Cybersquatting-ul (squatter – persoană care se stabilește ilegal într-o locuință, intrus, băgacios) semnifică înregistrarea, traficarea sau folosirea unor nume de domenii cu rea credinţă pentru a obţine profit, pe baza renumelui unor mărci de comerţ consacrate. Cei care obţin domeniile respective le oferă apoi spre vânzare persoanelor sau companiilor care deţin mărcile de comerţ la un preţ supraevaluat.
Cybersquatting-ul îşi are originea în perioada în care majoritatea întreprinzătorilor nu cunoşteau oportunităţile de afaceri în mediul electronic. Astfel, unele persoane au înregistrat nume de domenii cu caracteristicile companiilor renumite în intenţia de a le revinde acestora şi de a obţine astfel profituri ilicite. Desigur practica cybersquatting este condamnabilă, conflictul putând fi soliţionat prin apelarea la drepturile de proprietate intelectuală, o posibilitate fiind și soluționarea litigiului de catre WIPO. Cine este wipo?
Astfel, Centrul de Arbitraj şi Mediere al WIPO se bazează pe aplicarea unor principii de ordin general care administrează soluţionarea univocă a litigiilor privind numele de domeniu, principii aprobate de ICANN la 26 august 1999. Aceste principii directoare, stipulate în Raportul OMPI privind numele de domeniu în Internet (Publicaţia OMPI nr. 439 (F); http://wipo2.wipo.int/process1/index-fr.html), oferă titularilor mărcilor un mecanism administrativ ce înlesneşte soluţionarea eficace a litigiilor care rezultă din înregistrarea şi utilizarea cu rea credinţă de catre terţi a numelor de domeniu în Internet. Principiile directoare vizează litigiile privind numele de domeniu generice de primul nivel (gTLD): .com, .net, .org. Unicele mijloace posibile de soluţionare sunt transferul sau anularea numelui de domeniu.
Principiile directoare adoptate de WIPO la 26 august 1999 aduc în discuţie 3 elemente cumulative pentru probarea caracterului abuziv al înregistrării:
- numele de domeniu este identic sau de o similitudine ce poartă confuzie în spirit public asupra unei mărci;
- pârâtul nu are un drept sau un interes legitim asupra numelui de domeniu în cauză. Singurul fapt de a avea înregistrat un nume de domeniu nu conferă dreptul sau interesul legitim invocat de Principiile Directoare. De fiecare data, experţii trebuie sa caute indicii ce permit reţinerea existenţei unui interes legitim şi nu trebuie sa fie foarte exigenţi atunci cand acestea exista. De exemplu, se considera interes legitim, utilizarea loiala a unui nume de domeniu, implicat intr-o utilizare necomerciala, care nu aduce atingere imaginii marcii in cauza sau daca, in absenţa drepturilor asupra numelui domeniului, paratul este cunoscut sub numele domeniului considerat, deşi nu a obţinut dreptul asupra unei marci
3. numele de domeniu a fost inregistrat şi utilizat cu rea-credinţa.
De asemenea, o data cu legea Anticybersquatting Consumer Protection Act inregistrarea unei forme scrisa gresit sau distorsionat a unei marci inregistrate cu rea credinta a inceput sa fie considerata incalcare a legii, numindu-se „typo-squatting”.
In concluzie, cu toate ca prin legea marcilor si indicatiilor geografice se acorda titularului unei marci un drept exclusiv asupra acesteia, acest drept nu isi produce efectele si in planul numelor de domeniu, astfel incat titularul marcii poate fi lipsit de un mijloc foarte popular de a-si promova produsele sau serviciile.
Asadar, in scopul prevenirii declansarii unor proceduri indelungate si costisitoare este de dorit ca titularii marcilor sa aiba in vedere si inregistrarea acestora ca nume de domeniu. Altfel, se poate intampla ca acestea sa fie deja inregistrate iar faptul ca titularul a fost diligent si a inregistrat la OSIM marcă sa nu fie de ajuns deoarece o alta persoana poate profita de renumele marcii pentru a realiza, cu rea credinta, beneficii.
Bineinteles, mai grav este cand se intampla situatia inversa: titularul unui nume de domeniu foloseste acest nume de domeniu, prin publicitate il face foarte cunoscut dar omite sa isi inregistreze marcă. O persoana inregistreaza cu rea-credinta marcă si va avea dreptul sa ii solicite titularului numelui de domeniu sa renunte la numele de domeniu sau poate sa il actioneze pentru contrafacere in instanta.
Se cuvine astfel sa atrag atentia pentru cei ce inregistreaza un nume de domeniu in scop comercial sa faca o cercetare in baza de date a marcilor inregistrate in Romania si in baza de date a marcilor comunitare sa nu aiba ulterior vreo problema.
Exemple de litigii intre marci si nume de domeniu sunt numeroase, unul cunoscut ar fi cel legat de numele de domeniu desprecopii.ro unde avem de a face cu un conflict clar intre doua activitati comerciale. Decizia OMPI de a a acorda numele de domeniu celor ce detin numele desprecopii.com, dar si marcă “despre copii” ne arata clar ca marcă este mai puternica decit domeniul, in cazul de fata avind in vedere si similitudinea de subiecte a site-urilor.
Pentru a fi admisa o actiune (fie la OMPI fie in instanta de drept comun) trebuie indeplinite anumite conditii:
1. Numele de domeniu este identic sau foarte asemanator cu marcă reclamatului
2. Deţinatorul nu are nici un drept sau interes legitim asupra numelui de domeniu
3. Numele de domeniu a fost inregistrat şi este folosit cu rea-credinţa
Avand in vedere cele expuse mai sus, sistemul de atribuire in cazul numelui de domeniu, al emblemei si al numelui comercial fiind mult mai simplist si asigurand o protectie limitata, devine clar de ce este recomandabil ca orice comerciant sa isi inregistreze marcă produsului sau a serviciului.
Bineinteles, putem cita multe litigii (in Romania existand chiar sectii specializate in litigii de proprietate intelectuala in cadrul Tribunalului Bucuresti si al Curtii de Apel Bucuresti) dar o sa amintesc doar de cateva notorii prin numele marcilor:
Relevant pentru principiul „primul venit, primul servit” este procesul intre Telemobil si Vodafone avand ca obiect marcă „Vodafone”. Citez din articolul publicat de Georgian Stoica in Saptamana Financiara in 29.10.2005:
„<<Procesul de proprietate intelectuala dintre Vodafone, cel mai puternic operator de telefonie mobila din lume, si Telemobil-Zapp a ramas fara obiect, de saptamana trecuta. Partile au ajuns la o intelegere>>, ne-a declarat Mihaela Lupu, Head of Corporate Affairs la Telemobil-Zapp.
Reamintim ca marcă Vodafone a fost inregistrata in Romania, la OSIM, de catre Telemobil-Zapp, iar Vodafone nu avea dreptul sa o foloseasca aici. Dupa ce Vodafone a cumparat pachetul majoritar de actiuni al companiei Mobifon, care ofera servicii sub brandul Connex, a declansat un proces pentru recuperarea marcii. A castigat, in prima etapa, dar Telemobil-Zapp a facut recurs si si-a exprimat hotararea de a lupta pana la capat pentru marcă inregistrata in 1995. Analistii pietei de profil au afirmat, de-a lungul timpului, ca Vodafone isi va impune marcă in Romania, pana la urma, chiar daca pentru asta va trebui sa astepte o perioada. Suma pentru care Telemobil-Zapp a renuntat la marcă Vodafone nu a fost data publicitatii, dar surse din cele doua companii spun ca este mai mult decat considerabila.”
Concluzia este ca inregistrand marcă (acest lucru presupunand achitarea unor taxe relativ mici fata de pericolul omiterii inregistrarii), societatea se protejeaza de atacul concurentei.
