Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311

Stabilirea despăgubirilor înainte de producerea prejudiciului

Părțile unui raport juridic, fie un prestator și un beneficiar, fie un locatar și un locator, ori un vânzător și un cumpărător, denumiți în continuare creditor și debitor, au posibilitatea stabilirii cuantumului despăgubirilor încă dinainte de producerea unui prejudiciu.

Unul dintre procedeele prin care pot realiza acest lucru este prin stabilirea unei clauze penale, însemnând convenția dintre părți prin care se stabilește echivalentul suferit de creditor în cazul neexecutării, ori executării cu întârziere a unei obligații de către debitor. În acest mod, în cazul neexecutării obligației de către debitor, creditorul va fi îndrituit să solicite prestația stabilită prin convenție în caz de neexecutare a obligației principale.

Obligația accesorie stabilită prin convenție nu va avea însă rolul de a îi oferi debitorului posibilitatea de a alege prestația care va fi executată, acesta neavând un drept de opțiune cu privire la obligația principală și cea stabilită prin clauza penală.

Posibilitatea alegerii îi revine creditorului, în momentul în care constată că obligația principală, fiind exigibilă, nu este executată.

O diferențiere importantă se face între motivul pentru care s-a stipulat clauza penală: în cazul în care clauza a fost stabilită pentru executarea cu întaziere a obligației, creditorul va putea solicita atât prestația principală, cât și pe cea accesorie. Dacă clauza a fost inserată pentru neexecutarea în totalitate a obligației, atunci creditorul nu va putea solicita în mod cumulativ ambele obligații.

Avanajul unei astfel de convenții  este reprezentat de lipsa nevoii creditorului de a dovedi existența și întinderea prejudiciului, astfel cum s-ar fi întâmplat pe calea unei acțiuni în justiție.

Clauza penală face parte integrantă din contractul dintre parți, având putere de lege între acestea, iar instanța nu va putea interveni în modificarea acestei clauze, cu următoarele excepții:

  • Dacă penalitatea este în mod considerabil mai întinsă decât prejudiciul care ar fi putut fi preconizat de părți la momentul încheierii contractului;
  • În cazul în care obligația principală a fost executată în parte și a profitat creditorului;

Excepțiile sunt aplicabile numai în cazul în care sunt solicitate de către debitor, instanța neavând posibilitatea intervenirii din oficiu.

Nu trebuie făcută confuzie între caracterul vădit excesiv al clauzei și o clauza abuzivă. În cazul celei din urma, instanță va putea constata caracterul abuziv chiar și din oficiu.

Avocat Diana Dulama

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținut protejat!!