Un acord de confidențialitate sau NDA (Non-Disclosure Agreement) este un contract care interzice divulgarea sau utilizarea fără permisiune a informațiilor care sunt protejate, astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul contractului.
Aceste acorduri sunt încheiate pentru a proteja informațiile sensibile, împărtășite cu persoane din care fac parte din structura unei companii ori cu persoane ori entități terțe. Indiferent dacă este vorba despre idei noi, documente sau planuri, confidențialitatea deține un rol important în menținerea competitivității pe piață.
În general, orice tip de contract poate conține un capitol dedicat obligațiilor de confidențialitate pe care părțile se obligă să le respecte în temeiul contractului. Există însă și situații în care părțile preferă să încheie un acord de confidențialitate separat, anterior demarării negocierilor pentru încheierea unui contract. Astfel, se încheie un acord de confidențialitate înaintea încheierii unui contract de altă natură ori a unei colaborări sau tranzacții. Acordurile de confidențialitate reprezintă o practică uzuală pentru societățile care încep negocierile cu alte companii, ori pentru acelea care doresc să dezvolte o afacere și se află în procedura de a căuta colaboratori ori investitori. Acordul permite părților să împărtășească informații fără teama că vor ajunge în mâinile concurenților.
Deoarece anumite contracte sunt precedate de o etapă a negocierilor ce se poate întinde pe o durată de timp mai mare, iar în această perioadă o parte ori ambele părți pot pune la dispoziția celeilalte informații cu caracter confidențial se poate încheia un acord de confidențialitate (NDA) pentru protejarea acestor informații. Părțile care semnează un acord de confidențialitate (NDA) sunt de acord că informațiile pe care le vor obține nu vor fi puse la dispoziția altor persoane ori nu vor fi utilizate în alt scop decât cel pentru care sunt purtate negocierile.
După conținutul obligațiilor, există două tipuri de asemenea contracte:
- unilaterale: unei singure părți îi revine obligația de nedivulgare; Un astfel de contract poate fi încheiat spre exemplu, între o companie și un furnizor, angajat ori posibil angaja. În acest caz, doar o parte transmite informații confidențiale, iar cealaltă se obligă să nu le divulge;
- bilaterale: ambele părți împărtășesc informații sensibile; Această situație se aplică în cazuri în care sunt purtate negocieri pentru încheierea unui contract ori a unor tranzacții între două companii. Prin urmare, ambele părți se obligă să respecte caracterul confidențial al informațiilor primite.
Cele mai importante elemente ale unui acord de confidențialitate sunt următoarele:
- Definirea informațiilor confidențiale – Contractul va fi caracterizat de această secțiune, care enumeră informațiile sensibile, ce au caracter confidenț Excepțiile includ informațiile care trebuie furnizate, fiind publice conform reglementărilor în vigoare, ori informații care necesită a fi dezvăluite în cadrul unei proceduri în justiție.
- Conținutul obligației – trebuie specificate care sunt acțiunile specifice de la care partea trebuie să se abțină (divulgarea, copiere, reproducere, utilizarea în alte scopuri.
- Durata obligației
- Răspunderea contractuală – de obicei ia forma despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate, fiind stabilit cuantumul despăgubirilor pe care partea în culpă va trebui să o achite în cazul încălcării obligației de confidențialitate.
Pentru mai multe informații sau orice întrebări suplimentare, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați:
➡ Telefon: (+4) 031 426 0745
📧 Email: office@grecupartners.ro
Suntem aici pentru a vă ajuta și pentru a oferi suportul nostru legal la toate situațiile dumneavoastră.
Așteptăm cu nerăbdare să discutăm cu dumneavoastră.