Definiție.
Potrivit art. 1955 din Codul civil:
„Prin contractul de transport, o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preţ pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul şi locul convenite.”
Așadar observăm două trăsături esențiale ale operaţiunii de transport de bunuri:
- transportatorul, se oblige să transporte un bun dintr-un loc în altul pe când
- expeditorul sau destinatarul se obligă să plătească un preț.
Excepția de la această ultimă cerință o găsim în art. 1958 alin. (2) din Codul civil:
„(2) Cu excepţia situaţiei în care este efectuat de un transportator care îşi oferă serviciile publicului în cadrul activităţii sale profesionale, transportul cu titlu gratuit nu este supus dispoziţiilor cuprinse în acest capitol. În acest caz, transportatorul este ţinut numai de o obligaţie de prudenţă şi diligenţă.”
Așadar dacă transportatorul realizează activitate de transport în interes public, ne aflăm în ipoteza excepției.
Condiţiile referitoare la validitatea contractului.
Prevederile Codului civil stabilesc două categorii ale condiţiilor de validitate care trebuie îndeplinite de orice contract:
- condiţii de fond: capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, obiectul şi cauza;
- condiţii de formă: formalităţile cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului.
O mențiune notabilă în ceea ce privește consimțământul părților este faptul că acesta este îngrădit într-o oarecare măsură în situația persoanei care desfăşoară activitate de transport în interes public, deoarece aceasta are obligaţia de a transporta orice bun al cărui transport este solicitat.
Cu privire la formă, nu este necesară îndeplinirea vreunei formalităţi pentru încheierea contractului. Rol probator în ceea ce privește contractul îl are documentul de transport sau chiar recipisa de primire dovedesc până la proba contrară luarea în primire a bunului spre transport, natura, cantitatea şi starea aparentă a acestuia.
Probarea contractului de transport.
După cum am menționat mai sus, probarea se face prin intermediul documentului de transport. Art. 1962 din Codul civil:
„Pluralitatea de exemplare. Recipisa de primire
(1) Documentul de transport se întocmeşte în cel puţin 3 exemplare, câte unul pentru transportator şi expeditor şi altul care însoţeşte bunul transportat până la destinaţie.
(2) În lipsa documentului de transport, transportatorul trebuie să elibereze expeditorului, la cererea acestuia, o recipisă de primire a bunului spre transport, dispoziţiile Art. 1961 alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător. Această prevedere nu se aplică în cazul transportului rutier de mărfuri.
(3) Documentul de transport sau, în lipsa acestuia, recipisă de primire dovedeşte până la proba contrară luarea în primire a bunului spre transport, natura, cantitatea şi starea aparentă a acestuia.”
Contractul de transport se probează așadar prin înscris însă prin excepție se pot folosi și alte mijloace (de exemplu proba cu martori).
- Efectele contractului de transport de bunuri; obligațiile părților.
- Obligaţiile expeditorului
- Obligaţia de a preda bunurile ce urmează a fi transportate
- Obligaţia de a ambala bunurile ce urmează a fi transportate
- Obligaţia de a întocmi şi preda documentul de transport
- Obligaţia de a preda documentele suplimentare necesare efectuării transportului
- Obligaţia de plată a preţului contractului de transport
- Obligaţiile transportatorului
- Obligaţia de a prelua bunurile ce urmează a fi transportate
- Obligaţia de a elibera recipisa de primire a bunurilor transportate
- Obligaţia de a transporta bunurile la care se referă contractul de transport
- Obligaţia de a conserva bunurile transportate
- Obligaţia de a respecta termenul de transport
- Obligaţia de informare cu privire la ajungerea bunurilor transportate şi la termenul de preluare a acestora
- Obligaţia de predare a bunurilor transportate
- Obligaţiile destinatarului
- Obligaţia de plată a preţului contractului de transport
- Obligaţia de a restitui documentele de transport emise ca titluri negociabile
Observăm astfel cum simpla manifestare de voință naște un cumul de obligații în sarcina părților, care în ciuda faptului că acest tip de contract este comun, se pot dovedi a fi greu de navigat pentru persoanele implicate.
Pentru mai multe informații sau orice întrebări suplimentare, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați:
➡ Telefon: (+4) 031 426 0745
📧 Email: office@grecupartners.ro
Suntem aici pentru a vă ajuta și pentru a oferi suportul nostru legal la toate situațiile dumneavoastră.
Așteptăm cu nerăbdare să discutăm cu dumneavoastră.
Denisa Croitoru