În conformitate cu dispozițiile articolului 10 din Directiva nr. 85/1992 este interzisă concedierea lucrătoarelor în perioada de la începutul sarcinii până la terminarea concediului de maternitate, cu exceptia cazurilor speciale care nu au legătură cu starea lor, admise de legislatiile și/sau practicile naționale.
Astfel, prin hotărârea din data de 22 februarie 2018, Curtea statuează faptul că Directiva 92/85 nu se opune unei reglementări naționale care permite concedierea unei lucrătoare gravide ca urmare a unei concedieri colective. Curtea subliniează, de asemenea, faptul că o decizie de concediere luată pentru motive care în esență au legătură cu starea de graviditate a lucrătoarei este incompatibilă cu interdicția de concediere prevăzută în această directivă.
Totodată, CJUE statuează prin decizia din 22.02.2018 faptul că o decizie de concediere luată, în perioada de la începutul sarcinii până la terminarea concediului de maternitate, pentru motive fără legătură cu starea de graviditate a lucrătoarei nu este contrară Directivei 92/85 dacă angajatorul prezintă în scris motive bine întemeiate pentru concediere, iar respectiva concediere este permisă de legislația și/sau de practica statului membru în cauză.
În fapt, la 9 ianuarie 2013, societatea spaniolă Bankia a lansat o perioadă de consultare a reprezentanților lucrătorilor, în vederea efectuării unei concedieri colective. La 8 februarie 2013, grupul special de negociere a ajuns la un acord care stabilea criteriile aplicabile pentru alegerea lucrătorilor ce urmau a fi concediați, precum și criteriile care stabileau o prioritate la menținerea locurilor de muncă în intreprindere. La 13 noiembrie 2013, Bankia i-a transmis unei lucrătoare, însărcinată la acel moment, o notificare de concediere în conformitate cu acordul elaborat de grupul special de negociere.
Această notificare indică în special că, în cazul concret al provinciei în care aceasta presta servicii, era necesară reducerea semnificativă a personalului si că din procedura de evaluare efectuată în cadrul intreprinderii în perioada consultărilor rezultă că rezultatul obținut de ea se încadra printre evaluările cu cel mai mic punctaj din provincie.
Lucrătoarea în cauză a contestat concedierea în fața Juzgado de lo Social n° 1 de Mataró (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 1 din Mataró, Spania), care s-a pronunțat în favoarea Bankia. Aceasta a formulat astfel apel împotriva hotărârii menționate în fața Tribunalul Superior de Justicia de Cataluña (Curtea Superioară de Justiție din Catalonia, Spania). Instanța menționată solicita Curții să interpreteze interdicția concedierii lucrătoarelor gravide, prevăzută în Directiva 92/85 privind securitatea și sănătatea la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, în contextul unei proceduri de concediere colectivă în sensul Directivei 98/59 privind concedierile colective.
Sens în care CJUE a statuat în sensul că motivul sau motivele fără legătură cu persoana lucrătorului pentru care sunt efectuate concedierile colective, în sensul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 98/59, intră în sfera cazurilor speciale care nu au legătură cu starea lucrătoarelor, în sensul articolului 10 punctul 1 din Directiva 92/85.
Astfel, conform celor statuate de către CJUE, angajatorul trebuie să îi prezinte în scris unei lucrătoare gravide pe care se pregătește să o concedieze sau pe care a concediat‑o deja motivele care nu au legatură cu persoana ei pentru care efectuează o concediere colectivă. Aceste motive pot fi în special economice, tehnice sau legate de organizarea ori de producția intreprinderii.
De asemenea, revine angajatorului sarcina să îi indice lucrătoarei gravide criteriile obiective care au fost reținute pentru desemnarea lucrătorilor care urmează a fi concediați.
Concluzionând, articolul 10 punctul 2 din Directiva 92/85 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care permite angajatorului să concedieze o lucrătoare gravidă în cadrul unei concedieri colective fără a‑i furniza alte motive decât cele care justifică această concediere colectivă, în măsura în care sunt indicate criteriile obiective care au fost reținute pentru a desemna lucrătorii care urmează a fi concediați.
Prin Hotărârea din 22 februarie 2018 CJUE a reținut faptul că Directiva 92/85 se opune unei reglementări naționale care nu interzice, în principiu, concedierea cu titlu preventiv a unei lucrătoare gravide, care a născut de curând sau care alăptează și care prevede exclusiv nulitatea acestei concedieri atunci când ea este ilegală, cu titlu de reparație. Curtea subliniază că Directiva 92/85 face distincție în mod expres între, pe de o parte, protecția împotriva concedierii înseși, cu titlu preventiv, și, pe de altă parte, protecția împotriva consecințelor concedierii, cu titlu de reparație.
Așadar, Statele membre sunt ținute să stabilească această dublă protecție din perspectiva ambelor directive. Protecția preventivă prezintă o importanță specială în cadrul Directivei 92/85, având în vedere riscul că o eventuală concediere să afecteze situația fizică și psihică a lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, inclusiv riscul deosebit de grav de a îndemna lucrătoarea gravidă să întrerupă voluntar sarcina.
