Scrisorile de dragoste ale lui Emil Cioran catre o tanara profesoara de filosofie din Germania au facut valva in aceasta tara deoarece prezentau o alta fata a cunoscutului scriitor. Volumul apărut la Editura Weidle din Bonn in 2001 il prezenta pe Cioran ca fiind “maestrul neîntrecut al aforismelor despre moarte, prins în mrejele unei iubiri si unei drame epistolare în care se întîlnesc scînteierile spiritului cu melancolia bătrînetii”. Am citat, între ghilimele, termenii în care revista DER SPIEGEL caracteriza intr-un mod aparte cartea autoarei Friedgard Thoma, destinatara scrisorilor de dragoste expediate de Emil Cioran, în ultimii ani ai vietii, celei care i-a fost muză si prietenă.
De fapt, in aceste scrisori se dezvaluie publicului o cu totul alta fata a cunoscutului scriitor, aspect care cu siguranta Cioran nu a intentionat sa fie dezvaluit publicului.Ajuns la senectute, Emil Cioran a afirmat adesea că, singur, autorul are dreptul de a hotărî care anume trebuie să fie înfăţişarea de pe urmă a textelor sale.
Respectand vointa scriitorului si considerand ca aceste scrisori constitituiau documente intime, detinatoarea drepturilor de publicare ale operei lui Emil Cioran, editura Gallimard nu a aprobat publicarea scrisorilor. In schimb, destinatara scrisorilor, Friedgard Thoma a hotarat divulgarea acestora, publicand scrisorile in Germania.
Administratorul mostenirii lui Emil Cioran, Yannik Guillou, imputernicit de Simone Boué (sotia autorului) a introdus o actiune in instanta impotriva autoarei Friedgard Thoma si a editorului Weidle din Bonn, care a publicat romanul epistolar “Um Nichts in der Welt. Eine Liebe von Cioran” (Pentru nimic in lume. O iubire a lui Cioran).
In urma hotararii judecatoresti, opt scrisori din aceasta carte au primit interdictie sa figureze in editia germana, asa ca tirajul a fost retras cu forta de pe piata.
Problema operelor postume a fost analizata de specialisti, si a primit o rezolvare diferita de legislatiile a diferite tari.
In esenta, aceasta problema a operelor postume trebuie analizata in legatura cu dreptul moral de divulgare. Legea 8/1996 privind dreptului de autor si drepturile conexe prevede ca autorul unei opere are si dreptul moral de “a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică”.
Daca autorul decedat si-a manifestat in timpul vietii vointa ca opera sa nu fie publicata, aceasta vointa va trebui sa fie respectata. Vointa nu trebuie sa fie exprimata printr-un inscris, ci poate fi dedusa din alte fapte juridice pe care autorul le-a savarsit. In lipsa oricarui act sau fapt juridic a autorului privind opera sa, exercitiul dreptului de divulgare este preluat de mostenitorii acestuia.
Modificand legea dreptului de autor in 2004, legiuitorul a declarat dreptul de divulgare ca fiind transmisibil prin mostenire pe durata nedeterminata, fiind asimilat drepturilor patrimoniale. Mostenitorii au dreptul de a divulga opera, de a pretinde recunoasterea calitatii de autor a creatorului operei si de a apara inviolabilitatea operei pe durata nedeterminata. In schimb, daca hotarasc publicarea operei, ei sunt obligati de o publica numai sub numele celui care a creat-o, neavand si dreptul de a o publica in nume propriu.
De asemenea, legea 285/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a prevazut cine va hotara asupra divulgarii operei in cazul in care autorul nu are mostenitori. Astfel, in lipsa de mostenitori, exercitiul dreptului de divulgare a fost recunoscut in favoarea “organismului de gestiune colectiva care a administrat drepturile autorului, sau, după caz, organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie”.
Organismele de gestiune colectiva sunt persoane juridice constituite prin libera asociere a titularilor drepturilor de autor si de drepturi conexe care au ca obiect principal de activitate colectarea si repartizarea drepturilor si a caror gestiune le este incredintata de catre titulari. Aceste organisme sunt de fapt doar mandatari ai titularilor drepturilor de autor.
În cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este asociat la nici un organism, competenţa revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri.
Drepturile persoanei care publica o opera postuma, astfel cum sunt mentionate de prevederile art.25 alin 2 din legea 8/1996 astfel cum a fost modificata de legea 285/2004, sunt echivalente drepturilor patrimoniale ale autorului, ceea ce inseamna ca persoana /organismul de gestiune respectiv dobandeste un drept exclusiv de a utiliza si a exploata respectiva opera si de a consimti la utilizarea ei de catre alte persoane.
Astfel, se ajunge la situatia in care scrisori sau caiete de notite – obiecte intime ale unui scriitor ajung la cunostinta publicului prin decizia unui organism de care scriitorul poate nici nu a auzit.
Consider de asemenea ca exista o contradictie intre prevederile anterior mentionate si art.10 lit d din Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe care consacra in favoarea autorului “dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa”. Presupunand ca ar exista un caiet de notite sau scrisori ale unui faimos scriitor care s-ar descoperi acum, ar fi drept ca un organism de gestiune colectiva sa decida daca acestea prejudiciaza onoarea sau reputatia scriitorului?
Desi o parte din specialisti considera ca publicul are dreptul de a cunoaste toata opera unui autor deoarece numai in acest fel se dezavaluie intreaga personalitate a acestuia, ramane intrebarea: ce se intampla cu protectia vietii private garantata de Constitutie si de Declaratia Universala a Drepturilor Omului?
Aceasta declaratie adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite prevede ca “nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.”. Deci scriitorul, numai pentru ca a daruit lumii opera sa, nu mai are dreptul la viata privata?