Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311

Un nou proiect legislativ privind protecția consumatorilor

Un nou proiect legislativ privind protecția consumatorilor. Cum vor fi impactați comercianții?

 

De curând a fost pus în dezbaterea senatorilor un proiect de lege referitor la protecția consumatorilor ce cuprinde dispoziții mai exigente și sancțiuni mai aspre pentru comercianți, cu scopul de a oferi o protecție supliementară consumatorilor.

Pentru început, Proiectul legislativ cuprinde definiții și prevederi cu caracter de noutate în legislația protecției consumatorilor, ca urmare a dezvoltării pieței produselor și serviciior. Acestea se referă, în special, la: cazierul comercial, recent introdus, abaterea repetată, uzura excesivă, precum și cifra de afaceri.

Un alt element-cheie al actului normativ este introducerea obtigativității comercianților de a acorda despăgubiri consumatorilor pentru prejudiciul suferit, inclusiv pentru cele colaterale cuantificabile, pe baza documentelor doveditoare menţionate în cadrul procesului – verbal de constatare a contravenţiei. Acestă prevedere este explicată de inițiatorii proiectului, în expunerea de motive, prin faptul că, în prezent, operatorii economici pot acoperi o parte din prejudiciu, însă acest fapt este îngreunat de un proces anevoios, deşi prejudiciul îndeplineşte toate condiţiile pentru a putea fi acoperit.

Suplimentar, prin noua lege operatorii economici vor avea obligația de a răspunde reclamațiilor consumatorilor într-un termen obligatoriu, calculat de la primirea acestora.

Proiectul de lege introduce și posibilitatea remedierii încălcărilor asupra tuturor produselor sau serviciilor operatorului. În consecință, comerciații vor avea obligația de a remedia abaterile atât pentru portofoliul complet de consumatori, cât și prin repararea prejudiciului creat.

Referitor la anunțurile privind vânzările cu preţ redus, preţ promoţional, outlet, soldări, fără a fi limitative,acestea trebuie să specifice obligatoriu data de debut şi data finalizării, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri sau de servicii disponibil sau reaprovizionabil, precum şi sortimentul de mărfuri supus vânzării cu preţ redus în cazul în care aceasta operaţiune nu se referă la totalitatea produselor din structura de vânzare.

În ceea ce privește sancțiunile, inițiatorii proiectului specifică, în cuprinsul expunerii de motive, necesitatea revizuirii regiului juridic al contravențiilor cu scopul de a asigura concordanța cu noile directive UE, dar și pentru a asigura o protecție sporită a consumatorului.

Având în vedere modificarea regimului sancționator și introducerea unor norme disuasive pentru protecția cosumatorilor, rămâne de interes a urmări forma finală a noii Legi, precum și impactul asupra comercianților, ce vor fi obligați la o atenție sporită pentru a nu afecta viața, sănătatea sau interesele consumatorilor.

Trebuie menționat faptul că Proiectul nu este, momentan, aplicabil. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să parcurgă procesul legislativ, mai exact să treacă de Parlament, să fie promulgat de Președinte și publicat în Monitorul Oficial.

Avocat Elena-Alexandra Chiorescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținut protejat!!