrul raporturilor contractuale dintre agenții economici, deseori este întâlnită situația în care beneficiarul unui serviciu prestat de către un furnizor sau orice alt raport contractul în urma căruia o persoană a primit un bun/serviciu în schimbul obligației de a plăti un preț din partea celui care primește bunul/serviciu, refuză să își achite datoriile față de furnizor. În cazul în care situația nu poate fi tranșată de părțile contractuale în mod amiabil, furnizorul (cel care a prestat) va trebui să introducă în fața instanțelor competente o cerere de chemare în judecată, în vederea recuperării creanței pe care o deține față de beneficiar.

Desigur, pentru recuperarea sumei de bani datorate, agentul economic care deține creanța trebuie să parcurgă toate etapele procesuale în fața instanțelor de judecată (fond, apel, chiar și recurs în unele cazuri), iar toate aceste demersuri generează costuri și se desfășoară pe o perioadă de timp destul de îndelungată. Reclamantul va avea posibilitatea de a pune în executare hotărârea abia după redactarea și comunicarea hotărârii de către instanța de apel, însă există scenariul nefericit în care, până la acel moment debitorul să își lichideze toate bunurile urmăribile, iar reclamantul să nu mai aibă active de urmărit în cadrul procedurii de executare silită.

Pentru a preîntâmpina acest scenariu nefavorabil pentru reclamantul care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă ce poate fi sau nu constatată printr-un înscris, legiuitorul a reglementat în cadrul Codului de procedură civilă instituția Sechestrului asigurător (art. 952-959). Astfel cum prevede și denumirea, scopul acestei măsuri este acela de a indisponibiliza bunurile mobile sau/şi imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terţ în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obţine un titlu executoriu.

Măsura sechestrului asigurător asupra averii debitorului se obține în fața instanței de judecată care este competentă să judece și cererea principală, cerere prin care reclamantul solicită instanței obligarea pârâtului (debitorului său) la pata sumei de bani datorată în baza raporturilor contractuale desfășurate între aceștia.

Una dintre condițiile admiterii cererii este aceea ca reclamantul să facă dovada introducerii unei cereri de chemare în judecată împotriva debitorului care va fi anexată (în copie) cererii de instituire a sechestrului asigurător, împreună cu un certificat de grefă eliberat de instanța competentă să soluționeze cererea principală.

O condiție suplimentară referitoare la cererea de instituire a sechestrului asigurător este aceea ca reclamantul să dețină o creanță exigibilă, constatată printr-un înscris, fie o creanță exigibilă care nu este constatată printr-un înscris, caz în care reclamantul va fi obligat de instanță să depună o cauțiune de jumătate din voloarea reclamată prin cererea principală. Desigur, există și a treia ipoteză, situația în care creanţa nu este exigibilă, însa debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol că debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. Și în acest caz, creditorul trebuie să depună o cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă. Lipsa depunerii cauțiunii atrage respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurător ca inadmisibilă.

Un avantaj instituit prin această procedură specială este acela că reclamantul nu are obligația de a identifica bunurile ce urmează a fi indisponibilizate, instanța urmând să încuviințeze cererea până la o anumită sumă ce va fi prevăzută în încheierea de admitere. Procedura se soluționează de urgență, fară citarea părților, încheierea comunicandu-se doar reclamantului, întrucât aceasta presupune un element surpriză pentru debitorul care, până la soluționarea cererii de instituire a sechestrului asigurător, poate să nu aibă cunoștință nici măcar despre cererea principală.

Încheierea va fi comunicată debitorului de către executorul judecătoresc după ce reclamantul va parcurge toate etapele prevăzute de dispozițiile din materia executării silite pentru obținerea încheierii de încuviințare a executării silite din partea instanței de executare competente. Aceste demersuri în materie execuțională trebuie să fie parcurse de către reclamant, întrucât, măsură sechestrului asigurător nu este una execuțională obținută în cadrul procedurii executării silite, ci este distinctă, obținută fie pe cale principală, fie pe care incidentală în cadrul procedurii judiciare în fața instanței de judecată.

După încuviințarea executării silite de către instanța de executare competentă, executorul se va deplasa, în cel mai scurt timp posibil, la locul unde se află bunurile asupra cărora se va aplica sechestrul. Executorul judecătoresc va aplica sechestrul asupra bunurilor urmăribile numai în măsura necesară realizării creanţei. În toate cazurile, sechestrul asigurător se va aplica fără somaţie ori înştiinţare prealabilă a debitorului, pentru a preîntâmpina orice intenție a debitorului de a își diminua activul patrimonial. Desigur, în cazul bunurilor imobile, executorul judecătoresc vă lua toate măsurile necesare pentru notarea sechestrului în cartea funciară, iar în cazul bunurilor mobile va face demersurile necesare pentru notarea acestuia în registrele electronice pentru a îndeplini condițiile de opozabilitate față de terți.

Această măsură este bine-venită, protejând în egală măsură atât interesele reclamantului (creditorului) prin indisponibilizarea bunurilor până la obținerea unui titlu executoriu în cererea principală, cât și interesele debitorului care, în situația în care cererea principală va fi respinsă de către instanță, își va putea recupera prejudiciul ce a decurs din indisponibilizare din cauțiunea depusă de reclamant odată cu cererea de instituire a sechestrului asigurător.

Avocat Silviu Cipu

Lasă un comentariu