Cum să comercializezi legal suplimente alimentare

În contextul în care studiile recente au recunoscut rolul nutriției în menținerea stării de sănătate, tot mai mulți consumatori doresc să achiziționeze suplimente alimentare, ceea ce duce automat la creșterea interesului producătorilor sau distribuitorilor de a aduce pe piață astfel de produse.

Intenția de a aduce pe piață suplimentele alimentare trebuie adusă la cunoștință autorităților, deoarece  comercializarea acestora se poate realiza numai după notificarea la organismele abilitate și primirea ulterioară a unui aviz/ certificat de notificare, prin care se atestă că produsul poate fi comercializat pe piața din România.

Trebuie subliniat faptul că notificarea diferă în funcție de tipul suplimentelor, aceasta fiind realizată în două moduri distincte:

Suplimentele alimentare care conţin numai vitamine şi minerale în formele prevăzute în legislaţie se notifică la Ministerul Sănătăţii.

Notificarea se finalizează prin încărcarea pe site-ul Ministerului Sănătății a datelor produsului pentru care s-a solicitat notificarea, completând astfel registrul naţional de suplimente alimentare pe bază de vitamine şi/sau suplimente alimentare.

Suplimente alimentare care conţin vitamine şi/sau minerale în amestec cu alte substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic se notifică la Institutul de Bioresurse Alimentare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sau la Institutul Naţional de Sănătate Publică prin Centrele Regionale de Sănătate Publică din Cluj-Napoca, Iaşi sau Timişoara – aparţinând de Ministerul Sănătaţii.

În baza dosarului de notificare, instituţia notificatoare eliberează certificatul notificator al produsului, iar după primirea acestuia, suplimentul alimentar poate fi comercializat.

Întrucat indiferent de tipul suplimentului alimentar și de instituția unde se notifică, este necesară și prezentarea etichetei produsului, considerăm necesare câteva mențiuni privind elementele ce trebuie înscrise pe etichetă.

Aceste informaţii trebuie să fie înscrise în limba română,  fara a se exclude prezentarea lor în alte limbi, să fie vizibile, lizibile şi inscripţionate într-un mod care să nu permită ştergerea lor.

Eticheta unui supliment alimentar trebuie să cuprindă in mod obligatoriu o serie de mențiuni- Denumirea sub care este vândut produsul; Menţiunea că produsul este un supliment alimentar; Forma de comercializare (tablete,  capsule,  tablete masticabile,  pulbere, lichid, etc); Data durabilităţii minimale (termenul de valabilitate al produsului), precum și o serie de mențiuni speciale – un avertisment de a nu se depăşi porţia din produsul recomandat pentru consumul zilnic; o atenţionare conform căreia suplimentele alimentare nu trebuie să înlocuiască o alimentaţie variată şi adecvată, etc.

Pe eticheta unor suplimente alimentare puteți întâlni anumite mențiuni de sănătate, cum ar fi: “Zincul contribuie la menținerea vederii normale”; “Seleniul contribuie la menținerea sănătății părului”;

Menţiunile de sănătate pot fi inscripţionate pe etichetă de către producător doar dacă acestea sunt autorizate conform prevederilor legale de către European Food Safety Authority (EFSA).

Separat de mențiunile ce trebuie să se regăsească pe etichetă, există și o serie de elemente ce nu sunt premise în materie de etichetare a suplimentelor alimentare.

Cu titlu de exemplu, eticheta unui supliment alimentar nu trebuie să cuprindă informaţii care să atribuie suplimentelor alimentare proprietatea de prevenire,  tratare sau vindecare a unei boli umane sau să faca referire la asemenea proprietăţi. De asemenea, nu trebuie să includă afirmaţii directe sau care să inducă ideea că o alimentaţie variată şi adecvată nu poate asigura cantităţi adecvate de substanţe nutritive in general. Sunt interzise și  cuvintele de natură să indice unul dintre următorii termeni,    pe care însă încă îi regăsim în practică pe etichetele suplimentelor alimentare: “medical”,  “bolnav”, “boala”, “remediu”, “medicament”, ”tratament”, precum și nume de boli,  numele sau reprezentarea de simptome ale bolilor ori ale persoanelor bolnave.

Având în vedere popularitatea actuală a suplimentelor alimentare, este foarte important ca orice entitate care pune pe piață astfel de produse să se conformeze cerințelor legale aplicabile. În cazul în care linia de business în acest segment este nouă sau există provocări ca urmare a modificărilor legislative, este esențială consultarea unui specialist, care pe lângă intervenția în anumite blocaje apărute, poate veni cu sfaturi utile către operatorul economic, astfel încât multe riscuri asociate acestui domeniu să fie diminuate.

 

Simina Baciu – Paralegal

Leave A Comment