Punerea in aplicare a Regulamentului privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online – Regulamentul (UE) 2019 / 1150
Începând cu data de 12 iulie 2020, Regulamentul (UE) 2019/1150 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online a intrat în vigoare și este direct aplicabil în România.
Regulamentul prevede reguli noi pentru platformele de intermediere online în relația cu întreprindere utilizatoare a acestor servicii pentru a oferi consumatorilor bunuri sau servicii.
Înainte de a aborda problematica punerii în aplicare a Regulamentului, menționăm câteva aspecte generale despre prevederile acestuia.
CINE ESTE VIZAT DE REGULAMENT?
- platforme online de tip marketplace – Amazon, eBay, Airbnb etc.;
- magazine de aplicații mobile – Google Play, Samsung Smart TV etc.;
- Platforme de social media pentru afaceri – prin intermediul paginilor de Facebook, Instagram etc.;
- Platforme care oferă instrumente de comparare a prețurilor – Skyscanner, Google Shopping etc.;
- Platforme care oferă localizarea unui magazin sau restaurant din apropiere – TripAdvisor, Google MyBusiness etc.
Regulamentul nu se aplică următoarelor:
- Platformelor de intermediere online între profesioniști care nu se adresează consumatorilor
- Serviciilor de plată online sau instrumentelor ori schimburilor publicitare online care nu sunt furnizate cu scopul de a facilita inițierea tranzacțiilor directe și care nu presupun o relație contractuală cu consumatorii
PRINCIPALELE ASPECTE ABORDATE DE REGULAMENT
- Termeni și condiții
- Restricționare, suspendare și sistare
- Ierarhia
- Tratamentul diferențiat
- Accesul la date
- Sistemul intern de soluționare a reclamațiilor
Precizăm faptul că Regulamentul este aplicabil și în Marea Britanie, devenind parte a legislației interne la finalul perioadei de tranziție pentru Brexit.
SANCȚIUNI
Regulamentul nu stabilește sancțiuni pentru nerespectarea sa, cu excepția nulității pentru anumite situații de încălcare a prevederilor referitoare la termeni și condiții.
Astfel, stabilirea sancțiunilor devine responsabilitatea fiecărui stat membru UE.
Menționăm faptul că există o obligație de a staboli amenzi pentru asigurarea respectării Regulamentului. Conditia impusă este aceea de a adopta măsuri eficace și proporționale.
PUNEREA ÎN APLICARE ÎN ROMÂNIA
În data de 25 iunie 2020, Consiliul Concurenței a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență pentru a adopta măsurile de punere în aplicare, dar acesta nu a fost adoptat până în prezent. Vom prezenta câteva aspecte importante prevăzute în proiect.
Astfel, autoritatea competentă în domeniu la nivel național este Consiliul Concurenței, care, prin intermediul inspectorilor de concurență, monitorizează îndeplinirea obligațiilor de către furizorii de servicii de intermediere online și furnizorii de motoare de căutare online.
Consiliul Concurenței va putea efectua cercetările din oficu sau la primirea sesizărilor, iar sancțiunile pe care le poate aplica sunt avertismentul și amenda contravențională.
Proiectul prevede amenzi contravenționale de până la 1% din cifra de afaceri obținută de furnizorul de servicii de intermediere online.
Avertismentul se va putea aplica pentru încălcări de o gravitate mai redusă, precum nerespectarea anumitor condiții privind termenii și condițiile sau vizibilitatea identității comercianților.
De asemenea, Consiliul Concurenței poate aplica și măsuri comportamentale pentru furnizorul de servicii de intermediere online.
Recomandăm, platformelor de intermediere online sa analizeze dacă le este aplicabil Regulamentul. În cazul în care se află sub incidența acestuia, recomandăm efectuarea unui audit intern pentru constarea stadiului de conformare cu Regulamentul, iar, în urma rezultatelor, adoptarea de măsuri precum revizuirea termenilor și condițiilor, elaborarea unor proceduri de lucru în relația cu utilizatorii platformei și pentru stabilirea unui sistem adecvat de soluționare internă a reclamațiilor.
Maria Luca