Confuzia relaționista sau ratașarea parazitară reprezintă una din modalitățile prin care un comerciant poate să își atragă clientelă în mod neonest, afectând în mod negativ întreprinderile comercianților concurenți.
Acest fel de confuzie constă în acțiunea concurentului de a se folosi de renumele unei companii sau de o marcă faimoasă asupra căreia nu are drepturi cu scopul de a-și promova propriile produse și/ sau servicii. Mai exact, concurentul agresor își asociază afacerea în mod injust cu garanția de calitate oferită de concurenții victimă care au dobândit deja încrederea consumatorilor și, astfel, o poziție importantă pe piață.
Denumirea de ratașare parazitară explică mecanismul acestui gen de confuzie, concurentul agresor atașându-se ca un parazit de concurentul care și-a câștigat prin eforturi proprii puterea pe piață, în acest fel ajungând să ,,guste’’ din succesul acestuia din urmă.
Pentru ca un astfel de comportament abuziv să fie poată fi sancționat trebuie să fie îndeplinită condiția ca întreprinderea ori marca cu care se asociază pe nedrept comerciantul neonest să fie notorii, general cunsocute de publicul consumator. Nu prezintă importanță dacă comerciantul agresor și cel victimă activează în aceeași piață.
De exemplu, dacă o întreprindere se promovează în rândul consumatorilor ca punând în vânzare produse fabricate în conformitate cu standardele de calitate respectate de întreprinderea ,,X’’ și că, astfel, produsele sale sunt compatibile cu produsele aflate sub marca de prestigiu deținuă de întreprinderea ,,X’’ (de pildă, se comercializează accesorii pentru telefoane promovate drept compatibile cu o marcă notorie pe piața de telefoane mobile – cele două piețe sunt diferite), atunci acest fapt este suficient pentru ca comerciantul să fie sancționat de lege.
Confuzia relaționistă nu este reglementată expres în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, aceasta găsindu-și o reglementare mai cuprinzătoare în legislația privind publicitatea, deoarece principala modalitate de realizare a parazitismului este reclama. Însă, acest lucru nu înseamnă că ratașarea parazitară nu va fi sancționată în baza normelor din materia concurenței neloiale, deoarece absența din reglementare nu va împiedica calificarea confuziei relaționiste drept contravenție sau faptă ilicită din perspectiva dreptului civil, conform principiilor concurenței neloiale.
Astfel, persoanele vătămate în drepturile lor printr-o faptă de confuzie relaționistă/ ratașare parazitară se vor putea adresa autorităților competente (Consiliul concurenței) pentru atragerea răspunderii contravenționale a comerciantului agresor, și/ sau se vor putea adresa instanței judecătorești pentru atragerea răspunderii civile delictuale și obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin faptele de confuzie/ ratașare săvârșite.
Echipa Grecu&Asociații vă stă la dispoziție pentru orice întrebare ori nelămurire și vă oferă asistență juridică în cazuri de concurență neloială privind confuzia relaționistă/ ratașarea parazitară.
Avocat Vlad Grosu