GDPR este un regulament cu aplicabilitate imediată (nefiind obligatorie transpunerea în legislația națională) care impune firmelor să protejeze datele cu caracter personal și viața privată a cetățenilor UE pentru tranzacțiile care apar în statele membre ale UE. Nerespectarea acestui regulament va implica posibilitatea amendării companiilor într-un mod destul de drastic și de asemenea, posibilitatea ca respectivele companii să plătească despăgubiri persoanelor fizice pentru încălcarea drepturilor lor la viața privată.
Dar cum va impacta GDPR profesioniștii din domeniul marketingului și al publicității?
Se știe foarte bine că DATELE sunt totul în marketing și publicitate. Acestea pot oferi o perspectivă clară asupra consumatorilor individuali, ce le place acestora, ce își doresc de la produsele/serviciile pe care le cumpără, tendințele în domeniu și grupurile țintă în atenția cărora trebuie să se promoveze companiile.
În aceste două domenii, Marketingul și Publicitatea, datele reprezintă aurul pe care și-l dorește orice om de marketing și într-un final, orice companie care dorește să-și vândă produsele/serviciile consumatorilor.
În urmă cu zece – cinsprezece ani, datele din marketing și publicitate se refereau în mare parte la ratele de răspuns și datele demografice. Stocarea și analiza acestor date au dat posibilitate companiilor să construiască în zilele noastre branduri puternice și să conducă spre un trend ascendent vânzările și dezvoltarea produselor.
Studiile arată că aproximativ 50% din colectarea și analiza datelor sunt făcute și utilizate pentru vânzări și marketing.
Odată cu punerea în aplicare a Regulamentului European accesul la date cu privire la clienții companiilor va fi îngreunat și poate chiar limitat.
Marketingului digital va fi în următoarea perioadă destul de bulversat, ceea ce va însemna că orice companie care își promovează produsele/serviciile în mediul on line va trebui să își organizeze și să își adapteze procedurile de lucru conform cerințelor GDPR.
Noi vă așteptăm la conferința din data de 3 mai 2018, pentru a vă oferi informații ajutătoare pe care să le puneți în practică în ceea ce privește consimțământul, politica de cookie-uri, procedura de lucru cu clienții și prospecții conform GDPR.
Tematica evenimentului
- Politica de confidențialitate
Avocat Elena Grecu – Managing Partener SCA Grecu și Asociații - Impactul legii asupra reputației brandului și încrederea clienților în brand, în contextul unei abordări corecte a politicilor GDPR. Politica de cookie-uri
Ciprian Dron – CEO Unity Group - Protecția datelor cu caracter personal. Măsuri pentru implementarea GDPR la nivelul ICI București
Adriana Meda Udroiu – DPO ICI București - Măsuri tehnice și organizatorice
Florin Ghinea – IBM Data Security and Privacy Consultant - Transparency & Consent Framework – Keeping The Ball Rolling
Ioana Anescu – Director Executiv IAB România - Remiterea datelor cu caracter personal către organele judiciare
Laurențiu Sorescu – Procuror, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel București
Detalii despre conferință și înscrieri la adresa:
Vă așteptăm!