În practica, întâlnim diferite modalități de asociere între persoane fizice sau juridice care activează într-un anumit domeniu de business și care aleg sa devină parteneri de afaceri prin intermediul unei investiții, cele mai folosite forme de asociere în afaceri fiind societatea cu răspundere limitată (SRL) și asociația non-profit.
Problema intervine în cazul în care aporturile acestora la capitalul social deținut de fondatori sunt diferite, spre exemplu, un asociat fondator aduce ca și aport numele și know-how-ul și cel care dorește să investească aduce o fiananțare considerabilă. Pe de alta parte, modalitatea de cooptare a unor asociati ce doresc sa investească, nu se poate realiza daca aceștia doresc sa aduca drept aport prestațiile în muncă, ce nu pot conduce la formarea sau majorarea capitalului social conform art.16 din Legea nr.31/1990.
Fiind mai multi factori care influențează modalitatea de asociere și implicațiile legale ulterioare, este recomandat ca toate aceste aspecte să se regăsească intr-un acord societar (Shareholders’ Agreement) care este un contract distinct de actul constitutiv, de natură contractuală, cu toate consecinţele care derivă dintr-o asemenea calificare, fiind o manifestare a libertăţii contractuale în materia societăţilor comerciale.
Pactul societar va delimita practic liniile de bază ale asocierii concomitent cu semnarea actului constitutiv, si bineinteles vor putea fi evitate eventuale disensiuni care ar putea afecta evoluția și stabilitatea relațiilor asociative.
Pentru a evita situațiile conflictuale, este necesară o reglementare amănunțită a modalității de derulare a relatiilor contractuale, proceduri prin care ar putea gestiona eventuale dispute ce se pot ivi pe parcursul relațiilor de business, inclusiv drepturile și obligațiile pe care le au în cadrul societății, cu atât mai mult cu cât acest pact societar nu este reglementat în mod distinct de legea română.
Motiv pentru care, conduita asociațiilor va fi încadrată din punct de vedere legal si va putea fi limitată prin intermediul unor mecanisme de protecție. La baza, scopul unui astfel de contract este de a proteja asociații în anumite conjuncturi când nu exista un acord decizional.
De regulă, pentru că nu există o egalitate între asociați/fondatori, aportul lor fiind distinct în cadrul asocierii, presupune că o parte va deține controlul și cealaltă fiind în minoritate nu va putea de fiecare dată să-și impună deciziile.
Bineînțeles, există și pârghii legale care protejează asociații minoritari pentru a nu fi expuși abuzurilor din partea celor majoritari, însă nu în orice situație beneficiază de protecție existând posibilitatea limitării acestor abuzuri printr-o reglementare expresă în pactul societar, fapt ce subliniază încă o dată importanța unui astfel de acord între asociați.
Pactul societar cuprinde diferite clauze, numărul și varietatea lor fiind foarte mare în practică și care ocrotesc interesele majoritarilor, dar și ale minoritarilor. Problemele unei asocieri pot fi prevenite în etapa pre-constituirii asocierii, și necesită din partea asociațiilor o diligență sporită, ceea ce presupune o necesitate de identificare a unor protecții suplimentare în special în cazul vânzării.
În acest caz, asociatul care rămâne în continuare în business trebuie să beneficieze de protecţie la vânzare. Astfel, cele mai intâlnite mecanisme de protecţie la vânzare ar fi cele legate de: modalitatea de transmitere a unei mărci fie prin contract de cesiune sau de licență, cunoștințele specifice business-ului pot face obiectul unui contract de know-how prin care să fie asigurată confidențialitatea acestora în beneficiul societății etc.
O alta clauză destul de des întâlnită, clauza de preempțiune, interzice asociaților de a-și vinde/cesiona părțile sociale fără a acorda posibilitatea celorlalți de a le cumpăra, pentru a exclude situațiile în care asociații care rămân în asociere sa fie forțați să accepte un nou partener.
Mai departe, clauza de neconcurență, prin care se limitează drepturile asociațiilor de a dezvolta în paralel un business asemănător completează o eventuală clauza de blocare, prin care i se interzice expres partenerului să părăsească asocierea pentru o anumită perioadă de timp, sub rezerva achitării unor despagubiri.
Desigur, pot fi negociate și alte mecanisme convenționale de ”constrângere” prin care părților li se conferă o siguranță în cazul unor dispute sau conflicte, putând chiar să limiteze prețul de vânzare al părților sociale și să stabilească o anumită data a vânzării.
Însă, toate aceste mecanisme și proceduri stabilite în cadrul participării în societate, presupun respectarea unor concepte juridice bine cunoscute: affectio societatis, principiul preeminenţei interesului social, principiul egalităţii de statut juridic între asocaţi şi principiul majorităţii.
Avocat Alexandra Florescu
