Modificarea cererii de chemare în judecată reprezintă facultatea recunoscută prin lege reclamantului, în cadrul unui proces civil, exprimând prerogativa acestuia de a opera schimbări cu privire la părțile, obiectul sau cauza cererii sale. Aceasta este reglementată în cadrul art. 204 NCPC, astfel:
(1) Reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului , în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.
(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când:
- se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
- reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii;
- se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;
- se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului
sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.
(3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. 1 poate avea loc numaicu acordul expres al tuturor părţilor.
De remarcat este faptul că, inclusiv trecerea primului termen de judecată, dacă toate părţile sunt de acord (pârâtul/pârâţii şi eventualii terţi intervenienţi – indiferent de forma în care au fost atraşi proces sau dacă au intervenit din proprie iniţiativă –, precum şi coparticipanţii în urma conexării), reclamantul poate să procedeze la modificarea acțiunii pe care a formulat-o.
Potrivit art. 30 alin. 5 NCPC, constituie cerere adiţională acea cerere prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare. Astfel, putem deduce faptul că dispozițiile art. 204 NCPC sunt incidente atât în cazul cererii de chemare în judecată, ci și în cazul altor cereri incidentale, care împărtășesc natura juridică a cererii de chemare în judecată, și, pe cale de consecință, că vor fi aplicabile și în cazul unor astfel de cereri.
În primul rând, art. 204 include în sfera modificărilor ce pot fi operate de către reclamant, prin cererea modificatoare, și propunerea de probe noi. Cu privire la acest aspect, reclamantul va trebui să se limiteze doar la a propune dovezi numai cu privire la modificarea adusă cererii inițiale.
Astfel, recomandabil este ca reclamantul să fie diligent și să solicite prin chiar acțiunea introductivă de instanță, adminstrarea tuturor dovezilor de care dorește să se folosească, întrucât, prin cererea modificatoare nu va putea solicita probe, în plus, decât strict în legatură cu modificarea operată.
Procedura după care va opera instituția modificării presupune faptul că, atunci când cererea este modificată înainte de primul termen de judecată la care reclamantul este legal citat, adică în perioada în care are loc procedura de verificare și regularizare a cererii, aceasta va fi comunicată pârâtului, care va fi obligat să depună întâmpinare cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat de instanță. De asemenea, este introdusă și o excepție de la regula comunicării actelor de procedură, în sensul că reclamantul va lua la cunoștință de cuprinsul întâmpinării de la dosarul cauzei.
Textul consacră momentul cel mai înaintat, până la care reclamantul poate opera această modificare, și anume primul termen la care acesta este legal citat, depășirea acestui termen fiind sancționată cu decăderea, cu excepția cazurilor în care celelalte părți consimt la modificare în mod expres și a celorlalte cazuri prevăzute expres și limitativ de lege. Momentul primului termen la care reclamantul este legal citat trebuie legat de o singură condiție: aceea ca reclamantul să fi fost, în mod efectiv și cu respectarea normelor legale incidente în materie, citat pentru primul termen. Citarea, legală sau nu, a pârâtului nu prezintă interes. Reclamantul nu s-ar putea prevala de o eventuală eroare, cu privire la citarea pârâtului, decât în situația în care aceasta s-ar fi produs și cu privire la el însuși.
În vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, dar și al dreptului părților de a avea acces neîngrădit la acest principiu, legiuiutorul a limitat posibilitatea modificării cererii de chemare în judecată la a putea fi efectuată doar în fața primei instanțe. Astfel, art. 478 alin. 3 NCPC prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza și obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. La rândul său, art. 494 NCPC arată că, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor care sunt cuprinse în prezenta secțiune.
Articolul 204 alin. 2 NCPC prevede patru cazuri în care cererea de chemare în judecată nu se socoteşte modificată şi nu se va da un nou termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute de reclamant în faţa instanţei, şi anume: situația în care reclamantul corectează eventualele erori materiale din cuprinsul cererii, cum ar fi redactarea greșită a străzii pe care se află situat un imobil, aceea în care reclamantul micșorează sau mărește cuantumul pretențiilor (aici trebuie avut în vedere faptul că reclamantul poate să modifice cuantumul pretențiilor rezultate din aceeași situație juridică), se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului, se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă. Cererea prin care se efectuează aceste modificări poartă și denumirea de cerere precizatoare.
Alineatul 3 al art. 204 prezintă situația în care cererea poate fi modificată după primul termen de judecată la care reclamantul este legal citat, chiar și cu privire la alte motive, decât cele prevăzute la alineatul 2, cu condiția ca, pentru acest fapt, să existe acordul expres al tuturor părților.
Cu privire la aceste prevederi, pot fi trase mai multe concluzii:
Prima dintre ele este aceea că acordul în vederea modificării, altfel tardive, a cererii de chemare în judecată, trebuie să fie expres. Acesta poate fi exprimat, fie verbal, în fața instanței de judecată, fie prin înscris. Împrejurarea că, din atitudinea pârâtului ar putea fi dedusă o lipsă de opoziție vis-a-vis de modificarea cererii, nu este de natură a produce efecte juridice, decât în sensul respingerii cererii de modificare.
Mai mult decât atât, dacă părțile nu sunt prezente la termenul la care reclamantul depune cererea modificatoare, instanța va dispune amânarea cauzei și comunicarea cererii modificate, punându-li-se în vedere să-și exprime poziția cu privire la modificare. Dacă aceștia nu se vor exprima, sau dacă vor da aviz negativ modificării cererii, instanța o va respinge ca tardivă. A doua concluzie care poate fi trasă cu privire la modificarea cererii de chemare în judecată după primul termen la care reclamantul este legal citat, cu acordul părților este aceea că textul nu face referire doar la pârât, ci și la persoanele care au intervenit în proces.
Dacă în cadrul procesului, există și intervenienți, pentrua opera în mod valid modificarea cererii de chemare în judecată este necesar să existe şi acordul expres al intervenienţilor, legea solicitând acordul expres al tuturor părţilor, iar nu numai pe cel al pârâtului.
O ultimă problemă care apare este momentul cel mai înaintat, în fața primei instanțe, până la care reclamantul poate să-și modifice cererea de chemare în judecată, având acordul expres al tuturor părților – momentul finalizării cercetării procesului sau modificarea ar putea fi efectuată și după deschiderea dezbaterilor în fond? Legat de acest aspect, prin interpretarea dispozițiilor art. 392 NCPC, dacă părțile declară că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei […], se poate concluziona faptul că modificarea poate avea loc numai până la finalizarea cercetării procesului. Dacă reclamantul ar dori să procedeze la modificarea cererii sale, chiar și având acordul tuturor celorlalte părți, cel mai îndepărtat punct, din punct de vedere cronologic, când poate face acest lucru, este acela în care instanța intreabă părțile dacă mai au alte cereri de forumulat, în vederea deschiderii dezbaterilor în fond.
64 comments
mihai cioaca
January 30, 2017 at 5:40 pm
formularea “pana la primul termen” include sau nu si ziua termenului, ziua prezentarii efective in fata instantei, sau cererea trebuie facuta pana la primul termen, adica anterior prezentarii in instanta?
Multumesc anticipat.
Grecu si Asociații
February 22, 2017 at 1:37 pm
Referitor la intrebarea pe care ne-ati adresat-o, va informam urmatoarele:
Formularea “pana la primul termen” include si ziua termenului, mai precis momentul la care va prezentati in fata instantei. Spre exemplu, modificarea cererii de chemare in judecata, care poate fi facuta conform dispozitiilor Noului Cod de Procedura Civila pana la primul termen de judecata, se face, in practica, de cele mai multe ori, chiar la primul termen fixat de instanta pentru judecarea cauzei.
Daca mai aveti intrebari sau orice alte nelamuriri, va rugam nu ezitati sa ne contactati.
O zi frumoasa,
Grecu si Asociatii
Cristian DUMITRU
June 21, 2017 at 8:56 am
Buna ziua,
Am primit si eu o astfel de citatie, de fapt o dubla citatie. In prima citatie eram anuntat ca sunt citat ca parat (deci… dat in judecata) intr-un proces in care, initial, reclamantul a dat in judecata un alt parat.
In cea de-a doua citatie se invoca articolul de lege aflat in discutie. Reproduc: ” Urmare a comunicarii cererii de introducere in cauza, cat si a cererii de chemare in judecata, va solicitam ca pana la termenul acordat la data de xx.xx.2017 sa va exprimati pozitia fata de aceasta cerere modificatoare a cererii de chemare in judecata, cu precizarea cuprinsa in art 204 al. 3 Cod proc . civila ca aceasta modificare peste termenul prevazut la art 204 alin 1 Cod proc. civila poate avea loc numai cu acordul expres al partilor.”l
Daca eu nu-mi dau “acordul expres” ce se intampla?
P.S.
Nici macar n-am vazut si nu stiu ce acte s-au depus la dosar?
Multumesc,
Cristian D.
Grecu si Asociații
June 23, 2017 at 10:38 am
Bună ziua!
Într-adevăr, așa cum ați observat din cuprinsul art. 204 alin. 3, cererea de chemare în judecată poate fi modificată de către reclamant doar până la primul termen de judecată la care acesta este legal citat. Peste acest termen, cererea poate fi modificată doar cu acordul expres al tuturor părților.
În situația în care vă aflați, fiind dat faptul că se impune acordul expres pentru modificarea acțiunii introductive, este suficient doar să nu vă exprimați acordul, pentru ca modificarea să fie respinsă ca tardiv introdusă. Cu atât mai mult va produce efecte în acest sens un eventual răspuns al dumneavoastră prin care vă exprimați în mod expres refuzul cu privire la modificarea cererii.
Totuși, având în vedere faptul că nu știți la ce se referă modificarea cererii de chemare în judecată, cel mai indicat ar fi să consultați dosarul (la arhiva instanței, cu cerere de studiu), pentru a vedea care este obiectul, atât al cererii de chemare în judecată, cât și al cererii modificatoare.
O zi plăcută!
T.Teodor
October 14, 2017 at 9:16 pm
Buna ziua,
Am formulat o actiune in revendicare imobiliara pentru un teren expropiat in 1967 chemand in judecata consiliul local. In intampinare acesta sustine ca nu s-ar afla in posesia terenului desi acesta face parte din domeniul public al orasului… Trebuie sa raspund la intampinare si va intreb, avand in vedere și faptul ca primul termen a trecut, daca considerati ca s-ar impune sa depun o cerere precizatoare precum ca actiunea mea este indreptată impotriva orasului ca unitatea administrativa ce detine posesia si subordonata CL? Ar putea constitui temei de respingere un motiv de genul, posesorul terenului este orasul nu consiliul in a carui subordine se afla?
Va multumesc!
O zi buna!
Grecu si Asociații
October 17, 2017 at 12:42 pm
Buna ziua,
Va multumim pentru interesul acrodat informatiilor oferite de noi.
Entitatea pe care dumneavoastra ati chemat-o in judecata nu are calitate procesuala pasiva in cauza de fata. Posibilitatea de modificare a actiunii prin schimbarea partii cu care va judecati se putea face doar pana la primul termen de judecata la care ati fost legal citat. In aceasta imprejurare, cererea de chemare in judecata cel mai probabil ca se va respinge, avand posibilitatea de a introduce o noua actiune inauntrul termenului de prescriptie intrucat instanta nu va intra pe fondul cauzei.
O zi frumoasa!
#GrecuSiAsociatii
T.Teodor
October 18, 2017 at 1:41 am
Buna ziua,
Nu stiu cum sa va multumesc pentru promptitudine, probabil m-ati salvat de la un esec.
Recidivez, si totusi terenul apartinand domeniului public de interes local care conform Legii nr.213/1998 art.1 apartine statului sau unitatii administrativ teritoriale, pe cine chem in judecată, orasul prin primar și consiliul local? Pentru a nu va irosi timpul nu am precizat la inceput ca alaturi de consiliul local am chemat in judecata și un vecin care a ocupat din teren, in aceasta situatie nu ar trebui instanta sa se pronunte asupra legalitatii titlului meu?
Cu deosebita considerație si regretul ca nu-mi permit sa va abordez altfel…
T.Teodor
Daniel Eugen
October 25, 2017 at 5:42 am
Prevederile art. 204 NCPC se aplica și contestației în anulare înaintată tribunalului spre judecare? La primul termen instanta s-a abținut și a fost amânat: primul termen se considera trecut sau nu, cu referire la condițiile de admisibilitate din art 204 NCPC?
Contestatorul poate solicita schimbarea obiectului contestației din art. 503 2 (3) in 503 2 (2) după ce a luat la cunoștință de întâmpinarea depusa de parata și în condițiile referitoare la primul termen detaliate mai sus? Mulțumesc
Grecu si Asociații
October 25, 2017 at 4:59 pm
Buna seara!
In situatia dumneavoastra, in care inteleg ca va aflati in rejudecare dupa apel si ca, la acest moment, doriti sa modificati cererea de chemare in judecata, cererea nu mai poate fi modificata.
Primul termen a fost acela din fondul primului ciclu procesual.
Pentru un raspuns mai aprofundat, in urma detaliilor pe care ar urma sa le furnizati, va rog sa ne scrieti pe adresa office@greculawyers.ro.
Multumesc!
Ion Anca
November 24, 2017 at 11:58 am
Buna ziua,
Pe data de 12.09.2017, am adjudecat un imobil prin licitatie publica. Termenul pana la care il puteau contesta debitorii a fost data de 29.09.2017. La data de 13.10.2017 mi s-a eliberat actul de adjudecare , dupa care am intabulat imobilul si am apelat la executarea silita pentru evacuare, iar instanta mi-a admis-o si astept redactarea ei. In urma cu 2 zile primesc o instiintare de la cadastru, prin care mi se aduce la cunostinta ca asupra imobilului s-a notat un litigiu , fiind inregistrat pe rolul instantei o contestatie impotriva procesului verbal de licitatie. Consultand portalul, am observat ca exista o contestatie , insa obiectul dosarului este contestatie la publicatia de vanzare aflat pe rolul BEJ Y, contestatori fiind sotii x, iar intimati BEJ Y si BEJA care a organizat licitatie, ultima modificare fiind la 17.10.2017. Interesandu-ma la judecatorie despre dosar, am aflat ca nu sunt parte in proces si ca la data de 29.09.2017 a fost inregistrata contestatia la publicatia de vanzare, insa ea a fost modificata, in sensul ca din eroare a fost trecut contestatie la publicatia de vanzare,cerand contestarea procesului verbal de licitatie, ( eroare materiala). Ce pot sa fac in acest moment? Astept sa fiu introdusa in cauza. In acel moment pot sa cer respingerea cererii, deoarece a fost tardiv introdusa? dupa mine, sunt doua capete de cerere, iar eroarea nu poate fi acceptata pentru ca s-a gresit obiectul cererii. contestatia publicatiei de vanzare este una, iar cea de licitatie este alta.
Multumesc
Ivascu Iulia
February 17, 2018 at 8:15 am
Buna dimineata,
Va multumesc anticipat pentru un raspuns.
Am incercat sa aflu un raspuns dar in afara de citarea ad literam a articolelor din cod si care pentru un neavenit nu spun prea mult, nimeni nu reuseste sa ma lamureasca.
Ce ar trebui ca sot neasociat sa cer si pe cine sa citez pentru ce mi s-ar cuveni, daca mi se cuvine ceva, din infiintarea in timpul casatoriei a unui SRL.
Precizez ca SRL ul a fost infiintat la inceputul casniciei 25 de ani in urma iar sotul nu muncea la acea data si a fost in tot acest timp unic asociat.
Cum se calculeaza veniturile sotului asociat daca acestea au provenit din dividentele obtinute din firma infiintata impreuna.
Inca odata va multumesc.
Grecu si Asociații
February 21, 2018 at 12:09 pm
Regimul juridic al partilor sociale este acela de bunuri comune, cat timp societatea a fost infiintata de unul din soti in timpul casatoriei, din fonduri comune. In consecinta, aceeasi este si situatia dividendelor.
Totusi, detaliile pe care ni le-ati furnizat sunt insuficiente pentru a putea sa formulam un punct de vedere detaliat.
Pentru o prezentare detaliata a solutiilor pe care le aveti la dispozitie, va rugam sa ne scrieti pe adresa office@graculawyers.ro.
Multumim!
Florin
March 1, 2018 at 7:40 pm
Buna seara.Am dat in judecata Consiliul Local in contencios.Instanta de contencios la primul termen a declinat dosarul catre civil.La primul termen in civil am formulat cerere completatoare dand in judecata si UAT-ul.Paratul Consiliu local prin avocat s-a opus.Instanta nu s-a pronuntat ,urmand ca la termenul viitor sa se pronunte dupa ce vom timbra actiunea.Se va aproba cererea sau se va respinge?
Grecu si Asociații
March 2, 2018 at 11:11 am
Buna ziua,
Art. 204 din Codul de Procedura Civila prevede urmatoarele:
“Reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.”
Dar nu va putem da un raspuns fara sa vedem dosarul cauzei. Va recomandam sa luati legatura cu un avocat.
O zi frumoasa!
Grecu si Asociatii
Cristina
March 19, 2018 at 6:18 pm
In cazul in care are loc schimbarea paratului, sunt in prezenta unei noi actiuni civile sau nu?
Grecu si Asociații
March 29, 2018 at 6:57 am
Buna ziua!
In cazul in care are loc schimbarea paratului in timpul procesului, suntem in prezenta unei veritabile modificari a actiunii, care este supusa prevederilor art. 204 alin. 1 din Codul de procedura civila. Astfel, daca modificarea are loc dupa primul termen de judecata, aceasta poate fi facuta numai cu acordul expres al tuturor partilor.
Grecu si Asociatii
Constantin P
May 5, 2018 at 2:28 pm
Buna ziua,
Am o problema mai grava referitor la doua actiuni pe L165/2013. Am fost reprezentat de o firma de avocatura care a formulat actiunile in ambele dosare in mod gresit(spre exemplu nu a chemat in judecata Comisia Municipiului Bucuresti de aplicare a legilor fondului funciar ci primarul general si primarul de sector) si catre instanta gresita Tribunalul Bucuresti in loc de Judecatoria de Sector. Tribunalul a respins actiunea ca inadmisibila(si-a declinat competenta in fata Judecatoriei de sector) unde urmeaza sa am un prim termen intr-un dosar iar in celalalt s-a amanat pentru a-mi numi un alt aparator(am cerut citarea mostenitorilor intrucat autorul initial al actiunii a decedat si termen pentru numirea unui parator). Intrebarea mea este: se mai pot modifica cele doua actiuni formulate gresit de aparatorul meu legal? In caz ca nu, ce se poate face pentru a-mi recupera totusi dreptul de proprietate? Pot sa-mi pierd drepturile din cauza unui caz de malpraxis clar(formularea gresita a actiunilor)?
Cu stima
Constantin P
Grecu si Asociații
May 8, 2018 at 7:23 am
Buna ziua!
Speta dumneavoastra presupune o cercetare mai amanuntita a documentelor aflate in mod concret la dosarul cauzei.
De principiu, cererea se poate modifica pana la primul termen de judecata, cu partile legal citate, moment care intelegem ca este depasit.
Ulterior acestui moment, pentru modificarea cererii, veti avea nevoie de acordul expres al tuturor celorlalte parti din dosar.
Ar mai fi si posibilitatea exercitarii unei actiuni separate, insa trebuie avute in vedere detaliile concrete de la dosar.
Sub aspectul cazului de malpraxis, aici discutam despre o chestiune delicata, cu privire la care se aplica aceeasi chestiune la care am facut referire mai sus, avem nevoie de detalii suplimentare pentru a aprecia daca ne aflam sau nu intr-un asemenea caz.
O zi frumoasa!
Grecu si Asociatii
Cristea Maria
June 4, 2018 at 8:39 am
Va rog exista un temei legal pentru a modifica in recurs pretențiile anterioare ?
Mai précis ma judec cu angajatorul pentru corectarea valorii de referinta sectoriala (o componentă a stabilirii salariului, altă componenta fiind coeficientul de multiplicare) de la 305 lei, la 405 lei, conform noilor reglementari la data formularii procesului.
Pe durata judecarii procesului aceasta s-a modificat la 421 , 26 lei.
Pot cere in recurs, luarea in considerare a aceastei noi valoari de referinta sectoriala de 421, 26 lei , fara sa ma trimita la noi instanta de fond !
?
Cu deosebita stima si multumiri,
Cristea Maria
Grecu si Asociații
June 11, 2018 at 6:55 am
Buna ziua,
Asa cum aratam si in articol, dispozitiile art. 204 din Codul de procedura civila arata ca:
“(1) Reclamantul poate sa-si modifice cererea si sa propuna noi dovezi, sub sanctiunea decaderii, numai pana la primul termen la care acesta este legal citat. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului, in vederea formularii intampinarii, care, sub sanctiunea decaderii, va fi depusa cu cel putin 10 zile inaintea termenului fixat, urmand a fi cercetata de reclamant la dosarul cauzei.
(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta cand:
1. se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii;
2. reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii;
3. se solicita contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit in cursul procesului;
4. se inlocuieste o cerere in constatare printr-o cerere in realizarea dreptului sau invers, atunci cand cererea in constatare este admisibila.
(3) Modificarea cererii de chemare in judecata peste termenul prevazut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor partilor.”
Asa cum observati, una din exceptiile de la regula generala consfintita la alineatul 1 este situatia in care reclamantul (dumneavoastra) modifica valoarea pretentiilor initial formulate pe parcursul procesului. In acest context, nu se considera ca opereaza o modificare a actiunii introductive, ci o precizare a acesteia, care poate avea loc chiar si in recurs.
O zi frumoasa!
Grecu si Asociatii
Robert Vochita
June 28, 2018 at 7:41 am
Buna ziua ,
As dorii sa depun o cerere suplimentara la actiunea principala ca urmare intampinarii paratei si a depunerii unei cereri reconventionale .
Care ar fi termenul de depunere legat de raspunsul la intampinare , intampinare cerere reconventionala si primul termen de judecata.
Grecu si Asociații
July 4, 2018 at 9:18 am
Buna ziua!
Intelegem faptul ca, dupa inregistrarea actiunii dumneavoastra, parata a formulat intampinare si cerere reconventionala, fapt care impune ca dumneavoastra sa va modificati cererea initiala.
Potrivit art. 204 din Codul de procedura civila, puteti face aceasta modificare, pana la primul termen de judecata la care sunteti legal citata.
Daca insa a fost depasit acest termen, textul de lege va da dreptul de a preciza cererea daca:
1.se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii;
2.reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii;
3.se solicita contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit in cursul procesului;
4.se inlocuieste o cerere in constatare printr-o cerere in realizarea dreptului sau invers, atunci cand cererea in constatare este admisibila.
Daca modificarile sunt de alta natura, iar termenul mentionat este depasit, aveti nevoie de acordul expres al paratului.
Multumesc! O zi buna!
M. MARCEL
September 15, 2018 at 12:19 pm
Prin cererea modificatoare se poate face o recalificare a căii de atac? Am declarat recurs, care va fi respins ca inadmisibil (fiind vorba de o contestație la executare), dar până la primul termen vreau să recalific din recurs în contestație în anulare.
Grecu si Asociații
September 19, 2018 at 1:46 pm
Buna ziua!
Din informatiile pe care le furnizati, intelegem ca sunteti intre momentul formularii caii de atac (recurs) si primul termen.
Cat timp dispozitiile art. 204 se refera la orice modificare a actiunii, apreciem ca puteti incerca modificarea tipului de cale de atac, urmand ca instanta sa decida.
De mentionat este ca aveti si posibilitatea inregistrarii direct a contestatiei in anulare, printr-o cerere separata, pentru a evita orice risc (desigur, daca mai sunteti in termen).
Pentru mai multe detalii, va rugam sa ne scrieti la office@greculawyers.ro.
Va multumim!
Grecu si Asociatii
Trifan Vasile
October 25, 2018 at 9:37 pm
Buna seara, Ma numesc Trifan Vasile, sunt din Tg.-Mures si vin cu o intrebare: -am pe rol o actinue in constatare-perimarea a trei dosare de executare silita, la care in prima instanta mi-a fost respinsa cererea, am depus în termen, Apel dar din nefericire la redactarea cererii de Apel, in la inceputul textului am gresit numarul de dosar-efectiv am folosit ca model o alta cerere si din neatentie a ramas vechiul numar de dosar, dar in rest tot continutul Apelului se refera la speta in cauza. Intimata a depus Intampinare prin care am cerut repsingerea cererii de Apel, invocand faptul ca am trecut invocat un dosar-care are ala speta, dar in care sutem parte- invocad bine numarul de Hotarare atacata. Am depus o Cerere cmplectatoare prin care am venit cu precizarea numarului corect de dosar a carie hotarare o atacam. Reprezentantul intimaltei a facut o noua intampinare in care solicta respingerea precizarii de actiune invocand prevederile art.468(1)ncpc,470(3), 469 ncpc. Ce pot invoaca pentru admiterea apelului ? Sunt pensionar, am porire pe jumatate de pensie si efectiv trebuie sa imi fac singur apararea neavand posibilitatea materiala de a-mi angaja un aparator
Grecu si Asociații
October 29, 2018 at 1:19 pm
Buna ziua,
Conform art. 470 alin 1 lit.b din Codul de procedura civila, una din conditiile obligatorii pentru formularea cererii de apel este indicarea corecta a hotararii atacate cu apel.
Din cele relatate de dvs., s a indicat in mod eronat doar numarul de dosar in care a fost pronuntata hotararea apelata, nu si numarul hotararii propriu zise. Astfel, avand in vedere unicitatea unei hotarari judecatoresti si modalitatea in care ele sunt numerotate in registrul de hotarari al instantei (nu exista doua hotarari care sa poarte acelasi numar, numerotarea facandu se in ordinea cronologica a mentionarii lor in registrul de hotarari), este evident ca mentionarea gresita a nr de dosar este doar o eroare materiala, neputand afecta valabilitatea si legalitatea cererii de apel.
Fiind vorba despre o simpla eroare materiala, instanta de apel va trebui sa ia act de aceasta precizare la primul termen de judecata.
O zi frumoasa!
Grecu si Asociatii
Mititelu Ana Maria
December 16, 2018 at 9:03 pm
Buna seara,
Am o contestatie la executare ,primul termen fiind pe 09ian 2019,în contestatie am cerut anularea dar am uitat sa cer si repunerea in situatia anterioara,având pusă poprire .
Pot să cer acum acest lucru ca sa se judece în același timp ,să nu mai fac alt proces daca mi se da câștig de cauză,și cum pot sa o fac si daca mai trebuie să plătesc ceva taxe timbru pt aceasta cerere. Va multumesc.
Grecu si Asociații
December 23, 2018 at 4:17 pm
Buna ziua!
Cererea introductiva poate fi modificata pana la primul termen de judecata. In cazul dumneavoastra, in cazul in care prin poprire v-au si fost retrase sume de bani, sa completati cererea cu un nou capat, respectiv intoarcerea executarii.
Multumim! Sarbatori fericite!
Grecu si Asociatii
Sorin
December 18, 2018 at 8:31 am
Sunt reclamant intr-o cauza in contencios administrativ. Instanta mi-a cerut sa depun raspuns la intampinare. Intrcat paratul a ridicat ca exceptie lipsa celor asupra carora am facut plangerea la institutia respectiva,(institutia fiind paratul) ca raspuns la intampinare i-am chemat in judecata in calitate de parati si pe cei indicati in intampinare de paratul care este o anumita institutie pein art.204 ncpc. Normal era ca in trei zile judecatorul sa stabileasca primul termen de judecata de la depunerea raspunsului la intampinare dar am inteles de la grefa ca s-au trimis de data aceasta si celorlalti parati toate actele depuse in copie la dosar urmand ca sa faca si ei intampinare. In cazul acesta primul termen va fi fixat abia dupa ce si ceilalti parati vor face intampinarile lor, pe urma eu voi face un nou raspuns la intampinare si abia apoi in trei zile se va fica primul termen de judecata?
Grecu si Asociații
December 19, 2018 at 3:36 pm
Buna seara,
In mod normal, termenul de judecata se stabileste in termen de 3 zile dupa ce se depune la dosar raspunsul la intampinare, asa cum ati mentionat si dumneavoastra. Insa, avand in vedere ca prin raspunsul la intampinare ati extins practic cadrul procesual, prin chemarea in judecata si a altor persoane in calitate de parati, cel mai probabil instanta a luat act de aceasta modificare a cererii de chemare in judecata si a dispus comunicarea actelor si catre acesti parati, aplicand in mod corespunzator prevederile art. 204 Cod procedura civila.
In aceasta situatie se va continua procedura de regularizare si fata de acestia, urmand a se stabili primul termen de judecata dupa ce se vor depune intampinarile paratilor si raspunsul dvs. la intampinari, daca veti aprecia necesar.
O seara frumoasa,
Grecu si Asociatii
Balc Silviu
February 12, 2019 at 10:42 am
Buna ziua. Am o sentinta a instantei de apel intr un dosar ce are ca obiect reziliere contract, evacuare si pretentii.Instanta de apel a admis apelul paratului si a dispus retinerea cauzei pentru evocarea fondului si a dat un nou termen de judecata.
Pot sa precizez cererea de chemare in judecata in acest moment ?intre timp a crescut perioada pentru care papartul este debitor dar si suma.Va multumesc anticipat.
Grecu si Asociații
February 12, 2019 at 2:35 pm
Buna ziua,
Dat fiind cadrul procesual in care va aflati in momentul de fata (apel) posibilitatea de a modifica cererea de chemare in judecata este interzisa prin normele procedurale imperative regasite la art. 204 CPC, modificarile privind majorarea sau micsorarea cuantumului obiectului cererii poate fi ceruta doar in prima instanta.
Totodata, aceasta imposibilitate este prevazuta si de efectul devolutiv al apelului prin care partile nu mai pot schimba cadrul procedural stabilit in fata primei instante.
Cu toate acestea, in cazul in care solicitati venituri, rate, dobanzi ajunse la termen si orice alte despagubiri ivite dupa pronuntarea hotararii primei instante veti putea invoca exceptia de la principiul efectului devolutiv al apelului reglementat prin dispoztiile art. 478 alin (5)CPC.
O zi minunată
Grecu și Asociații
gheorghe
February 21, 2019 at 10:01 am
Buna ziua,
Nu cumva art 204 se bate cap in cap cu art 132 cpc ? Am o speta in care s-a dat termen pentru a se modifica cererea de chemare in judecata, si introduce şi cita în cauză alti pârâţi printr-o cerere de modificare/completare a cererii introductive de instanta.
” Art. 132
(1)La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.”
Grecu si Asociații
February 22, 2019 at 5:23 pm
Buna ziua,
Cele doua articole invocate de dumneavoastra, respectiv art. 204 Noul Cod de procedura civila- Modificarea cererii de chemare in judecata si art. 132- Infatisari si dezbateri Vechiul cod de procedura civila reglementeaza aceeasi institutie, respectiv posibilitatea reclamantului ca pana la primul termen de judecata sa isi poata modifica cererea de chemare in judecata.
Cele doua articole indicate de dumneavoastra au o aplicabilitate dinstincta in functie de data inceperii procesului civil. Daca procesul a inceput inainte 15 februarie 2013 va fi aplicabil art. 132-Infatisari si dezbateri, daca actiunea a fost introdusa dupa data de 15 feburarie 2013, va fi aplicabil art. 204 Cod de procedura civila.
Instanta a aplicat in mod corect dispozitiile art. 204. Reclamantul a indicat prin cererea modificatoare noi parati pe care doreste sa ii atraga in litigiul respectiv, amanand cauza si dandu-le acestora posibilitatea de a depune intampinare.
O zi frumoasa
Grecu si Asociatii
Apur Adina
February 22, 2019 at 7:35 pm
Buna ziua,
Va rog sa-mi scuzati redundanta neclaritatii, caci poate n-am inteles, dar as vrea sa stiu daca o cerere de apel poate fi modificata in sensul clarificarii cererii initiale. Initial am cerut anularea partiala a hotararii ce admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia tardivitatii, iar acum doresc admiterea apelului pentru anularea in tot a celor doua exceptii invocate. Multumesc.
Grecu si Asociații
February 25, 2019 at 9:27 am
Buna ziua,
Referitor la intrebarea dumnevoastra, mentionam ca, o cererea de apel poate fi precizata in termenul prevazut de art. 204 Cod de procedura civila.
De asemenea, sentinta de fond nu poate sa admita concomitent 2 exceptii, respectiv exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia tartivitatii, cu siguranta, s-a admis o singura exceptie.
In continuare se va discuta cererea de apel si daca se va admite se va desfiinta sentinta din fond si instanta va trece la analiza celei de-a doua exceptie. Caz in care apararile formulate de dumnevoastra cu privire la aceasta exceptie vor fi luate in considerare.
Apelul formulat impotriva unei sentinte prin care a fost admisa prima exceptie nu inseamna renuntarea la apararile pentru exceptia a doua.
O zi frumoasa,
Grecu si Asociatii
maria
April 18, 2019 at 4:53 pm
Buna seara. A fost deschisa o actiune civila avand ca temei juridic de drept ,,imbogatirea fara justa cauza”, a fost respinsa actiunea pe fond ,motivandu-se ca nu sant indeplinite conditiile imbogatirii fara justa cauza,fiind incidente disp. art. 1348 c civ, , iar cererea de restituire nu poate avea ca fundament juridic decat raspunderea contractuala. Intrebarea mea este:In cererea de apel se poate schimba temeiul de drept sau petitul actiunii? Mai are rost sa fac apel sau fac o noua actiune avand ca obiect raspunderea contractuala? Ce pot face in cazul asta? Va rog sa-mi oferiti un sfat /sugestie . Multumesc frumos.
Grecu si Asociații
April 19, 2019 at 10:35 am
Buna ziua,
Potrivit dispozitiilor art. 478 alin. 3 NCPC, in apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza si obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot formula pretentii noi. Desi in aparenta cauza este aceeasi, obiectul dedus judecatii este totusi diferit, avand in vedere ca se analizeaza aspecte complet diferite si conditiile raspunderii civile contractuale. Recomandarea noastra este sa introduceti o noua actiune, daca va aflati in termenul de prescriptie. In cazul in care creanta s-a prescris, puteti consulta un specialist pentru a studia totusi speta, hotararea si a vedea daca intr-adevar nu se invocase contractul de la fond si nu se poate interpreta in apel ca instanta prin rolul sau activ trebuia sa recalifice cererea. Daca va putem fi de ajutor, nu ezitati sa ne contactati.
O zi frumoasa!
Grecu si Asociatii
Ovidiu
April 22, 2019 at 12:49 pm
Buna Ziua! cu permisiunea dvs, doresc sa ma lamuriti, daca din cuprinsul Intampinarii si dupa ce am depus Raspunsul la Intampinare, reclamantul mai poate reveni si depune , Cererea de modificare a pretentiilor? Si a II-a intrebare, cu cate zile inainte de primul termen de judecata trebuie depusa?
Multumesc anticipat de raspuns.
Grecu si Asociații
May 13, 2019 at 7:32 am
Buna ziua,
Modificarea unei cereri se poate face pana cel tarziu la primul termen de judecata cu partile legal citate.
Recomandarea este de a depune la instanta si de a o comunica direct si partilor din dosar pentru ca acestea sa aiba timp sa ia la cunostinta continutul si sa formuleze aparari. Nu mai putin de 5 zile.
Multumim!
Grecu si Asociatii
Bogdan
April 30, 2019 at 11:39 am
Buna ziua
In procesul de anulare a autorizatiei de constructie au facut cerere de interventie principala si ceilalti vecini
In cazul in care vor fi admisi , avand in vedere ca procesul inca nu este judecat pe fond, vor putea solicita si o modificare a cererii principale printr-un petit accesoriu?
Mentionam ca urmeaza ca instanta sa se pronunte pe exceptii si calitatea procesuala a partilor urmand apoi judecarea pe fond
Vecinii, au calitate procesuala activa de a solicita demolarea constructiei ca petit accesoriu anularii autorizatiei, in contencios administrativ?
Grecu si Asociații
May 13, 2019 at 7:29 am
Buna ziua,
Modificarea unei cereri se poate face pana la primul termen cu partile legal citate. In teorie, exista posibilitatea de a putea solicita un petit accesoriu, insa doar care are stransa legatura cu dreptul principal.
Da, exista calitate procesuala de partea tuturor vecinilor care au un contract de vanzare pentru o proprietate in imobilul a carei demolare se solicita.
Multumim!
Grecu si Asociatii
bogdan
April 30, 2019 at 3:26 pm
Buna ziua
Intervenientii in interes propriu pot solicita adaugarea unui petit acesoriu cererii principale?
Demolarea constructiei ca petit accesoriu ( art 123 cpc ) anularii autorizatiei de constructie, este de competenta tribunalului – contencios administrativ?
multumesc
Grecu si Asociații
May 13, 2019 at 7:28 am
Buna ziua,
Daca interventia este principala, adica pretindeti un drept pentru sine care este strans legat de dreptul dedus judecatii, puteti adauga un petit precum cel indicat de dumneavoastra avand, asa cum spuneam mai sus, stransa legatura cu primul. Daca interventia este accesorie, adica sprijiniti dreptul uneia dintre parti, nu puteti adauga nimic suplimentar, in afara de motivele pe care va intemeiati.
Ca si competenta, cererea accesorie se judeca la aceeasi instanta competenta sa judece cererea principala.
Multumim!
Grecu si Asociatii
Rentea Aurel
February 5, 2020 at 10:06 pm
Bună seara! Am primit o citație de divorț depusa de soție, prima înfățișare o avem pe 11.02.2020 ora 9.
Menționez ca eu nu sunt de acord cu divorțul soția sia loat și avocat, eu nu am avocat, avem și un copil minor împreună de 5 anișori. Întrebarea mea e cum pot sa cer o amânare, pot sa cer amânare pentru împăcare chiar dacă soția nu vrea?
Sau alt motiv și de câte ori pot cere amânarea. Va mulțumesc.!
Grecu si Asociații
February 28, 2020 at 1:01 pm
Buna ziua.
Puteti solicita amanarea cauzei pentru angajarea unui aparator. Daca o parte are avocat si una nu are se creaza o disproportie in ceea ce priveste egalitatea de arme intr-un proces si ar trebui sa va acorde un termen sa va angajati si dumneavoastra un avocat. Succes!
Va multumim!
Echipa Grecu si Asociatii
Florin
June 26, 2020 at 11:25 pm
Bună seara, am dat în judecată Casa de pensii MAI și Comisia de contestații pensii din MAI pentru anularea deciziei de pensionare. A venit întâmpinarea din partea comisiei de contestații pensii și am constatat că Dna avocat a uitat să solicite și anularea Hotărârii date de către comisia de contestații și astfel comisia de contestații propune tribunalului ca la primul termen sa fie anulată acțiunea mea in instanță din cauza inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a MAI.
Mai pot modifica cererea de chemare în judecată și să solicit și anularea Hotărârii a comisiei de contestații ținând cont că au trecut cele 30 de zile in care trebuia să atac in instanță hotărârea acelei comisii?
Precizez că solicitarea cu toate datele, hotărâri, contestatii au fost făcute la început în termen legal.
Acum după mai bine de patru luni de zile, pot sa modific cererea de chemare în judecată, solicitand și anularea hotărârii comisiei de contestații, care nu a fost solicitată la început în timpul legal(30 zile)de către dna avocat?
Până la primul termen de judecată mai am doua luni de zile.
Vă mulțumesc anticipat!
Grecu si Asociații
July 13, 2020 at 9:19 am
Buna ziua,
Cererea de chemare in judecata poate fi modificata pana la primul termen la care partile sunt legal citate. Astfel, aveti posibilitatea suplimentarii petitului prin introducerea unui capat de cerere privind anularea Hotararii date de catre comisia de contestatii din cadrul MAI.
In ceea ce priveste admisibilitatea acestui capat de cerere, s-ar putea argumenta faptul ca anularea decurge in mod logic si firesc, din obiectul cererii.
Cu toate acestea, si in considerarea faptului ca termenul de 30 de zile de la comunicare in care trebuia solicitata anularea Hotararii comisiei de contestatii a fost depasit, sansele sunt ca instanta sa respinga drept inadmisibil acest capat de cerere, ca urmare a operarii decaderii.
O zi frumoasa!
Grecu & Asociatii
Andrei
July 15, 2020 at 5:14 pm
Bună ziua, cât mai curând dacă-mi raspundeti, doresc sa schimb avocatul până la primul termen, se poate?
Nu am primit contract și nici chitanță cu suma plătită, plus că nu a demonstrat și formulat corect cererea de chemare în judecată!
Îmi pot recupera banii plătiți?
A făcut doar cererea de chemare și atât, și nici aceea cum trebuie!
Mulțumesc, aștept neapărat dacă aveți timp !
Grecu si Asociații
July 20, 2020 at 3:14 pm
Buna ziua,
Avocatul poate fi schimbat oricand in cursul procesului, nu exista nicio restrictie in acest sens.
Din pacate, asupra celorlaltor aspecte nu va putem oferi un raspuns. Sunt aspecte delicate ce tin de relatia dintre dvs. si dl. avocat si nu ne putem pronunta asupra lor, recuperarea banilor depinzand in concret si de activitatea prestata de acesta si de limitele in care ati convenit reprezentarea.
Multumim.
Echipa Grecu si Asociatii
Daniela Vasile
September 16, 2020 at 11:21 am
Buna ziua,
Am un proces in instanta in care am reclamat pe cineva, care are alta denumire decat cea pe care o am trecut-o eu in cererea de chemare in judecata.
M-am prezentat la primul termen in instanta in calitate de reclamat. S-a constatat ca, in calitate de reclamant nu am chemat in judecata firma care trebuie.
Pot sa o mai schimb, in sensul largirii cadrului procesual, fara a cere acordul partilor?
Multumesc.
Grecu si Asociații
September 23, 2020 at 9:15 am
Buna ziua,
Modificarea cererii de chemare in judecata, in sensul introducerii in cauza a unui nou parat, dupa primul termen de judecata, nu mai poate fi admisa de catre instanta fara acordul expres al tuturor celorlalte parti. Cel mai probabil, instanta va invoca din oficiu lipsa calitatii procesuale pasive a paratului si va respinge cererea. Cea mai buna solutie este sa introduceti din nou cererea de chemare in judecata impotriva societatii cu care aveti raportul contractual.
Multumim.
Echipa Grecu si Asociatii
Cimpuleanu Ionut
November 10, 2020 at 9:07 am
Am un proces de partaj in care am calitatea de parart.. Initial reclamanta a cerut 50% din masa partajabila iar mult dupa primul termen 70% cerere respinsa de instanta.. A formulat apel.. motivand art 204 alin 2 pct 2…are vreo sansa?
Grecu si Asociații
November 13, 2020 at 2:28 pm
Buna ziua,
De principiu cererile de chemare in judecata pot fi modificate pe parcursul procesului, insa doar in anumite conditii. Astfel pentru a va putea ajuta cu un raspuns, avem nevoie de mai multe detalii privind speta dumneavoastra. In acest sens va asteptam sa ne transmiteti un e-mail pe adresa office@greculawyers.ro in care va rugam sa ne lasati si numarul de telefon sa va putem contacta mai usor.
Echipa Grecu si Asociatii
Constantina
December 14, 2023 at 8:56 am
Bună ziua,
Vă rog dacă se poate să mă ajutați cu un răspuns în următoarea situație.
La termenul primei citații primite s-a pus în discuție doar excepția competenței teritoriale a instanței, care a fost respinsă, și prin hotărâre stabilește termen de fond.
Am primit citație pentru fond în care spune că părțile pot depune înscrisuri.
Cred că am formulat greșit cererea solicitând obligarea ambilor pârâți la întocmirea unui document care depinde de ceea ce face doar unul dintre ei pentru a putea fi emis de celălalt.
Nefiind de profesie nu am dat importanță la ce și cine să facă fiecare, pentru că interesul meu este doar să obțin acel document, nu să dau eu indicații celor care trebuie să facă asta pentru că sarcinile fiecăruia sunt menționate în lege și pârâții trebuie să le cunoască și să le respecte. Dar citind mai multe spețe am văzut că judecătorul trebuie”să dea” hotărârea așa cum s-a cerut, altfel pârâții pot contesta hotărârea.
Se mai poate face precizare la primul termen de fond? Sau înaintea acestui termen?
Menționez că nu am avocat, nici studii de specialitate și nici posibilitatea de angaja.
Mulțumesc!
Grecu și Asociații
December 21, 2023 at 1:54 pm
Buna ziua,
Situatia dvs. este reglementata de Art. 204 Cod Procedura civila care stabileste faptul ca Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat de către instanța competentă. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării. Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii. Ulterior, modificarea cererii de chemare în judecată peste primul termen poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.
Astfel, la primul termen în fața instanței competente veți putea face mențiunea prezentată de dvs. și veți putea explica instanței cine doriți, mai exact, să emită actul solicitat și ce pretenții aveți de la celălalt pârât.
O zi frumoasă vă dorim!
Echipa Grecu Partners
Alexandra Maria
January 16, 2024 at 6:20 pm
Bună seara!
Astăzi am avut prima înfățișare într-un proces de ieșire din indiviziune, în care sunt chemata ca pârâtă. Am fost prezentă în sala, dar avocata reclamantei a depus o cerere de modificare, astfel ca doamna președinta a comunicat noul termen. Precizez ca nu am depus Intampinare considerand ca îmi voi exprima pretentiile personal.
In situația data mai pot trimite un înscris? Dacă da, în ce termen și cum sa se intituleze?
Va mulțumesc,
Alexandra Maria
Grecu Partners
February 7, 2024 at 3:26 pm
Bună ziua!
Mulțumim pentru solicitarea transmisă! Termenul de depunere al întâmpinării este de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată. Ca excepții prevăzute de lege, sunt proceduri speciale în care întâmpinarea se dispune în alt termen, spre exemplu în materia achizițiilor publice sau a ordonanței de plată, în 3 zile înainte de primul termen. În situația menționată de dvs, pare că ar fi vorba despre o modificare a cererii de chemare în judecată, urmând ca o nouă comunicare a acesteia să aibă loc. Menționăm însă faptul că pe tot parcursul procesului puteți depune note scrise în care să faceți anumite precizări în ceea ce privește cauza dvs, indiferent de expirarea termenului pentru depunerea întâmpinării. Dacă aveți și alte întrebări sau doriți să vă oferim suportul nostru în acest sens, nu ezitați să ne contactați. Mulțumim și vă urăm o zi frumoasă în continuare!
Grecu Partners
Pentru orice întrebări suplimentare, vă rugăm să ne contactați la:
Telefon: (+4) 031 426 0745
Email: office@grecupartners.ro
Iulia
February 23, 2024 at 2:17 am
Bună seara.
În 2017 am avut un proces pt despăgubiri… benef. nerealizat lipsa de folosință teren agricol. Probe, înscrisuri statistică INS și un martor. A fost respinsa cereeea pt că CLFFunciar a depus pvpp fictive neavizate… A fost respins și apelul în 2019 și contest în anulare și o Revizuire pe unul din motive. La cedo s-a constatat încălcarea art 1 din protocol 1 la Conv.
În această situație în cazul unei Revizuiri a dec apelului din 2019, acum se mai poate solicita de către noi refacerea probatoriului de la fond sau o expertiză pt determinarea prejudiciului, sau actualizarea sumelor solicitate prin acțiunea Introdusă la fond ?! Prin Cererea de Revizuire se solicită sau prin solicitare în fata instantei după admiterea cererii de Revizuire? Care ar fi procedura?
Vă mulțumesc pentru profesionalism!
Grecu Partners
March 16, 2024 at 4:23 pm
Bună ziua!
Procedura prevede ca prim pas dezbaterea exclusivă a cererii de revizuire, pe baza motivelor prezentate. În cazul admiterii cererii de revizuire, instanța schimbă în tot sau în parte hotărârea atacată, rejudecând apelul în cazul dvs. În rejudecare se pot solicita și admite refacerea probatoriului de la fond, o expertiză. Actualizarea sumelor solicitate la fond se poate obține prin expertiză.
Vă dorim o zi frumoasă! În cazul în care aveți nevoie de mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la: (+4) 031 426 0745
Ionita Nelu
March 4, 2024 at 4:36 pm
Buna ziua!
Ma aflu in timpul unui proces pe litigii de munca.Am fost concediat cu art.65 prin desfintarea postului din motive neimputabile.Au trecut doua sedinte de judecata si abia acum am observat ca nu mi s-a respectat nr.minim de preaviz de 20 zile si nici preavizul de 45 zile prevazut in RI pentru functia de conducere, sector privat.Mai pot solicita instantei acceptarea acestor noi contestatii pana la urmatoarea sedinta? Inca se administreaza probe cu inscrisuri care vor fi depuse in sedinta urmatoare, nu modific pretentia de judecata, cer in continuare anularea deciziei de concediere.Multumesc !!!
Grecu Partners
March 16, 2024 at 4:26 pm
Bună ziua!
Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În cazul dvs., solicitați instanței același lucru dar vă suplimentați argumentele. Din moment ce nu aveți solicitări noi și nici probe noi, documentele din care rezultă cele spuse de dvs. sunt deja la dosarul cauzei. Vă sfătuim să prezentați aceste argumente suplimentare printr-un act scris denumit “note scrise” sau “note de ședință” prin care “înțelegeți să aduceți la cunoștință instanței următoarele aspecte suplimentare față de argumentele din cadrul cererii de chemare în judecată”.
Vă dorim o zi frumoasă! În cazul în care aveți nevoie de mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la: (+4) 031 426 0745
Ilie
March 5, 2024 at 8:48 pm
Buna seara.
Va rog sa ma ajutati cu niste raspunsuri si pentru acestea va multumesc din suflet anticipat.
Speta mea:
Sotia a intentat divort in august 2023, termenul este in 10 aprilie 2024. Avem un copil minor de 11 ani.
Actiunea introdusa de sotie (fara sa stiu acest lucru) este bazata pe acordul partilor cu urmatoarele capete de cerere: autoritate parinteasca comuna, locuinta minorei la domiciliul mamei, pensie intretinere 25% din venituri pana la 18 ani, revenirea la numele anterior casatoriei, solicita cheltuieli de judecata.
Am formulat intampinare prin care am declarat ca sunt de acord cu divortul prin acordul partilor, precum si cu toate capetele de cerere (nu am facur referire la cheltuielile de judecata).
Pana in decembrie 2023 am locuit impreuna cu sotia si copilul in casa proprietate comuna, ulterior sotia cu minora au plecat de buna voie din casa si s-au mutat in chirie.
Casa este construita in timpul casatoriei, finalizata de curand, dar nereceptionata si neintabulata. Pe autorizatia de construire suntem amandoi. Atat eu cat si sotia in buletine avem domiciliul la parintii fiecaruia (alte localitati).
Terenul pe care este construita casa este cumparat de amandoi inainte cu un an de casatorie in cota de 1/2 fiecare.
In conditiile date va rog sa ma ajutati cu raspunsuri la urmatoarele intrebari:
1. Dupa divort, daca sotia nu mai doreste sa locuim impreuna, in ce conditii legale ar putea reveni in casa si eu ar trebui sa evacuez locuinta. Mentionez ca in cerere nu a solicitat atribuirea beneficiului locuintei comune.
O mai poate face pana la termenul de judecata?
2. Are vreo relevanta faptul ca, casa este nereceptionata si neintabulata, niciunul dintre noi nu avem domiciliul in buletine acolo? Ma refer la faptul ca din aceasta cauza sa nu fi cerut atribuirea beneficiului locuintei comune?
3. Daca pana la primul termen sau in timpul sedintei va cere atribuirea beneficiului locuintei comune am dreptul sa solicit un nou termen pentru a-mi pregati apararea?
4. Mentionez ca actele originale ale casei si terenului (Contract VC teren cota 1/2 fiecare inainte de casatorie, autorizatie contruire casa, proiect tehnic) sunt la ea, am si eu copii xerox. Ar putea face ceva fraudulos si fara consimtamantul meu (receptie casa, sa-si faca domiciliul acolo, intabulare) sa-si creeze avantaje la divort/partaj (partajul nu este introdus).
5. La termenul de judecata pot solicita program vizitare minor? (nu am facut cerere reconventionala pentru acest lucru).
6 Sotia a solicitat in cererea de divort ancheta sociala la adresa casei proprietate comuna (nereceptionata si neintabulata), instanta a solicitat ancheta sociala primariilor localitatilor unde avem noi domiciliile in buletin (localitati diferite de cea unde este casa). Se va mai face ancheta sociala unde a solicitat sotia (casa unde am locuit impreuna si acum locuiesc doar eu?
In speranta ca voi primi raspunsuri profesioniste, VA MULTUMESC DIN SUFLET SI VA DORESC MULTA SANATATE.
Grecu Partners
March 16, 2024 at 4:27 pm
Bună ziua!
Cererea de chemare în judecată poate fi modificată până la primul termen de judecată. În cazul în care cererea este modificată, modificările se comunică la primul termen de judecată, iar pârâtul are dreptul să solicite amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de modificări și să își pregătească apărarea. Nu considerăm că ar putea să o ajute pe reclamantă în niciun fel faptul că deține actele terenului/autorizație de construire. Programul de vizitare minor ar fi putut fi solicitat în termenul de depunere a întâmpinării printr-o cerere reconvențională. Puteți investi instanța cu o altă cerere care se va judeca separat. Ancheta socială va fi făcută la adresele indicate de instanța de judecată. Instanța poate suplimenta aceste anchete ulterior, dacă descoperă că acolo nu locuiesc părțile sau minorul.
Vă dorim o zi frumoasă! În cazul în care aveți nevoie de mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la: (+4) 031 426 0745