Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311
ArticoleSeptember 24, 20240

Fenomenul „shrinkflation” – obligații noi pentru comercianți

Pe fondul multiplelor critici apărute în spațiul public în legătură cu practica recentă a comercianților ce propun spre comercializare produse preambalate, ANPC a adoptat Ordinul 539/2024 privind informarea consumatorilor la comercializarea produselor preambalate al căror volum sau a căror greutate a scăzut. Acest ordin a fost publicat în Monitorul Oficial pe 10 Septembrie 2024 și va intra in vigoare la 30 de zile de la publicarea sa in Monitorul Oficial. Ordinul ANPC conține reguli de informare a consumatorilor privind comercializarea acestor produse, a căror cantitate a fost modificată (redusă), cu păstrarea aceluiași preț de vânzare. Fenomentul care dezavantajează masiv consumatorii provine din combinația cuvintelor „shrink” – a se micșora și „inflation” – inflație, constând în mod concret în reducerea de către operatorii economici a cantității unui produs, fără a schimba prețul de raft al acestuia.

Pe cale de consecință, Autoritatea a hotărât că este necesară contracararea acestei practici și adoptarea ordinului 539/2024 având drept finalitate informarea în mod corespunzător a consumatorilor, astfel încât aceștia din urmă să nu fie înșelați cu privire la cantitatea de produs cumparată. În esență, prin noua reglementare se instituie obligația comercianților de a afișa în mod clar și vizibil atât scăderea cantității de produs, cât și modificarea prețului pe unitatea de măsură. Obligația introdusă va permite consumatorilor să achiziționeze un produs dorit în condiții de deplină informare, precum și să compare cu usurință prețurile produselor propuse spre vânzare. De asemenea, informarea corespunzătoare a consumatorilor va trebui realizată inclusiv în situația în care cantitatea de produs a fost modificată, dar a fost menținut același preț de vânzare.

În plus, ordinul adoptat de ANPC urmărește ca această măsură să se aplice într-o manieră nediscriminatorie tuturor produselor, alimentare și nealimentare deopotrivă. Mai mult decât atât, operatorii economici din lanțul de comercializare sunt ținuți să declare perioada în care intenționează să pună la vânzare produsele cu cantitate scăzută.

Informarea propriu-zisă a consumatorilor va trebui să fie făcută în același câmp vizual într-o formă vizibilă, lizibilă și cu aceeași dimensiune, prin utilizarea de catre comercianți a urmatoarelor sintagme, respectiv: “pe durata întregii perioade de vânzare a produselor cu cantitate modificată” sau „vânzarea este valabilă în limita stocului disponibil”. De asemenea, greutatea sau volumul indicat pe ambalajul produsului trebuie să corespundă cantității reale din interior.

Cu toate acestea, important de avut în vedere este aspectul că cerintele instituite prin ordinul ANPC nu vor fi aplicabile vânzărilor încheiate la distanță.

Pentru claritate, la ordin a fost anexată inclusiv o imagine cuprinzând textul ce ar trebui să se regăsească pe eticheta ambalajului produsului comercializat, respectiv:

Aceste cerințe servesc drept măsuri de protecție a consumatorilor atât la nivel direct, cât și indirect, împotriva disfuncționalităților pieței, context în care se ajunge inclusiv prin practicile constante ale comercianților, percepute ca fiind nedrepte și înșelătoare. Astfel, odată cu adoptarea și intrarea în vigoare a ordinului, la 30 de zile de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, comercianții vor fi pasibili de sancționare în caz de neconformare cu noile reglementări.

Pentru mai multe informații sau orice întrebări suplimentare, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați:

➡ Telefon: (+4) 031 426 0745
📧 Email: office@grecupartners.ro

Suntem aici pentru a vă ajuta și pentru a oferi suportul nostru legal la toate situațiile dumneavoastră.
Așteptăm cu nerăbdare să discutăm cu dumneavoastră.

Avocat Mihaela Murariu

Versiunea în engleză și spaniolă a acestui articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținut protejat!!