Măsurile restrictive instituite prin actele normative emise în perioada stării de urgență determinată de pandemia COVID 19 au impactat in mod negativ economia națională producând o serie de dificultăți financiare severe, și culminând cu o incapacitate de plată a debitorilor din cadrul contractelor de credit ca urmare a diminuării semnificative a veniturilor.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2020 (”O.U.G. nr.37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori”)  au fost adoptate o serie de măsuri ce vizează acordarea de facilități pentru anumite categorii de debitori din cadrul contractelor de credit, inclusiv din cadrul contractelor de leasing, și anume amânarea obligațiilor de plată pentru o perioadă cuprinsă între o lună și nouă luni.

Mai precis, în materia contractelor de leasing, art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2020 prevede că, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020.

Leasingul reprezintă o tehnică modernă de finanţare a comerţului, având ca suport juridic un contract ce conferă unei persoane posesia şi folosinţa unui bun, fiind un contract negociat, bazat pe acordul de voinţă al părţilor .

Observăm însă că, textul actului normativ nu precizeaza expressis verbis aplicabilitatea acestor facilități cu privire la leasingul financiar și operațional ci se referă generic la contractul de leasing ce intra sub incidența dispozițiilor O.G. nr.51/1997privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing iar toate celelalte prevederi ale O.U.G nr.37/2020, care detaliază condițiile și procedura suspendării, fac referire în mod generic la contracte de credit, fără a mai menționa expres și contractul de leasing.

Diferența între cele două categorii de contracte de leasing este reprezentată de faptul că,  în cazul leasingului financiar, la expirarea duratei contractuale și ca urmare a achitării valorii reziduale, utilizatorul are posibilitatea de a deveni proprietarul bunului iar în cazul leasingului operațional, la expirarea duratei contractuale, utilizatorul va returna bunul societății de leasing(finanțatorului) .

Revenind cu privire la  facilitațile stabilite prin O.U.G. nr. 37/2020 este important de menționat ca de aceste facilități nu vor beneficia debitorii sau mai exact utilizatorii contractelor de leasing  încheiate ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2020, respectiv ulterior datei de 30 martie 2020 și este imperativ ca veniturile acestor debitori să fi fost afectate direct sau indirect de situația gravă generată de pandemie, ceea ce este dificil de demonstrat fără o analiză corespunzătoare a condițiilor de eligibilitate stabilite pentru acordarea facilităților.

Totdata, este important de amintit și faptul că aceste contracte de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii, potrivit art. 8 din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.

Mai mult decât atât, societatea de leasing are posibilitatea de a obține inclusiv desființarea contractului în cazul imposibilității de executare temporară a obligațiilor de către utilizator, astfel încât apelarea la acest remediu trebuie să se facă cu maximă diligență.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că locatarul/utilizatorul dintr-un contract de leasing, fiind debitor al obligaţiei de plată a ratelor de leasing, nu poate solicita încetarea contractului de leasing financiar ca urmare a intervenţiei forţei majore, întrucât, deşi forţa majoră are efect asupra răspunderii contractuale în cazul pieirii bunului obiect al contractului, deoarece obiectul obligaţiei reclamantei-recurente nu îl reprezintă un bun individual determinat, ci un bun de gen, o sumă de bani. (Decizia nr. 3848 din data de 9 octombrie 2012 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatarea încetării unui contract de leasing financiar).

Astfel invocarea cazului de forţă majoră în baza pandemiei Covid 19 și a crizei economico-financiare declanșată, sau a unui caz fortuit nu va putea conduce la încetarea contractului de leasing, deoarece obiectul obligaţiei constă în plată unor sume de bani cu titlu de rate de leasing, iar sumele de bani, ca bunuri de gen, nu pier prin caz fortuit sau de forţă majoră.

De reținut faptul că, utilizatorul ar putea avea la îndemână o soluție în cazul în care va dori să renunțe la contractul de leasing dacă nu dispune de resursele financiare necesare, pentru a acoperi costurile aferente închiderii anticipate contractului de leasing, și anume vânzarea bunului altuia care este o instituție românească introdusă prin Noul Cod Civil.

Soluția este una favorabilă pentru toate părţile implicate: cumpărătorul dobândeşte bunul dorit, utilizatorul are posibilitatea să renunțe la contractul de leasing financiar şi să primească şi diferenţa de preţ dintre preţul vânzării şi suma necesară închiderii anticipate a contractului de leasing, iar contractul de leasing va înceta fără ca societatea de leasing să ajungă în situaţia în care utilizatorul nu mai dispune de fonduri să îşi achite ratele.

În acest caz, persoana fizică sau juridică care are calitatea de utilizator într-un contract de leasing financiar, având ca obiect un autovehicul, va avea posibilitatea să vândă autovehiculul respectiv, chiar dacă proprietar este societatea de leasing.

Avocat Alexandra Florescu

Leave A Comment