Legislația concurenței interzice cu desăvârșire comportamentele și faptele anticoncurențiale, acestea având efectele cele mai grave asupra pieței și bunăstării consumatorilor.
Persoanele aflate la conducerea societatii, dar și angajatii care dețin funcții cheie care le facilitează accesul la anumite informații sensibile sunt, de cele mai multe ori, inițiatorii faptelor ce pot conduce la restrangerea concurenței în piață. Cu toate acestea, intenția acestora nu este de a aduce atingere concurenței în piață, ci de a maximiza profitul societății în numele căreia acționează. De aceea, ei trebuie să cunoască care sunt faptele interzise de lege ce au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau o parte a acesteia.
Trebuie să menționam că amenzile pentru încalcarea legislației aplicabile în domeniul concurenței se pot ridica până la 10% din cuantumul cifrei de afaceri realizate în anul anterior sancționarii. Spre exemplu, în anul 2020, Consiliul Concurenței a aplicat amenzi în cuantum de 82,7 milioane de euro – un cuantum record față de anii precedenți.
În vederea prevenirii unor astfel de situații, societățile pot (și trebuie):
- Să își elaboreze programe de conformare, în aliniament cu recomandările Consiliului Concurenței și cu privire la respectarea legislației specifice comercializării produselor și serviciilor prin raportare la diferitele piețe relevante;
- Să își elaboreze un manual de concurență, prin care să stabilească politica întreprinderii față de faptele ce constituie practici anticoncurențiale interzise de lege prin raportare la specificul activității economice întreprinse și să stabilească procedurile de urmat în situațiile în care se descoperă că au fost savârșite astfep de fapte ce aduc atingere liberei concurențe în piață;
- Să organizeze training-uri interne, seminare și să participe la conferințe în vederea instruirii personalului cu atribuții decizionale și a angajaților ce au acces, prin prisma funcției deținute, la informații cheie, pentru a se asigura că aceștia cunosc care sunt comportamentele ce trebuie evitate și constituie fapte anticoncurenț
Din păcate, amenda nu este singurul aspect negativ cu influență directă asupra societății sanctionate pentru savârșirea de fapte anticoncurențiale. Imaginea sociețății va avea de suferit iar încrederea consumatorilor și a partenerilor săi va scădea drastic. Pentru evitarea unor asfel de situații recomandăm adoptarea unei politici de prevenție prin luarea tuturor masurilor anterior menționate, actualizarea periodică a politicilor de conformare cu legislația aplicabilă în domeniul concurenței și organizarea de training-uri în vederea instruirii angajaților și personalului din conducere al firmei.