Aleksandr Sergheevici Pușkin nr. 8, sector 1, București, C.P. 011996
(+4) 0745 007 311
ArticoleJune 12, 201512

Concurența neloială – practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe

Legea nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, aduce o serie de modificări notabile în domeniu, inclusiv sancțiuni mai aspre pentru cei care săvârșesc practici de concurența neloiaă.

Cu această ocazie, reamintim definiția concurenței neloiale, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 11/1991:
Constituie concurență neloială practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe”.

Deși la o primă vedere s-ar putea considera că numai persoanele juridice pot săvârși practici de concurență neloială, Legea nr. 117/2015 nu introduce în mod întâmplător definiția persoanei fizice în cuprinsul Legii nr. 11/1991.

Astfel, deturnarea clientelei de către o persoană fizică („orice fost sau actual salariat/reprezentant al unei întreprinderi sau orice altă persoană care săvârșește practici de concurență neloială”) constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 de lei și 10.000 de lei.

Așadar, noile limite ale amenzilor prin care se sancționează deturnarea clientelei de către o persoană fizică sunt considerabil mai ridicate decât cele anterioare, care erau cuprinse între 1.000 de lei și 5.000 de lei.

Amenzile pentru săvârșirea aceleaiși contravenții de către persoanele juridice rămân cuprinse între 5.000 de lei și 50.000 de lei.

Celelalte practici de concurență neloială reglementate rămân „denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către o întreprindere sau reprezentantul/angajatul sau de informații care nu corespund realității despre activitatea unui concurent sau despre produsele sale, de natură să îi lezeze interesele” și, în termeni foarte generali „orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piată”.

Denigrarea competitorilor reprezintă la rândul său contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 de lei și 50.000 de lei, în cazul săvârșirii acesteia de către persoane juridice, în timp ce persoanele fizice sunt pasibile de amenzi cuprinse între 5.000 de lei și 10.000 de lei.

Un element de noutate adus de Legea nr. 117/2015 se referă la posibilitatea persoanelor „care au un interes legitim” de a se adresa instanțelor de judecată competente (tribunalul de la locul săvârșirii faptei de concurența neloială sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului) pentru încetarea și interzicerea practicilor de concurență neloială, pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale și morale suferite ca urmare a unei practici de concurență neloială, fără a fi necesară parcurgerea vreunei formalități în fața Consiliului Concurenței.

Astfel, „în vederea prevenirii unor pagube iminente, instanțele judecătorești competente pot dispune, în procedura de urgență, în cazul în care constată, la o primă evaluare, existența unor practici comerciale neloiale, încetarea, respectiv interzicerea acestora până la soluționarea cauzei”, după cum se dispune prin art. 7 alin. (3) din Legea nr. 11/1991, modificat prin Legea nr. 117/2015.

Mai mult, „în cazul în care instanța a dispus încetarea, respectiv interzicerea practicilor de concurență neloială, iar hotărârea judecătorească prin care s-a dispus măsura a rămas definitivă, atunci autoritatea națională de concurență va asigura, la cererea persoanei care a formulat cererea de chemare în judecată, publicarea pe pagina de internet proprie a unui comunicat, care trebuie să cuprindă sediul și celelalte date de identificare ale întreprinderii, practica de concurență neloială săvârșită, precum și măsurile dispuse de instanță”, dispune art. 7 alin. (4) din Legea nr. 11/1991, această prevedere fiind la rândul ei introdusă prin intermediul Legii nr. 117/2015.

De asemenea, instanța poate dispune publicarea hotărârii judecătorești într-un ziar de largă circulație, pe cheltuiala persoanei care a săvârșit practicile de concurență neloială.

O ultimă noutate introdusă prin Legea nr. 117/20015 se referă la faptul că la cererea deținătorului legitim al unui secret comercial, instanța poate dispune măsuri de interdicție a exploatării industriale și/sau comerciale a produselor rezultate din însușirea ilicită a secretului comercial sau distrugerea acestor produse.

Așadar, noile dispoziții legale aplicabile în materia concurenței neloiale înăspresc sancțiunile aplicabile persoanelor fizice, dar și pun la dispoziția celor care au de suferit de pe urma practicilor comerciale neloiale săvârșite de competitori, noi mijloace juridice pentru a se proteja și a obține încetarea acestora și implicit diminuarea pagubelor suferite.

12 comments

  • Vali Stanciu

    January 31, 2017 at 3:51 pm

    Buna ziua, Un client ne preseaza sa ii vindem NUMAI LUI un produs realizat de noi chiar la nivel national. Cum se interpreteaza un asemenea demers ?Mentionam ca nu exista nici-o intelegere sau contract de exclusivitate in acest sens.

    Reply

    • Grecu si Asociații

      February 22, 2017 at 1:37 pm

      Cu privire la acest aspect, dat fiind faptul ca sunteti in aceasta etapa, nu sunteti tinut de nicio obligatie fata de persoana cu care ati purtat negocierile. Acesta nu are un temei legal in baza caruia sa exercite presiuni asupra dumneavoastra in acest sens. Asadar, cocontractantul nu va putea sa va impuna retragerea anumitor ambalaje pe care le-ati distribuit anumitor clienti. Daca nu doreste sa accepte pretentiile dumneavoastra privind livrarea produselor catre mai multi clienti, are optiunea de a rupe negocierile si de a nu incheia un contract cu dumneavoastra.

      In concluzie, daca nu ajungeti la un consens privind conditiile contractuale, nicio parte nu va fi tinuta de vreo obligatie fata de cealalta parte cu care a negociat.

      Daca mai aveti intrebari sau orice alte nelamuriri referitoare la acest subiect, va rugam nu ezitati sa ne contactati.

      Reply

  • Stavarache mihaela

    October 10, 2018 at 5:43 am

    Buna ziua.
    In cazul in care un producător oferă avantaje materiale salariaților unui distribuitor pentru a i promova produsele, in dauna unui concurent, săvârșește infracțiunea de dare de mita sau un act de concurenta neloiala?

    Reply

    • Grecu si Asociații

      October 11, 2018 at 8:03 am

      Buna ziua,

      Faptele descrise de dumneavoastra nu pot fi incadrate la categoria dare de mita, salariatii distribuitorului neavand calitatea de functionari publici conform legii penale. In schimb, ele ar putea fi sanctionate ca acte de concurenta neloiala, in masura in care se vor putea dovedi, in concret, recompensele materiale acordate de producator salariatilor distribuitorului pentru promovarea produselor sale, in dauna unui concurent al producatorului.

      O zi frumoasa!
      Avocat FLAVIUS OANCEA

      Reply

  • radu

    March 24, 2019 at 2:39 pm

    buna ziua .detin o firma vanzare lemn de foc.mai multe persoane fizice din alte comune vin in comuna mea si vand lemne cu pret mai mic ,i-mi ea clienti.se poate numi concurenta neloiala?unde ma pot adresa? politia din comuna are competenta? multumesc

    Reply

    • Grecu si Asociații

      April 2, 2019 at 9:14 am

      Buna ziua!

      Cel mai indicat ar fi sa va adresati cu o plangere politiei pentru eventualitatea in care persoanele care vand lemn in localitate nu indeplinesc mai multe obligatii legale si nu doar cea de concurenta. In ceea ce priveste concurenta neloiala, Consiliul Concurentei este autoritatea careia va puteti adresa cu o sesizare.

      O zi frumoasa!
      Grecu si Asociatii

      Reply

  • Sidor

    July 18, 2019 at 8:49 am

    Rog încadrare pentru următoare situație: Agentie de turism propune clienților: In urma căutării și obținerii celei mai bune oferte, potențialul client va prezenta oferta agenției, iar aceasta in urma verificărilor va face un discount de 20 %… Este o practica neloiala? Multumesc anticipat!

    Reply

    • Grecu si Asociații

      July 18, 2019 at 9:18 am

      Buna ziua,

      Da, faptul de a contraoferta un concurent fara ca acesta sa fie in cunostinta de cauza si sa poata propune un discount similar este o practica neloiala si poate atrage sanctiuni din partea Consiliului Concurentei.

      Daca doriti sa detaliati speta va rugam sa ne scrieti la adresa office@greculawyers.ro.

      Multumimim!
      Echipa Grecu si Asociatii

      Reply

  • Mercioniu Liviu

    January 21, 2020 at 11:17 am

    Buna ziua,
    Detin o societate de Transport International de persoane cu curse regulate, avand autorizatie de linie si sant pus in situatia de a pierde toti clientii datorita unui fost angajat care pe perioada lucrata la societatea mea a deturnat clientii care circulau cu autocarele firmei pe telefonul personal. In prezent a achizitionat mai multe microbuze de 8 locuri si desfasoara aceasta activitate la negru folosinduse de clientii firmei precum si de programul ,statiile si traseul firmei circuland inaintea autocarelor informand calatorii ca sant microbuzele firmei. Mentionez faptul ca desfasoara aceasta activitate conplet la negru, neavand nici un fel de autorizatie.

    Va rog sa-mi sugerati o solutie pentru a scapa de aceste fapte care nu sant legale.
    Va multumesc anticipat!

    Reply

    • Grecu si Asociații

      February 28, 2020 at 1:04 pm

      Buna ziua.

      Va recomandam sa ii faceti o sesizare la Inspectoratul de Stat Pentru Controlul in Transport Rutier.

      Va multumim!
      Echipa Grecu si Asociatii

      Reply

  • Manole Anca

    March 16, 2021 at 1:42 pm

    buna ziua! Daca administratorul unei firme a scris public pe internet cuvinte jignitoare si denigratoare la adresa unui concurent, cine raspunde de concurenta neloiala? Firma sau administratorul?

    Reply

    • Grecu si Asociații

      March 22, 2021 at 5:25 pm

      Buna ziua,

      Este foarte important mesajul pe care l-a scris persoana in cauza. De principiu persoana care a scris isi asuma in nume propriu comentariile publice, insa daca luati in calcul o actiune pentru defaimare, puteti depune o cerere de chemare in judecata impotriva ambelor parti, societatea precum si persoana fizica. Instanta urmand sa aprecieze in functie de circumstante poate pronunta o hotarare si impotriva societatii.

      Pentru mai multe informatii legate de speta ar trebui sa ne dati mai multe detalii. Va indrumam sa ne scrieti la adresa de e-mail: office@greculawyers.ro.

      Echipa Grecu si Asociatii

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Conținut protejat!!