Chiar dacă deja nu mai reprezintă un subiect de maximă noutate pentru România, merită subliniate câteva aspecte aidiționale cu privire la legea avertizorilor de integritate, cu impact în speacial asupra raportorilor, dar care sunt de interes și pentru companiile în cadrul cărora sunt raportate încălcări ale legii, în acord cu Legea 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public. Legea are ca scop principal acordarea unei protecții sporite persoanelor ce raportează nereguli constatate într-un context profesional și instituie o serie de (mai ales) drepturi și obligații atât în sarcina angajatorilor, colaboratorilor, internilor, acționarilor ș.a. cât și pentru aceștia, drepturi și obligații ce se reflectă mai ales în raporturile de muncă și cele pe care legea le asimilează acestora (cum sunt, de exemplu, voluntariatele sau internshipurile).
În asemenea contexte profesionale apar situații particulare în care persoanele cărora prin această lege li se acordă protecție sporită sunt cercetate disciplinar în legătură cu raportarea sau divulgarea lor publică.
Un fapt bine cunoscut și subliniat de Leaga 361/2022 este acela că este interzisă orice formă de represalii dispusă asupra celui care efectuează o raportare, în această categorie fiind inclusă și aplicarea de sancțiuni disciplinare angajaților, indiferent de natura acestora sau simpla demarare a unei astfel de cercetări în strictă legătură cu activitatea de raportare internă, externă sau chiar cu divulgarea publică.
Cu toate acestea, în ipoteza în care angajatorul decide că este oportun să efectueze o astfel cercetare disciplinară, având în vedere că se impune protecția sporită a avertizorului în interes public, apar condiții suplimentare cu privire la derularea acesteia, dar și drepturi adiționale pentru raportorul cercetat disciplinar.
Astfel, art. 26 din Legea nr. 361/ 2022 prevede că la solicitarea avertizorului în interes public cercetat disciplinar ca urmare a raportării interne, externe sau divulgării publice, comisiile de disciplină sau alte organisme similare din cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public sau persoanelor juridice de drept privat au obligația de a invita presa și un reprezentant al sindicatului sau al asociației profesionale sau un reprezentant al salariaților, după caz.
Este important de observat că, distinct de dreptul deja conferit angajatului prin legislația muncii, acela de a fi asistat la cercetarea disciplinară de un consultant extern specializat în legislația muncii sau de un avocat, Legea 361/ 2022 conferă, în mod adițional, și dreptul ca angajatul cercetat disciplinar să solicite prezența presei sau a reprezentantului sindicatului din care face parte ori al salariaților. Dacă acest drept nu îi este respectat raportorului în interes public, decizia de sancționare dată în urma finalizării cercetării disciplinare poate fi atacată în instanță.
Rațiunea acestor prevederi este, pe de-o parte, de a încuraja avertizorul în interes public să raporteze faptele de care ia cunoștință în context profesional fără teama de a fi dispuse în privința acestuia sancțiuni relative la activitatea de raportare și, pe de altă parte, de a descuraja angajatorul să dispună orice fel de represalii asupra avertizorului, în strânsă legătură cu raportarea sau divulgarea acestuia. Prezența unui reprezentant al presei la o astfel de cercetare disciplinară se dovedește, de cele mai multe ori, dezavantajoasă pentru compania la nivelul căreia se duerulează cercetarea deoarece, dacă se dovedește ca un astfel de proces a fost efectuat fără respectarea dispozițiilor legale, discutăm despre un prejudiciu semnificativ de imagine ce poate fi adus acesteia prin publicarea în media a unor astfel de informații.
Merită accentuată, în acest context, inclusiv necesitatea ca persoana care realizează această raportare sau care are calitatea și potențialul de a realiza o raportare să fie informată în mod corespunzător cu privire la drepturile sale, cu alte cuvinte, să știe că în cazul în care este cercetată disciplinar, iar această cercetare se demonstrează a fi un fel de repercusiune a activității sale ca avertizor, poate cere să fie asistată de presă și de reprezentantul sindicatului sau al salariaților.
De asemenea, alin. (2) din articolul menționat anterior precizează că invitația deschisă a unui reprezentant al presei se poate face prin comunicat pe pagina de internet a autorității, instituției publice, persoanei juridice de drept public sau persoanei juridice de drept privat cu cel puțin 3 zile lucrătoare înaintea ședinței, sub sancțiunea nulității raportului și a sancțiunii disciplinare aplicate.
În concluzie, pentru situația specifică a cercetării disciplinare a unui avertizor, în urma raportării sau divulgării efectuate de acesta, se impun condiții specifice pe care atât angajatorul (sau orice entitate cu referire la care s-a realizat raportarea sau care o gestionează), cât și angajatul (și persoanele asimilate acestuia în sensul Legii nr. 361/ 2022) trebuie să le cunoască, din rațiuni de protecție a avertizorului, respectiv de respectare a tuturor normelor legale ce guvernează procedura cercetării disciplinare.
Avocat Mihaela Bălău
One comment
Faude
April 3, 2023 at 1:10 pm
Foarte util acest articol, desi subiectul nu mai reprezinta un subiect de maxima noutate. Legea privind protectia avertizorilor in interes public ofera protectii sporite raportorilor si are un rol important in a descuraja angajatorii sa dispuna represalii asupra raportorilor. Acestea sunt conditii esentiale pentru asigurarea drepturilor angajatilor.