În afaceri lucrurile nu merg întodeauna așa cum ne-am dorit. Din acest motiv este foarte bine și recomandat ca orice contract pe care îl semnați cu partenerul de afaceri să fie verificat din punct de vedere al clauzelor de reziliere și mai ales al celor de denunțare unilaterală.
Dacă nu se va întâmpla acest lucru iar contractul este semnat doar pentru ca avem încredere și nu ne gandim la banii pe care o să îi investim s-ar putea ca mai tarziu să ne pară rău de pe urma unui astfel de contract. Nu trebuie să ne gandim la acest lucru ca și cum sigur o să se întâmple, ceva nu va mai merge, trebuie doar să ne gândim că pe parcursul derularii contractului ceva nu va mai funcționa sau partenerul de afaceri poate nu își va respecta întelegerile, ce vom face în acea situație? Tot timpul în afaceri un contract verificat și asigurat din punct de vedere al clauzelor de reziliere poate să ne salveze timpul și investițiile viitoare.
Dar cum putem scăpa de un astfel de contract?
Să presupunem că înainte de a semna contractul în cauză, acesta a fost verificat de avocatul dvs. și clauzele de reziliere specifice sunt menționate.
- Poate partenerul de afaceri nu a respectat anumiți termeni din contract, în acest caz contractul poate fi reziliat cu o simplă notificare
Trebuie să ținem cont că nu toate încălcările vă vor permite să reziliați contractul , foarte important este de urmarit condițiile contractuale pentru a fi respectate. Astfel că anumite condiții care nu sunt respectate pot duce doar la a cere despăguburi.
- Dacă partenerul dvs. de afaceri încalcă o clauză sau mai multe din contract, iar aceste încălcări aduc un prejudiciu mai mare decat valoarea contractului în sine, acesta poate fi un motiv de reziliere al contractului.
- Un motiv pentru care se mai poate rezilia un contract este timpul de îndeplinire a anumitor sarcini stipulate în contract. De regulă întârzierea nu reprezintă un motiv de reziliere, fiind definitorie doar dacă aceasta este trecută ca și condiție obligatorie pentru îndeplinirea scopului contractului.
Există mai multe modalități de reziliere și de denunțare unilaterală a unui contract , toate acestea tinând de consultanța juridică de care beneficiați din partea avocatului dvs. Dar, cel mai important lucru nu este neapărat consultanța juridică specifică primită pe parcursul derulării contractului, ci consultanța oferită de avocatul dvs. înainte de semnarea acestui contract.
Apelând la serviciile oferite de un avocat specializat pe dreptul afacerilor puteți beneficia de siguranța derulării unui parteneriat comercial fructuos cât și negocierea specifică pe clauzele contractuale care vă pot scăpa de un contract care mai târziu se poate dovedi a fi dezavantajos din cauza partenerilor de afaceri.
Av. Elena Grecu
Pentru consultanta specifica va rugam sa ne contactați.
2 comments
Bidascu Silvestru
August 26, 2020 at 2:25 pm
Buna ziua! Lucrez la o scoala privata de muzică, vreau ca sa demisionez si merg sa predau în învățământul de stat. În contract am o clauză in care specifica ca dupa terminarea contractului sau demisionar nu am dreptul ca sa lucrez 6 luni in domenii similare paguba fiind de 2500 euro prevăzută în clauză. Pot sa merg dintr-o parte in alta sau sunt obligat să plătesc cei 2500 de euro?
Grecu si Asociații
September 23, 2020 at 9:17 am
Buna ziua,
La incheierea contractului individual de munca sau pe parcursul executarii acestuia, partile pot negocia si cuprinde in contract o clauza de neconcurenta prin care salariatul sa fie obligat ca dupa incetarea contractului sa nu presteze, in interes propriu sau al unui tert, o activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la angajatorul sau. Cu toate astea exista o serie de conditii care trebuie indeplinite cumulativ pentru ca o asemenea clauza sa produca efecte. Pentru a va putea oferi un raspuns clar la aceasta intrebare, este necesar sa analizam contractul de munca incheiat. Ne puteti scrie la adresa office@greculawyers.ro pentru mai multe detalii.
Multumim.
Echipa Grecu si Asociatii