Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311

RCA-ul și mecanismul compensării directe

 

Legislaţie aplicabilă. Reglementarea în domeniul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) a cunoscut importante modificări spre finalul anului 2016, reforma sistemului asigurărilor RCA din România fiind generată de evoluţia legislaţiei naţionale şi comunitare.

Iniţial, a fost adoptată O.U.G. nr. 54/2016, act normativ care stabileşte cadrul general privind asigurarea RCA.  În aplicarea acestei ordonanţe, Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a emis Norma nr. 39/2016 privind asigurările auto din România, aceasta făcând parte din legislaţia secundară incidenţă în materie.

Prin aceste acte normative a fost introdus pe plan naţional mecanismul compensării directe.

Ce este compensarea directă? Conform definiţiei menţionate în cuprinsul O.U.G. nr. 54/2016, compensare directă reprezintă mecanismul facultativ de gestionare a daunelor prin care asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate recuperează contravaloarea daunei de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea prejudiciului.

Astfel, pentru persoana prejudiciată în urma unui accident auto prezintă relevanţă mecanismul compensării directe din perspectiva modului în care aceasta poate obţine despăgubirea produsă de evenimentul asigurat.

Modul de funcţionare. Acest mecanism se transpune astfel:  persoana care încheie o asigurare RCA trebuie să aibă în vedere la momentul încheierii contractului de asigurare negocierea cu asiguratorul a clauzei privind compensarea directă. Dacă asiguratul şi asiguratorul convin asupra acestei clauze, aceasta va fi cuprinsă într-un act adiţional la contractul de asigurare, aspect ce reiese din interpretarea coroborată a alin. (1)  şi (2) ale art. 10 din Normă nr. 39/2016.

În cazul în care asiguratul este accidentat din vina altuia, acesta poate opta pentru a fi despăgubit de propriul asigurator RCA; în consecinţă, persoana prejudiciată se va adresa propriului asigurator RCA în vederea notificării daunei, urmând ca acesta să efectueze procedura de constatare şi să acorde despăgubirea.

Rămâne ca, în urma compensării directe, asiguratorul RCA al persoanei prejudiciate să recupereze contravaloarea daunei de la asiguratorul RCA al persoanei vinovate de producerea prejudiciului.

Caracterul facultativ. Simpla prevedere în legislaţie a compensării directe nu generează în mod automat obligaţia unui asigurator RCA de a accepta aplicarea sa. Pentru persoana prejudiciată, aplicarea acestui mecanism conferă posibilitatea obţinerii reparatiei prejudiciului chiar de la propriul asigurator RCA, doar în cazul în care o astfel de clauză a fost negociată la momentul încheierii contractului de asigurare, concretizându-se în încheierea unui act adiţional.

Aşadar, astfel cum stipulează art. 10 alin. (2) din Normă nr. 39/2016, pentru a beneficia de avantajele acestui mecanism, este necesar ca procedura, clauzele şi condiţiile aplicării sale să  fie stabilite de comun acord prin convenţie încheiată între asigurat şi asiguratorul RCA la momentul încheierii contractului RCA.

Caracterul opţional. Încheierea unui act adiţional la contractul de asigurare cu privire la compensarea directă nu trebuie interpretată ca generând pentru persoana prejudiciată obligaţia de a se adresa doar propriului asigurator RCA pentru obţinerea despăgubirilor. Dispoziţiile legale sunt clare în acest sens, fiind expres menţionat faptul că mecanismul compensării directe nu afectează dreptul persoanei prejudiciate în urma unui accident auto produs de un vehicul asigurat RCA de a exercita acţiunea directă pentru recuperarea prejudiciului împotriva asiguratorului RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului auto.

Condiţii necesare. Compensarea directă este aplicabilă la îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

  1. a) accidentele auto se produc pe teritoriul României;
  2. b) vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în România;
  3. c) prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
  4. d) ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului;
  5. e) prejudiciile exclud vătămările corporale.

Fiind o noutate în domeniul asigurărilor RCA, rămâne de văzut dacă persoanele obligate la încheierea unei asigurări RCA vor solicita aplicarea acestui mecanism şi cum va fi aplicată compensarea directă în mod efectiv de către asiguratori. Posibilitatea de a beneficia de aplicarea compensării directe va genera un interes mai ridicat al persoanei obligate la încheierea poliţei RCA, întrucât calitatea serviciilor pe care o va oferi propriul asigurator RCA va produce efecte directe asupra sa. Astfel, dacă până nu de mult timp criteriul determinant la cumpărarea poliţei RCA era preţul redus oferit de asiguratorul RCA, este posibil ca pe viitor să se aibă în vedere mai mult calitatea serviciilor oferite de asiguratorul RCA, fiind stimulată concurenţa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținut protejat!!