Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311
ArticoleNovember 14, 20240

Răspunderea administratorului față de societate

Atribuțiile administratorului sunt reglementate de lege, de actul constitutiv și de hotărârile adunării generale a asociaților, astfel că răspunderea va fi analizată din perspectiva acestora, urmând a se constata dacă faptele săvârșite de aceștia pot constitui motiv de atragere a răspunderii.

Trebuie să reamintim faptul că în conformitate cu prevederile art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 “Administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății”, având inclusiv dreptul de a încheia acte de dispoziție asupra bunurilor societății (ex. scoatere din patrimoniu sau închiriere pentru o perioadă mai lungă de 3 ani) fără a fi necesară o procură specială, adică o hotărâre a adunării generale a asociaților în acest sens.

Prin actul constitutiv poate fi inserată obligativitatea unei astfel de hotărâri în cazuri specifice (vânzare bunuri sau încheiere contracte a căror valoare depășesc o anumită limită). O astfel de reglementare este chiar recomandată în cazul în care administratorul este un terț față de asociați, cel puțin până la momentul în care se constată acesta are competențe care corespund nevoilor societății.

Răspunderea administratorilor față de societate  este incidentă și în cazurile prevăzute de art. 73 din Legea nr. 31/1990, în mod solidar, pentru realitatea vărsămintelor efectuate de asociați, existența reală a dividendelor plătite, existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale sau stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea sau actul constitutiv le impune.

Astfel, în cazul în care atribuțiile administratorului sunt desfășurate în limitele de mai sus, acesta nu răspunde patrimonial pentru obligațiile pe care el contractează în numele societății.

Însă, în cazul în care activitățile prestate depășesc sfera mandatului acordat, adunarea generală a asociaților poate decide cu majoritatea cerută de lege atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului și, implicit, obligarea acestuia la acoperirea prejudiciilor cauzate societății.

În cazul în care s-a hotărât introducerea acțiunii în răspundere împotriva administratorului, mandatul administratorului încetează de drept, fiind necesar numirea unui alt administrator de către asociații societății.

Acțiunea în justiție este obligatorie, nefiind posibil ca societatea să impute în mod direct prejudiciul cauzat de către administrator, ci este necesar ca instanța de judecată competentă să analizeze faptele săvârșite, vinovăția administratorului și prejudiciul cauzat, cu luarea în considerare a apărărilor celui reclamat.

Dacă toate condițiile menționate anterior sunt îndeplinite instanța de judecată va admite cererea formulată și va dispune obligarea fostului administrator la repararea prejudiciului cauzat societății.

Răspunderea menționată anterior este una pentru fapta proprie, însă administratorul poate răspunde în fața societății și în numele persoanelor cărora acesta le-a delegat dreptul de reprezentare.

Astfel, răspunderea poate fi atrasă pentru fapta de a nu fi exercitat în mod corespunzător atribuția de delegare și, implicit, de realizare a drepturilor de reprezentare delegate, fiind astfel o răspundere patrimonială pentru altul.

În acest sens, este recomandat ca, în cazul în care în actul constitutiv nu sunt reglementate atribuțiile administratorului, să fie încheiat un contract de mandat care să conțină clauze relevante prin care să fie reglementate faptele ce pot conduce la atragerea răspunderii patrimoniale.

Pe de altă parte, reiterăm necesitatea ca înainte de încheierea unui contract să fie analizate în profunzime consecințele sale pentru a evita situații în care societatea nu este în măsură să își execute obligațiile asumate.

Pentru mai multe informații sau orice întrebări suplimentare, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați:

➡ Telefon: (+4) 031 426 0745
📧 Email: office@grecupartners.ro

Suntem aici pentru a vă ajuta și pentru a oferi suportul nostru legal la toate situațiile dumneavoastră.
Așteptăm cu nerăbdare să discutăm cu dumneavoastră.

Avocat Daniel Pavelescu

Versiunea în engleză și spaniolă a acestui articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținut protejat!!